FOTO Litoralul în imagini de altădată. România avea staţiuni îngrijite, pline de verdeaţă şi plaje curate la Marea Neagră
0Litoralul românesc, cu plajele de la Marea Neagră, îşi arată în fotografiile de colecţie o faţă sălbatică la început de secol XX, apoi îngrijită în anii ‘60-’70, când a început să se dezvolte.
Imaginile alb-negru, sepia sau color fac parte din colecţii particulare, adunate de-a lungul timpului.
Sunt fotografii sau cărţi poştale, unele fiind moştenite din familie, altele - făcute chiar de proprietari sau primite prin corespondenţă, iar altele - cumpărate de pasionaţii de cartofilie.
Colecţionarii le expun apoi pe site-uri dedicate, cum ar fi delcampe.net, pentru a fi tranzacţionate.
Preţul de pornire al unor astfel de fotografii vechi este 4,59 lei, dar costul unei fotografii sau cărţi poştale de arhivă cu tematica „litoralul de altădată“ poate depăşi lejer 100 lei.
Uneori, imaginile conţin detalii despre locul şi timpul în care au fost făcute, cu câteva rânduri scrise de mână şi informaţii despre timpul petrecut la mare.
Staţiunile de la Marea Neagră au apărut în anii comunismului, când regimul a sistematizat terenurile virane de pe malul mării şi le-a transformat în oaze turistice, cu hoteluri-turn şi hoteluri de 4 etaje - exact ca în urbanizare.
Chiar dacă la capitolul estetică nu excelau prin imaginaţie, creativitate şi fantezie peisagistică, staţiunile erau pline de spaţii verzi, vegetaţie, arabescuri florale, parcuri, statui, fântâni şi bazine cu apă.
Toate îngrijite.
O plimbare virtuală prin aceste staţiuni curate şi aerisite, care astăzi mai există doar în imagini de arhivă, este o călătorie în timp.
Pe aceeaşi temă:
FOTO Tulcea de altădată, în imagini de arhivă strânse de un arheolog
FOTO Sulina în imagini de epocă. Primul loc din România care vede răsăritul