Sfântul Gheorghe. Divinitatea prin ochii pictorului Nicolae Tonitza: capodoperele din biserica de hram din Constanţa
0
De Sfântul Gheorghe, pe 23 aprilie, credincioşii care au mers la biserica de hram de pe strada Nicolae Iorga din Constanţa au avut în faţă picturi realizate de însuşi marele artist plastic Nicolae Tonitza.
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Constanţa. În Constanţa anului 1915 existau două biserici ortodoxe româneşti: catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi biserica Adormirea Maicii Domnului I, insuficiente pentru numărul credincioşilor. Tocmai de aceea, preotul Nicolae Paveliu a făcut demersurile necesare construirii celei de-a treia biserici ortodoxe din Constanţa ce poartă hramul Sfântul Gheorghe.
Teologul Ionuţ Druche de la Arhiepiscopia Tomisului a studiat istoria bisericii „Sfântul Gheorghe” şi contribuţia pictorului Nicolae Tonitza la realizarea ei. El a aflat că în primăvara anului 1915, la rugămintea preotului Nicolae Paveliu, slujitor pe atunci la biserica „Adormirea Maicii Domnului I” din Constanţa, primarul Virgil Andronescu a reuşit să obţină de la autorităţile centrale aprobarea pentru construirea unei noi biserici in oraş, în cartierul de peste linia ferată Mamaia.
Sfântul Gheorghe: istoricul bisericii pictate de Tonitza
În ziua de 13 septembrie 1915, pe cheltuiala primăriei, s-a pus piatra de temelie a viitoarei biserici „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Nifon Niculescu, Episcopul Dunării de Jos – Galaţi. Construcţia bisericii „Sfântul Gheorghe” a fost încredinţată lui Aristide Iacob, constructor de lucrări publice, iar primul preot numit ca sa supravegheze lucrările a fost chiar preotul Nicolae Paveliu.
În august 1916, când ţara noastră a intrat în război, construcţia bisericii „Sfântul Gheorghe”, ajunsă la cornişă, a fost sistată şi reluată în toamna anului 1919. În 1923 a fost finalizat exteriorul bisericii. După moartea preotului Paveliu (survenită în 1929), lucrările interioare au fost preluate de către preoţii Ioan Roşculeţ şi Atanase Popescu.
Biserica „Sfântul Gheorghe”, în timpul lucrărilor de construcţii FOTO Arhiepiscopia Tomisului
După renunţarea în anul 1927 la funcţia de paroh a preotului Nicolae Paveliu (numit consilier cultural al Episcopului Gherontie), administrea bisericii „Sfântul Gheorghe” a fost încredinţată preotului Ioan Roşculeţ, care, în anul 1929 a făcut primele demersuri pentru pictarea bisericii.
„Astfel, pe 26 iunie 1929, preotul Roşculeţ se adreseaza Primăriei Constanţa şi cere suplimentarea bugetului bisericii cu suma de un milion de lei pentru pictura bisericii, propunând ca axecutant pe pictorul Traian Cornescu. Cererea sa a ramas, însă, fară ecou. Abia în primăvara anului 1931 Primăria Constanţei a organizat concursul pentru pictură, concurs la care au participat zece concurenţi, printre care şi grupul de pictori: Tonitza, Bacalu şi Buiuc“, arată Ionuţ Druche.
Biserica „Sfântul Gheorghe”: Tonitza, acceptat de edilii Constanţei
La 20 iunie 1931, Consiliul municipal aprobă oferta pictorilor Tonitza, Bacalu şi Buiuc pentru biserica „Sfântul Gheorghe”. Este încheiat un contract provizoriu între Primăria Constanţei şi cei trei pictori. Pictura bisericii urma să se execute „în ulei de in crud olandez, iar culorile vor fi Schonfeld Lefranc, aureolele şi decorurile vor fi aurite cu Katarinengold 14 carate, iar pictura se va executa în stil neobizantin“. „La punctul 3 din contract se menţionează că pictura se va realiza sub directa conducere şi permanenta participare ale lui Nicolae Tonitza, trebuind ca lucrarea să poarte expresia personalităţii sale artistice“, precizează documentaristul.
Dar Nicolae Tonitza avea să întâmpine necazuri chiar înainte de încheierea definitivă a contractului. Contestaţia pictorului Costică Vasilescu privind concursul instituit tergiversează perfectarea contractului pentru pictarea bisericii „Sfântul Gheorghe”. Contrariat de problemele apărute la semnarea contractului, ce amânau începerea lucrării şi cauzau pierderea unui timp preţios de muncă, Tonitza adresează la 23 iulie 1931 o scrisoare de protest către Nicolae Iorga, pe atunci preşedintele Consiliului de Miniştri. Rezoluţia lui Nicolae Iorga („Se va încredinţa zugrăvirea domnului Tonitza...“) a determinat definitivarea şi semnarea contractului.
Până la sfârşitul anului 1931 turla bisericii „Sfântul Gheorghe” era aproape terminată, urmând ca pe perioada de iarnă să se picteze catapeteasma şi mai multe icoane mobile. În anul 1932, Tonitza a mai pictat în sânul stâng al bisericii cuvioase mucenice. Neplata de către primărie a ratelor scadente conform contractului, au dus, însă, la încetarea imediată a lucrărilor, şi în final la părăsirea definitivă a şantierului, de către Tonitza, la 26 octombrie 1932. „În momentul părăsirii şantierului, actele consemneaza că Tonitza mai avea de executat, după contract, doua portrete de ctitori la intrare, frontonul de sub cafas şi unele retuşuri“, menţionează teologul Ionuţ Druche.
După mai multe încercări de a îl readuce la Constanţa pe Nicolae Tonitza, Primăria desface în luna iulie 1934 contractul semnat cu cei trei pictori.
Nicolae Tonitza FOTO radioromaniacultural.ro
Golul lăsat de Tonitza la biserica „Sfântul Gheorghe”
Abia pe 23 august 1935, Primăria Municipiului Constanţa încheie un nou contract pentru terminarea picturii bisericii „Sfântul Gheorghe” cu pictorul Marincea Stănescu, care completează golurile lăsate de Tonitza şi mai picteaza trei icoane mari: Sfinţii Ioachim şi Ana, Sfântul Andrei şi Sfântul Ioan Botezătorul. Tot el a repictat parţial scena lui Tonitza cu Iisus şi copii şi i-a pictat în exteriorul bisericii pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, dar şi pe Sfântul Gheorghe. În anii 1956-1957, pictura este restaurată de preotul-pictor slujitor la această biserică, părintele Constantin Lembrău.
Sfântul Gheorghe, patronul armelor
Biserica de hram l-a celebrat miercuri, 23 aprilie, pe Sfântul Gheorghe, cel născut în secolul al III-lea, în părţile Nicomidiei, din părinţi evlavioşi.
Sfântul Gheorghe fost atras în mod deosebit de mânuirea armelor, ajungând la treizeci de ani la rangul de tribun, apreciat fiind de împăratul Diocleţian pentru victoriile pe care le adusese în lupte. Dacă din punct de vedere profesional omul de arme avea o carieră bine conturată, la prigoana împotriva creştinilor comandată de împărat în anul 303, Sfântul Gheorghe a renunţat la tot şi, în faţa lui Diocleţian, şi-a mărturisit credinţa în Dumnezeu.
În cele câteva zile de la mărturisirea credinţei până la naşterea în lumea celor drepţi, Sfântul Gheorghe a făcut minuni, a îndurat cu stoicism multe chinuiri greu de imaginat. Toate acestea cu dus la convertirea multor păgâni, printre care şi împărăteasa Priscila, cea care a primit numele Alexandra la Botez, omorâtă şi ea la porunca împăratului. Sfântul Gheorghe a fost ucis prin decapitare cu sabia, fiind sărbătorit de Biserică pe data de 23 aprilie. Totodată, Sfântul Gheorghe este considerat şi patronul Armatei Române.
Vă mai recomandăm:
Ziua Sfântului Gheorghe: tradiţii şi obiceiuri. Cum îţi afli astăzi ursitul
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe se sărbătoreşte în fiecare an pe data de 23 aprilie. Este unul dintre cei mai importanţi sfinţi din calendarul ortodox.
Despre Sfântul Gheorghe, numit în credinţele populare româneşti „capul primăverii“, se spune că poate învinge vrăjitoarele sau că poate să le zădărnicească actele magice. Tot el poate arăta celor aleşi comorile.
Peste un milion de români îşi serbează onomastica de Sfântul Gheorghe
Peste un milion de români, dintre care peste 733.000 sunt bărbaţi, îşi serbează, joi, de Sfântul Gheorghe, onomastica, potrivit unei statistici a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
În calendarul popular, Sfântul Gheorghe este considerat un zeu al vegetaţiei, protector al naturii, al vitelor şi al oilor. De aceea, în ziua în care este prăznuit, oamenii din popor ţin cont de o serie de ritualuri de Sfântul Gheorghe şi de superstiţii.
Se încarcă comentariile...
