Procesiune religioasă pe străzile Constanţei de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul
FOTO Arhiva Adevărul

Credincioşii ortodocşi îi sărbătoresc în data de 21 mai pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. De numele acestora se leagă Edictul de la Milan, prin care creştinii au devenit toleraţi în Imperiul Roman, primul Sinod Ecumenic şi găsirea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus. Cei doi sfinţi sunt ocrotitorii spirituali ai oraşului Constanţa.

Duminică, 20 mai, de la ora 17.00, Arhiepiscopia Tomisului organizează procesiunea cu moaştele Sfinţilor Pantelimon, Epictet şi Astion, ce va pleca de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” la biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena I” din Constanţa, pe traseul: Str. Arhiepiscopiei, Bdul. Regina Elisabeta - Str. Termele Romane - Str. Traian -  Str. Mircea cel Bătrân – Bdul. Mamaia – Str. Mihai Viteazu – Str. Călugăreni – Str. Ştefan Mihăileanu – biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena I” (str. Mihăileanu, nr. 104).

La această biserică, IPS Teodosie va oficia luni, 21 mai, de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi, Sfânta Liturghie.

Sfinţii Împăraţi întocmai cu apostolii Constantin şi mama sa Elena, transmite biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului, sunt primii împăraţi creştini şi protectori ai creştinismului care se sărbătoresc în ziua mutării la Domnul a Sfântului Împărat Constantin, pe 21 mai, anul 337. Ei sunt socotiţi întocmai cu apostolii deoarece s-au făcut remarcaţi prin acte de susţinere a creştinismului:

  • Edictul de la Milan cu privire la legalizarea creştinismului, în anul 313
  • Convocarea la Niceea, în anul 325, a primului Sinod Ecumenic, unde s-a combătut erezia lui Arie cu privire la Fiul lui Dumnezeu, şi unde s-a elaborat prima parte a Simbolului de credinţă
  • Aflarea lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos
  • Construirea unor biserici în locurile cele mai importante ale creştinismului, printre care biserica „Învierii” din Ierusalim, biserica „Naşterii Domnului” din Betleem şi biserica „Tatăl nostru” de pe Muntele Măslinilor.


Sf. Împăraţi Constantin şi Elena sunt şi ocrotitorii spirituali ai municipiului Constanţa. În secolul IV, vechea denumire greacă Tomis a fost schimbată în Constantiana, după numele surorii Împăratului Constantin. Prima sărbătorire a Zilei Constanţei a fost în anul 2002, fiind statornicită prin HCL 116/28.03.2002, privind instituirea cu caracter permanent a Zilei Municipiului Constanţa în data de 21 mai, de Sfinţii Constantin şi Elena.

Marţi, 22 mai, se va desfăşura Festivalul coral-tradiţional, cu ocazia sărbătorii „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, ocrotitorii municipiului Constanţa, ajuns la cea de-a XVII-a ediţie. Evenimentul va avea loc începând cu ora 18.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.

Îşi vor da concursul: Corala  ortodoxă-bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului (dirijor Ion Iulian Dumitru), Grupul psaltic „Sf. Vasile cel Mare” al Arhiepiscopiei Tomisului (dirijor: Marian Bostan), Corul de copii „Belcanto” al Şcolii generale nr. 39 – Nicolae Tonitza din Constanţa (dirijor: Calinic Ciprian Savin).

Intrarea este liberă.

Pe aceeaşi temă:

Soborul preoţilor cu dosare penale de la vârful Arhiepiscopiei Tomisului. Consilierul lui Teodosie care a reclamat că o enoriaşă a profitat sexual de el

Arhiepiscopia Tomisului rămâne cu conturile blocate. Instanţa a respins cererea de ridicare a sechestrului

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite