Rezultate Bacalaureat 2015 Constanţa. Judeţul Constanţa, al 7-lea de la coada clasamentului naţional. „Se vede lipsa interesului pentru educaţie“
0Rezultatele examenului de Bacalaureat 2015 arată o realitate crudă pentru judeţul Constanţa. Candidaţii au promovat în procent de 54,76%, o rată mult sub media naţională de 66,41%. Constanţa se situează astfel pe un loc catastrofal, mai exact fiind al 7-lea judeţ de la coada clasamentului.
Niciun elev constănţean nu a luat anul acesta media maximă la Bacalaureat. „La noi a fost mai multă rigoare“, ar putea spune apărătorii sistemului. „Copiii, pur şi simplu, nu sunt interesaţi să înveţe“, spun profesorii. Pentru că şcoala, în acest format scolastic, rupt de realitate şi departe de practică, nu are cum să-i atragă pe elevi.
Asociaţia Elevilor din Constanţa se declară îngrijorată de procentul scăzut de promovabilitate al examenului de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2015 din judeţul Constanţa. Spre comparaţie, primele locuri în topul naţional au fost ocupate de Cluj (82,18%), Braşov (78,7%), Bacău (78,3%) şi Sibiu (76,8%).
„Se poate observa faptul că cele mai mari procente de promovabilitate s-au obţinut în judeţe în care investiţia în educaţie este o prioritate. Tragem un semnal de alarmă şi afirmăm că aceste rezultate slabe se datorează lipsei interesului pentru educaţie al autorităţilor locale, precum şi lipsei măsurilor sociale pentru stimularea elevilor, cum ar fi bursele.
Municipiul Constanţa este printre singurele mari municipii din România care nu respectă prevederile art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, neacordând burse şcolare. La finalul lunii aprilie, Asociaţia Elevilor din Constanţa a transmis Primăriei Municipiului Constanţa şi Consiliului Local Municipal Constanţa o adresă, însoţiţă de un proiect de hotărâre şi o expunere de motive, prin care le solicitam respectarea legii şi acordarea acestor burse pentru elevi“, spun elevii din Constanţa.
Asociaţia Elevilor din Constanţa solicită Primăriei Municipiului Constanţa şi Consiliului Local Municipal Constanţa să acorde burse şcolare pentru elevi, aşa cum prevede art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi să adopte un proiect de hotărâre până la începerea anului şcolar 2015-2016. În caz contrar, Asociaţia Elevilor din Constanţa declară că se va adresa aparatului coercitiv al statului.
„Rezultatele slabe ale judeţului Constanţa la examenul de Bacalaureat şi la cel de Evaluare Naţională se află în relaţie de cauzalitate cu dezinteresul pentru educaţie al autorităţilor locale. Se poate observa, foarte clar, că judeţele unde educaţie reprezintă o prioritate au rezultate bune la examenele naţionale. Situarea judeţului Constanţa cu 11% sub media naţională, trebuie să dea de gândit autorităţilor locale, care trebuie, în regim de urgenţă, să înceapă investiţia în educaţie“, a declarat Constantin-Alexandru Manda, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
Ierarhia judeţelor la nivel naţional la examenul de Bacalaureat 2015 arată astfel: Cluj (82,18%), Braşov (78,74%), Bacău (78,34%) şi Sibiu (76,81%), Braşov - 78,7%, Bacău - 78,3%, Sibiu - 76,8%; Brăila - 76,6%; Iaşi - 76,3%; Galaţi - 74,6%, Prahova - 74,4%, Alba - 74,2%, Satu-Mare - 73,4%; Botoşani - 72,6%; Tulcea - 71,4%, Bistriţa-Năsăud - 70,9 %, Neamţ - 70,4%, Vrancea - 70,4%, Buzău - 69,6%; Hunedoara - 69%; Vaslui - 68,8%; Suceava - 68,6%, Mureş - 68,3%, Bucureşti - 68%, Ialomiţa - 67,7%, Maramureş - 66,2%; Timiş - 65,8%, Argeş - 65,2%; Vâlcea - 65,2%; Bihor - 63,4%; Covasna - 62,8%; Sălaj - 61,7%; Dâmboviţa - 61,2%, Caraş-Severin - 60,9%, Dolj - 60,5%, Arad - 59,9%; Olt - 57,1%, Călăraşi - 55,7%; Constanţa - 54,8%; Harghita - 54,4%; Gorj - 53,5%; Mehedinţi - 51,9%, Teleorman - 42,73%, Ilfov - 40,92%, Giurgiu - 36,06%.
Vă mai recomandăm
Rezultate Bacalaureat 2015 Constanţa. Oana Denis Abdula din Hârşova sparge dominaţia Constanţei