Excursii de acum un secol spre Insula Şerpilor, cu „Principesa Maria“: „O zi agreabilă de plimbare pe mare, cu divertisment şi dans la bord“

Publicat: 05.12.2017 04:02

Ultima actualizare: 05.08.2022 00:39

La Insula Şerpilor, care a fost a României între anii 1879 – 1947, se organizau excursii de zi cu luxosul vapor de pasageri „Principesa Maria“.

„Mare excursie la Insula Şerpilor cu luxosul vapor de pasageri „Principesa Maria“, aşa sunau reclamele în vara anului 1935.

„O zi întreagă de agreabilă plimbare pe mare cu divertismente şi dans la bord. Menu-uri copioase. Orchestră de jazz, fanfară şi diseurul Poenaru vor delecta pe excursionişti în tot timpul voiajului. Diverse jocuri, distracţii şi surprize. Seara iluminaţie feerică. Un bufet şi bar bine asortat vor sta la dispoziţia excursioniştilor, cu preţuri absolut modeste“, spunea reclama care încerca să atragă români pentru excursia programată la 25 iulie 1935. Preţul unei excursii varia între 750 de lei, sumă în care erau incluse şi „trei mese copiase“ şi 500 de lei, cu „două mese turistice (rece)“.

Pe lângă turişti, Insula Şerpilor a fost vizitată şi de mari cărturari, ale căror scrieri au rămas peste veacuri. În 1931, Raul I. Călinescu, fondatorul cercetărilor biogeografice în România, descria astfel insula: „Această insulă, încă aproape pustie, are o întindere de 17 ha, perimetrul ei neregulat având o lungime de 1.973 m. Insula poate fi abordată prin trei locuri: pe la S, unde se află şi o potecă săpată în stâncă – şi pe de-o parte (E) şi alta (V) a gâtului promontoriului unde ţărmul, format din rocă moale, are forme mai domoale“.

Autorul spune că în afară de persoanele atrase de mirajul inepuizabil ştiinţific sau arheologic, şi în afară de turişti sau de pescari, ce rămân aici o durată mai lungă sau mai scurtă de timp, populaţia umană a Insulei Şerpilor este formată din personalul farului şi acela al pichetului militar.

Istoria insulei

În timpul lui Burebista, Insula Şerpilor s-a aflat sub autoritatea satului dac. Sub romani, insula a împărtăşit soarta gurilor Dunării, Deltei Dunării, a Dobrogei în ansamblul său. Stăpânirea romană asupra Dobrogei a durat mai bine de trei secole (29/28 î.Hr. – sec III d. Hr), Dobrogea fiind primul teritoriu străbun care a devenit parte a provinciei imperiale romane Moesia Inferior. Apoi, acest tărâm a intrat sub stăpânire bizantină, veneţiană şi genoveză.

Timp de aproape patru secole şi jumătate, Dobrogea şi Insula Şerpilor s-au aflat sub autoritatea Imperiului otoman. În urma războiului ruso-turc, insula a fost ocupată abuziv de ruşi, deşi în tratatul de la Kuciuc – Kainardji din 1774 dintre Rusia şi Poarta Otomană, insula nu apare menţionată. Făcând uz de statutul său de învingătoare, Rusia ţaristă a pus Poarta, dar şi celelalte puteri europene, în faţa faptului împlinit, ocupând şi anexând Insula Şerpilor, singura noastră insulă din Marea Neagră.

Insula s-a aflat sub ocupaţie ţaristă între 1813 – 1856, iar între 1857 şi 1978 sub dominaţie otomană. În iunie 1857 s-a semnat la Paris tratatul dintre Austria, Franţa, Anglia, Prusia, Rusia, Sardinia şi Imperiul otoman privind delimitare Basarabiei, Insulei Şerpilor şi Deltei Dunării. În privinţa Deltei, se specifica faptul că ea trecea „sub suveranitatea imediată a Sublimei Porţi“, iar cine stăpânea Delta, stăpânea şi insula, astfel că micul petic de pământ a fost făcut cadou de marile puteri Imperiului otoman.

În memoriul României din 1878, plenipotenţialii României au cerut cancelarului de fier Otto von Bismark, preşedintele Congresului de la Berlin, ca principatul să reintre în virtutea titlurilor sale seculare, în posesia insulelor şi gurilor Dunării, inclusiv Insula Şerpilor. Formalităţile oficiale de reunire a insulei cu România au avut loc la 12 aprilie 1879, în fruntea delegaţiei române care a oficiat acest act aflându-se generalul Nicolae Dabija.

Între anii 1879 – 1947 insula a fost în graniţele româneşti. Conform noii organizări administrativ-teritoriale, judeţul Tulcea era constituit din următoarele ocoale: Babadag, Sulina (unde era inclusă Insula Şerpilor), Măcin şi Tulcea. În august 1944, Insula Şerpilor a fost ocupată cu forţa de căre unităţi ale Marinei Militare Sovietice, în august 1944, deşi ea a aparţinea României.

Citește și: Singurele suflete de pe Insula Şerpilor, când tărâmul era al României. „Printre arestaţi se găsesc criminali ordinari“

La 4 februarie 1948 s-a încheiat „Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi Republica Populară Română”, valabil 20 de ani, prilej cu care s-a stabilit ca cele două state să procedeze la fixarea frontierelor de stat. Dar acest protocol preciza, printre altele, că „Insula Şerpilor, situată în Marea Neagră, la răsărit de gurile Dunării, intră în cadrul Uniunii R.S.S”.

Protocolul a fost semnat de V.M. Molotov (ministrul de externe al U.R.S.S.) şi Petru Groza (prim-ministru al României) care au operat astfel o modificare a frontierelor României, aşa cum fuseseră stabilite prin Tratatul de Pace din 1947.

Numai că acest act nu a fost înregistrat la Secretariatul General al ONU, fiind ţinut secret. La scurt timp, insula a fost transformată într-un complex militar. Cine se apropia de insulă era interceptat de vedetele militare rapide aparţinând paze grănicereşti.

Sovieticii au amplasat aici radare de mare putere, cu o rază mare de acţiune, precum şi alte tipuri de instalaţii militare de dirijare şi control a armamentului clasic şi convenţional. Între anii 1950 – 1960, sovieticii au construit şi amplasat pe insulă un radar de mare putere, dar au adus şi staţii de bruiaj şi de ascultare a convorbirilor (în sistem fonic, cât şi prin cablu), au montat un cablu telefonic subacvatic între insulă şi Odesa, au construit un cheu pentru acostarea navelor uşoare de patrulare, au curăţat o porţiune din zona de sub apă din apropierea coastelor insulei cu ajutorul scafandrilor militari, asigurând astfel o cale de acces din larg spre cheiul insulei.

După destrămarea URSS-ului, între Federaţia Rusă şi Ucraina a avut loc o lungă dispută vizând împărţirea moştenirii lăsate de fostul imperiu. În urma unui acord, Ucrainei i-au revenit bazele navale Sevastopol, Donuzalev, Odesa, Nikolaev, Feodosia, Izmail, Balaklava, Kerci şi Insula Şerpilor.