ÎPS Teodosie renunță la cocoțatul pe cisterne de Bobotează. De ce pune capăt unei „tradiții”

0
Publicat:

ÎPS Teodosie a anunțat marți, 3 ianuarie, că anul acesta, de Bobotează, nu se va mai urca pe cisterne pentru a sfinți apele. Ierarhul a explicat și motivul pentru care va întrerupe această „tradiție”.

ÎPS Teodosie urcat pe o cisternă - arhiva foto
ÎPS Teodosie urcat pe o cisternă - arhiva foto

Într-o declarație de presă susținătă la sediul Arhiepiscopiei Tomisului, ÎPS Teodosie (67 de ani) a anunțat că renunță la tradiția urcării pe cisterne.

Nu o să vă mai dau motiv să spuneți că mă sui pe nu știu ce. Am destule butoaie. Înainte mai puneam în butoaie și mai rămâneau destule tone de apă în cisterne. Noi vom aduce cisternele cu apă, începând de la ora 5.00 (joi, 5 ianuarie n.red.) și vom umple toate butoaiele. Am destule butoaie de sfințit. Vor fi vreo 25. Pe cisternă nu cred că e nevoie să mai urc. Era nevoie, de aia urcam, nu voiam să fac neapărat exerciții fizice”, a declarat ÎPS Teodosie.

În urmă cu doi ani, ierarhul s-a împiedicat în timp ce era urcat pe o cisternă și voia să sfințească apa. S-a sprijinit, în ultima clipă, de o bară de protecție, evitând astfel să cadă de pe autospecială. 

Pregătiri de Bobotează

Zeci de voluntari pregătesc în aceste zile 150.000 de PET-uri ce vor fi îmbuteliate cu apă sfințită în ajunul Bobotezei. Acum etichetate, iar joi, 5 ianuarie, după ce ÎPS Teodosie va sfinți în avans apele, ele vor fi umplute cu aghiasmă din butoaiele instalate în fața Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

„La Tomis, sărbătoarea este pregătită cu multe daruri. Se etichetează cele 150.000 de sticle care se vor umple în ajunul Bobotezei. Este o osteneală plăcută pe care credincioșii o pregătesc cu multă bucurie”, a declarat ÎPS Teodosie.

Termenul „aghiasmă” înseamnă deopotrivă atât lucrarea de sfinţire a apei, cât şi însăşi apa sfinţită. Aghiasma de la Bobotează este denumită Mare deoarece are o putere deosebită. Efectele sunt arătate chiar de textul rugăciunii:

Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă...”.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite