„Termină că îți dau cu telecomanda în cap!”. Femeie din Constanța, cercetată după ce și-a amenințat copiii cu bătaia în timpul unui live pe TikTok

0
0
Publicat:

O femeie din Constanța este cercetată de poliţişti marți, 3 martie, după ce i-a ameninţat cu bătaia pe cei doi copii, de doi ani şi de patru ani, în timpul unor transmisiuni pe TikTok.

FOTO: Arhivă
FOTO: Arhivă

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din cadrul Secţiei 3 s-au sesizat, marţi, în urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care o femeie ar fi ameninţat doi copii aflaţi în grija sa .

„În urma verificărilor, a fost identificată o femeie, de 26 de ani, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare.

Totodată, poliţiştii au colaborat cu reprezentanţii DGASP.C Constanţa, iar cei doi minori, de 2 şi 4 ani, au fost retraşi din mediul respectiv şi preluaţi de către o bunică”, au precizat poliţiştii.

În imaginile ajunse în posesia Replica se poate observa cum femeia îl amenință pe unul dintre minori cu bătaia:

„Stai că îi dau eu ei de nu îi mai trebuie nimic. Bă, termină că îți dau cu telecomanda în cap!”, amenințare urmată de „termină că mă ridic și te bat!”.

„Hai dă în mine, prostul pământului, ca să te calc în picioare!”, i-a adresat mama copilului. Apoi îi amenință că le face bagajul și ii trimite la tatăl lor: „Vrei să-ți fac bagajul să te trimit la tac-tu ?”, semn că femeia este despărțită de tatăl copiilor.

În urma verificărilor făcute luni, 2 martie, de reprezentanții Protecției Copilului, care au constatat condițiile precare în care trăiește, femeia a declarat că în perioada următoare va face demersuri pentru a-și îmbunătăți nivelul de trai.

Mama a recunoscut anumite deficiențe legate de condițiile de trai și s-a angajat să le îmbunătățească în perioada următoare. Dacă aceste promisiuni nu se vor concretiza, împreună cu Primăria, cu care monitorizam situația, vom lua măsurile care se impun cu privire la copii.

Deși i s-a oferit o măsură de protecție mamă-copil pentru depășirea situației de criză, aceasta a refuzat-o, solicitând doar consiliere psihologică”, a declarat Mihaela Ristea, directorul Protecției Copilului Constanța. 

Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite