Viaţa tătarilor de altădată. Când trebuia femeia să sărute mâna soţului şi ce era obligatoriu să facă după fiecare act sexual
0
O frumoasă radiografie a unui sat locuit de tătari dobrogeni descoperim în scrierile vechi. Deşi tătarii au evoluat, multe dintre obiceiurile practicate la începutul secolului trecut le regăsim şi astăzi.
Despre viaţa şi cultura tătarilor din Dobrogea de altădată ne povesteşte învăţătorul I. Dumitrescu, în scrierea „Însemnări despre tătarii din satul Pervelia, comuna Tatlageac, judeţul Constanţa“ publicată în Analele Dobrogei din anul 1920.
Cătunul, scria autorul, care are vreo 65 de familii tătărăşti şi 5 româneşti, se află la 32 kilometri de Constanţa şi la 14 kilometri de Mangalia. „Parte din oameni stau bine. Sunt şi mulţi săraci mai alea acum, după război, căci bulgarii nu i-au cruţat nici pe dânşii“, scrie autorul.
Casa, cu faţa către mormântul profetului
Viaţa tătarilor nu era nici mai grea nici mai uşoară decât a românilor. Şi la tătari, „casa este construită din piatră sau chirpici (pământ frământat cu apă, paie şi balegă). Cimentul dintre pietre şi chirpici e de noroi. Casa e aşezată întotdeauna cu faţa spre miazăzi şi faptul acesta are şi un temei religios, deoarece mormântul profetului Mohamed se află spre sud, dar şi un temei geografic, fiindcă punând casa cu spatele spre nord, se apără mai bine de crivăţ“.
Spălatul, obligatoriu după fiecare act sexual
Spaţiul dintre perete şi sobă serveşte ca loc de baie, scrie învăţătorul, deoarece baia este necesară după fiecare raport sexual pentru ambii soţi. După prescripţiile Coranului, baia se face cu apă caldă. Această cămăruţă de baie se numeşte hamam. Paturi n-au, căci dorm jos, pe rogojină.
Tătarii nu obişnuiesc să puie zarzavaturi în jurul casei, nici să sădească pomi. Nu le place umbra copacilor, trage el concluzia, rar când găseşti câte un salcâm la ei.
Tot din această scriere aflăm şi despre obiceiurile tătarilor. „Cu prilejul marilor sărbători ale Bairamului, tătarii obişnuiesc să taie câte o vită, de obicei o oaie. Atunci ei cheamă un hoge, care face rugăciunea astfel: stăpânul ţine vita de urechea dreaptă cu mâna, iar hogea o ţine de urechea stângă şi-i citeşte o slujbă. După aceea vita este tăiată şi hogea ia ca dar bacşiş fie pielea, fie puţină carne, fie bani. Solemnitatea aceasta are ceva din sacrificiile antice“.
Cum se alegea numele copilului
Când naşte o femeie, trei zile nu intră la ea decât femeile şi moaşa. A treia zi, tatăl face o masă la care cheamă prietenii şi vecinii, precum şi doi hogi.
Un hoge, cel mai mare în grad, îl întreabă pe copil ce nume vrea să-i dea. Apoi scrie acel nume pe o hârtie. Aceeaşi întrebare este pusă mamei şi unei rude. Se trage la sorţi şi numele aflat pe bileţelul câştigător va fi dat copilului. După aceea hogea ia copilul în braţe şi îi spune la ureche de trei ori numele. Un tătar se numeşte după numele său de botez şi după prenumele tatălui. Pre exemplu: Bechir Abdulah (tatăl), adică niciodată nu se transmite din generaţie în generaţie un nume de familie.
FOTO vechiul-regat.blogspot.ro
Femeia, inferioară
Faţă de bărbat, aflăm din scrierea învăţătorului, femeia se găseşte în stare de inferioritate. „Ea n-are voie să participe la adunări în care sunt bărbaţi. Când vin oaspeţi în casă, ea trebuie să treacă în altă cameră şi să mănânce singură. De asemenea, ea nu are voie să intre în geamie sau să ia parte la înmormântări.
Pe tătăroaică o găseşti mai întotdeauna la vatră cu nasul în cenuşă şi în gură cu o lulea cât toate zilele. De curăţenie nu se prea îngrijesc. De multe ori le vezi cu părul în neregulă, încâlcit, nepieptănat şi căzând unsuros pe umeri“.
În noapte nunţii, mireasa îi sărută mâna bărbatului, în semn de supunere şi inferioritate. În cazul în care mireasa nu e virgină, se strică nunta. Când moare o femeie, o scaldă altă femeie, iar când moare un bărbat îl scaldă hogea. Femeile n-au voie să meargă la cimitir. Dar să vedem cum sunt îngropaţi morţii: mai întâi se sapă o groapă ca la noi, apoi se scobeşte în latura de est un cotlon subteran, în care se vâră mortul cu capul înainte, înfăşurat numai într-o până. Mortul însă nu e aşezat cu faţa în sus, ci într-o rână, ca să privească spre Mecca, unde se află mormântul profetului Mohamed.
Regina Maria, călător în Dobrogea
Într-o vară toridă, Regina Maria a ajuns pe tărâmul dintre Dunăre şi Mare, unde trăiau laolaltă români şi turci, evrei şi nemţi. Experienţa a fost consemnată în cartea „Ţara mea“. Vă redăm un fragment emoţionant din cartea semnată de regină:
„Ar fi cu neputinţă să vă descriu tot ce am văzut, auzit ori simţit pe cale între acest popor simplu, cu inima caldă (…) Am fost într-un sat din Dobrogea, care era în parte românesc, în parte rusesc, în parte nemţesc, în parte turcesc. Am mers de la un capăt la altul, cercetând atâtea căsuţe, intrând în fiecare biserică, isprăvindu-mi înconjurul la mica moschee rustică, tapisată cu covoare veştejite, şi acolo, într-o mulţime de turci de rând, am ascultat slujba lor ciudată, din care n-am înţeles nimic. O femeie care nu e voalată n-are drept să intre în sfânta incintă: doar un nume regal deschide atâtea uşi, şi atâtea reguli severe se calcă în bucuria de a primi un oaspe aşa de neobişnuit.
„Mă duceau din colibă-n colibă, din curte-n curte“
Într-o arzătoare zi de vară am venit într-un orăşel locuit aproape numai de turci. Împărţiam bani mărunţi între săraci şi cei fără sprijin şi mă purtam de ici colo.
Aşa li-a fost de mare bucuria la venirea mea, încât scopul cel adevărat al visitei mele a fost aproape uitat. M-am găsit înconjurată de un roiu de femei aprinse, în haine ciudate, ciripind o limbă neînţeleasă mie.
Îmi ziceau Sultană şi fiecare-şi simţia nevoia de a mă pipăi: puneau degetele pe hainele mele, mă atingeau pe spate, ba o bahadârcă bătrână m-a apucat de bărbie. Mă duceau din colibă-n colibă, din curte-n curte. M-am găsit despărţită de tovarăşii miei, rătăcind într-o lume pe care n-o mai cunoscusem până atunci. … Ca un zbor de cioare se certau şi se băteau după mine, copleşindu-mă cu bune urări, la care nu puteam răspunde decât cu o mişcare din umere şi zâmbete“.
Vă mai recomandăm:
Primele mărturii creştine din Dobrogea, cercetate de preotul care a descoperit Bethleemul românesc
Se încarcă comentariile...
