Specialiştii români, despre lecţia de istorie predată de ruşi în campania pro Brâncuşi: „Societatea civilă e datoare să vorbească. Să nu lăsăm lucrurile aşa“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan-Aurel Pop FOTO Arhivă personală
Ioan-Aurel Pop FOTO Arhivă personală

Ambasada Federaţiei Ruse a donat 100 de euro pentru „Cuminţenia Pământului“, opera sculptorului Constantin Brâncuşi, la pachet cu un clip în care se spune că armata rusă şi armata română au luptat împreună pentru independenţa României, dar şi a Europei în cele două conflagraţii mondiale.

Pe plan naţional, foarte puţini factori au luat poziţie faţă de mesajul Ambasadei Federaţiei Ruse. Doar reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au postat pe site un comunicat în care se precizează că mesajul „promovează o viziune proprie asupra unor capitole din istoria relaţiilor bilaterale“. „Aceasta cu atât mai mult, cu cât este vorba de un domeniu despre care cea mai în măsura să se pronunţe este Comisia comună de istorici româno-rusă al cărei obiectiv este tocmai discutarea aspectelor care ţin de istorie, în vederea consolidării încrederii reciproce“, precizează MAE.

Numai că această comisie nu s-a mai întrunit de cel puţin cinci ani, după cum recunoaşte Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, care este preşedintele acestei comisii. Pentru istoric, poziţia ruşilor nu este pentru el o surpriză, atâta vreme cât, în rundele de întâlniri pe care le-au avut istoricii români şi cei ruşi, ultimii au apărat moştenirea sovietică şi au justificat permament expansiunea sovietică în Europa. „Părerea mea este că istoricii ruşi, ajunşi la vârste onorabile, de 70-80 de ani, erau convinşi de faptul că ruşii «au adus lumină» în toate ţările pe care le-au ocupat şi care ulterior au devenit nerecunoscătoare. Printre cei mai nerecunoscători am fost noi, românii“, declară rectorul Ioan-Aurel Pop.

Reprezentanţii României şi ai Rusiei obişnuiau să se întâlnească o dată sau de două ori pe an, când la Moscova, când în diferite oraşe din România - cum ar fi Constanţa, Ploieşti, Craiova sau Bucureşti. „De cinci ani, această comisie nu s-a mai întrunit întrucât ruşii au acuzat unele reorganizări la nivelul Academiei“, spune Pop.

Comisia istorică, aflată sub egida Academiei Române, îşi are originea în anii imediaţi retragerii trupelor sovietice din România. „În perioada regimului comunist nu puteam să vorbim de istoria României, ci doar de istoria URSS-ului, însă ulterior am intrat puţin în normalitate şi am putut să ne recuperăm istoria“, adaugă preşedintele comisiei. Cu toate acestea, istoricul Ioan-Aurel Pop consideră că dialogul a fost necesar, chiar dacă, uneori, a fost doar un monolog.

Referindu-se strict la mesajul ruşilor din videoclip, istoricul consideră că este necesară o reacţie. „Nu trebuie să lăsăm lucrurile aşa. Dacă la nivel diplomatic nu este recomandat să critici mesajul, societatea civilă este datoare să vorbească. Trebuie să fim cu fruntea sus şi să spunem ce s-a petrecut. O să mă întâlnesc cu colegii de la Academia Română şi vom continua să cerem să promovăm cum s-a petrecut istoria“, încheie Ioan-Aurel Pop.

Ce a însemnat ocupaţia sovietică

Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I“ din Constanţa, a explicat pentru un articol anterior al ziarului „Adevărul“ ce a reprezentat ocupaţia sovietică în România. Astfel, aceasta a început după semnarea armistiţiului de la 12 septembrie 1944, la Moscova, între România şi Puterile Aliate. Imediat, Armata Roşie a început ofensiva militară contra trupelor germane şi a aliaţilor lor. În întreaga ţară au avut loc valuri mari de arestări ale militarilor români, care au fost luaţi prizonieri. Ruşii au preluat toate obiectivele strategice: porturile, zone industriale, instalaţii petroliere, rezervoare de petrol, poduri, mijloace de transport, sisteme de comunicaţii. Pe de altă parte, populaţia avea să suporte regimul de teroare şi pentru că era deposedată de sursele de supravieţuire: de la animale la materiale de încălzire, dar şi de mijloacele de transport personale.

Conform specialistului, ruşii au dat dovadă de agresivitate cu toată populaţia civilă. Oamenii se plângeau de furturi, dar şi de violuri. Românii au îndurat marea foamete din 1946 şi din cauza ruşilor. Au fost doi ani de secetă, iar ceea ce s-a cules a fost furat de ruşi, sub pretextul susţinerii frontului.

 „N-au plecat niciodată cu mâna goală“

Octav Bjoza a fost deportat de 14 ori. FOTOAdevărul

Octav Bjoza FOTO Adevarul 

Octav Bjoza, liderul Asociaţiei Foştilor Deţinuţilor Politici din România, consideră gestul Rusiei „o băşcălie“. „Prin asta, ei dau peste nas unui popor întreg. Sigur că suma totală de 4 milioane euro este o cheltuială mare pentru populaţie, în timp ce pentru hoţii care au sărăcit poporul este doar un bacşiş. Ruşii, de fiecare dată când au plecat, au luat ceva cu ei, o părticică din trupul ţării: ba Basarabia, ba Gurile Dunării, ba culoarul de trecere spre Ungaria. E destul să vină la 100-200 ani să cotropească, ca apoi să nu plece cu mâna goală şi să ducă populaţia indigenă prin fundul Siberiei. Câţi s-au mai întors de acolo?“, este revoltat Bjoza.

Liderul AFDPR aminteşte prigoana la care au fost supuşi toţi cei care s-au împotrivit instalării regimului stalinist în România. „Ei vorbesc de războaie unde am luptat împreună? Douăzeci de generali din Armata Română au pierit lângă mine în temniţă, ca atâţia alţii, pentru că au luptat împotriva fratelui mai mare de la Răsărit. Unchiul mamei, generalul Nicolae Ciupercă, comandantul Armatei a 4-a care a eliberat Basarabia în 1941, a murit în lanţuri la Fortul 13 Jilava“, spune Octav Bjoza.

El relatează cazul unui camarad de detenţie, Teodor Onea, din Ploieşti. Luat la oaste la 20 ani în anul 1936, soldatul a rămas în armată concentrat odată cu intrarea nemţilor în Polonia în 1939. În iunie 1941 a trecut Prutul, la antologicul ordin al lui Antonescu, fiind luat prizonier la Cotul Donului. A fost eliberat după 8 ani, iar în drum spre casă, la graniţa de la Ungheni, în trenul cu supravieţuitori s-a urcat Securitatea. În loc să sărute pământul ţării, prizonierii au fost culcaţi la pământ, cu mâinile la ceafă, duşi şi condamnaţi de Tribunalul Militar la 12 ani de închisoare, pentru că au luptat împotriva ruşilor. Teodor Onea şi-a revăzut familia după 27 ani, pentru vina de a fi mers la oaste pentru ţară.

Vă mai recomandăm:

Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria


EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini

Poveste de dragoste comunistă: idila dintre „prinţesa roşie“, fata lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi amantul ei, un medic chirurg care a murit în închisoare

Povestea de film a lui Zoe Rădulescu, fiica de partizan născută în beciurile Securităţii: „Credeam că port genele unui criminal“

Gogu Puiu, liderul mişcării anticomuniste din Dobrogea. Haiducii Dobrogei îşi aveau centrele de rezistenţă în Babadag şi Delta Dunării

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite