FOTO Operaţie în premieră la Constanţa: unei paciente i s-au extirpat, concomitent, două tumori. Cum putem preveni cancerul colorectal
0O echipă de medici de la Ovidius Clinical Hospital şi Institutul Fundeni au realizat, în premieră pentru Dobrogea, o intervenţie chirurgicală de extirpare a două tumori, în acelaşi timp: de rect şi metastază hepatică.
Pacienta, în vârstă de 62 de ani, a fost diagnosticată în urmă cu aproape jumătate de an cu tumoare la rect şi cu metastază hepatică. În acest timp, pacienta a fost supusă unui tratament şi vineri a fost programată pentru intervenţia chirurgicală de extirpare a tumorilor.
Medicii au stat mai bine de opt ore în sala de operaţie. Iniţial, dr. Răzvan Popescu, medic primar chirurgie generală, a intervenit laparoscopic pentru îndepărtarea tumorii la rect, apoi dr. Florin Botea, medic chirurg primar în Secţia de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni, a îndepărtat metastazele de la nivelul ficatului. Tumora, spun medicii, de stadiul 4, măsoară între 6 şi 8 centimetri.
„Am folosit un ecograf intraoperator care ne permite să păstrăm cât mai mult din ficatul sănătos şi vedem unde sunt exact leziunile“, a precizat medicul de la Fundeni.
„Pentru a realiza o astfel de intervenţie este nevoie, în primul rând, de o echipă, apoi de aparatura necesară“, a completat dr. Răzvan Popescu.
După o astfel de operaţie, pacienta se va putea recupera mult mai rapid şi va face chimioterapie o singură dată. Astfel de intervenţii se fac în centrele medicale mari din ţară.
Cum putem preveni cancerul colorectal
Medicii spun că depistată la timp, orice anomalie a intestinului gros se poate rezolva neinvaziv. Metoda sigură este colonoscopia.
Cancerul colorectal (CCR) reprezintă o cauză majoră de îmbolnavire, în condiţiile în care aproximativ 1 din 20 de persoane sunt afectate în ţările cu standard economic crescut. Ca incidenţă, acesta reprezintă a patra localizare malignă după plămân, stomac şi sân.
Factorii majori de risc ai cancerului colorectal pot fi grupaţi în două categorii mari: predispoziţia genetică şi factorii de mediu.
„Anomaliile genetice pot fi: moştenite, şi atunci vorbim despre CCR ereditar (25%), sau dobândite, care determină CCR sporadic (75%). În ultima situaţie modificările genetice apar sub influenţa factorilor de mediu pe care în mare măsură îi putem influenţa. Astfel, dacă reducem grăsimile şi aportul de carne roşie (carnea albă de peşte şi pasăre sunt premise), creştem consumul de fructe şi legume, riscul de boală scade şi el; obezitatea creşte de două ori riscul de CCR.
Un alt factor, dar pe care din nefericire nu îl putem influenţa, este vârsta: riscul de a face boala creşte după 40 de ani ca urmare a acumulării mutaţiilor genetice sub acţiunea factorilor amintiţi (90% din pacienţii cu CCR au peste 50 de ani”, a spus dr. Marian Anghel, medic primar gastroenterologie - medicină internă la Ovidius Clinical Hospital.
Ce este colonoscopia
La persoanele care au peste 50 ani, fără factori de risc (asimptomatici), se recomandă o colonoscopie la 10 ani; pacientii cu risc crescut sunt încadrati în mai multe categorii, cu intervalele de examinare variabile. La pacienţii simptomatici (durere abdominală, diaree sau constipaţie, anemie prin lipsa de fier) este indicată colonoscopia, metoda având o sensibilitate de 97 %.
„Populaţia are reţineri despre colonoscopie în primul rând din cauza lipsei de informaţie adecvată. Colonoscopia diagnostică efecuată în laboratoare bine utilate şi mai ales asistată de anstezist, este sigură şi nedureroasă. În principiu, investigaţia constă în introducerea unui tub cu grosime variabilă (sub 1 cm diametru) prin canalul anal, prevăzut cu o cameră video care transmite imaginile pe un monitor.
În acelaşi timp, se şi pot opera unele dintre leziunile găsite, ca de exemplu polipi. Investigaţia se face după o pregătire prealabilă a colonului pentru ca acesta să fie cât mai curat”, explică medicul.
Vă mai recomandăm: