Dobrogea, pământul făgăduinţei pentru mii de germani. Povestea etnicilor care îşi construiau case mici, dar biserici şi şcoli mari
0Mii de germani au descoperit în Dobrogea pământul făgăduinţei. Aici şi-au întemeiat gospodării, şi-au vorbit limba şi şi-au urmat credinţa. Au lăsat în urmă minuni arhitecturale, multe demolate sau în stadiu de ruină.
Germanii din Dobrogea nu au ajuns în Dobrogea direct din Germania. Strămoşii lor au migat la începutul secolului XIX, după terminarea războaielor de eliberare, în sudul Rusiei şi Basarabia şi de aici în Dobrogea.
Primul val de imigranţi, din cele trei, s-a oprit în nordul Dobrogei şi a întemeiat colonii frumoase, cu gospodării prospere, deosebite de ale celorlalte etnii. Între primii emigranţi care au venit în Dobrogea erau doar puţini care se născuseră în Germania şi care să mai fi avut amintiri vii din patria părinţilor lor.
Au întemeiat mai multe aşezări, printre care se numără Malcoci, Atmagea, Ciucurova, Cataloi. Mai amintesc de bravii locuitori germani care au fost cândva aici doar placa memorială de la Ciucurova, biserica din Atmagea, în stil german şi ruina bisericii din Malcoci.
Recensământul efectuat cu ocazia strămutării germanilor din Dobrogea vorbea de 16.500 de suflete. Primul sat german catolic în Dobrogea a fost Malcoci, înfiinţat în 1843 de 25 de familii provenind din Krasna Basarabiei, dar de obârşie din Alsacia, Valea Rinului şi Baden.
Case mici, dar şcoală mare
Primele case au fost micuţe, însă o grijă deosebită au avut să înalţe o capelă şi două cămăruţe pentru pastor şi apoi o clădire pentru şcoală. Cu timpul însă, şi-au durat case mari şi solide, construite din chirpici, cu faţade văruite, înşirate pe stânga şi pe dreapta unei străzi.
Casele erau acoperite cu stuf, iar în faţa casei era lăsat un loc liber pentru flori. Curţile rău mari, de până la 4.000 de metri pătraţi. În prima jumătate a secolului XX, germanii dobrogeni au construit mori, ateliere diverse, au deschis bănci populare, au importat din Germania utilaje agricole. Apoi, casele au fost ridicate din piatră, şi învelite cu ţiglă sau tablă.
În următorii ani, germanii veniţi din Rusia au ocupat teritoriile de mai la sud, stabilindu-se mai ales în Tariverde, Cogealac, Colilia (din care a mai rămas după plecarea germanilor doar biserica, transformată acum în mănăstire), Mihail Kogălniceanu, Cobadinşi Fachri, azi Faclia.
„Românul nu persecută limba, nici religia“
Germanii au venit în Dobrogea, deoarece aşa cum spunea şi scriitorul rus Korolenco, „românul nu persecută nici limba, nici religia, asta e adevărat, instituţiunile sale sunt pătrunse de toleranţă naţională şi religioasă; în şcoala sa, copilul nu este aducat într-o religie străină, el nu împiedică pe nimeni de a şi-l educa în religiunea sa“.
În noiembrie 1940, ca urmare a unei convenţii dintre guvernele german şi român, populaţia germană din Dobrogea a fost strămutată în Germania şi aşa a luat sfârşit o perioadă din viaţa etnicilor care începuse cu 100 de ani în urmă.
Pe grinda transversală a balconului orgii din biserica din Tariverde a rămas inscripţia: „Fidelitatea în credinţă a cetăţenilor dispuşi la sacrificii a construit această biserică spre cinstirea lui Dumnezeu, cu toate nevoile şi potrivniciile în anii 1927/28, ca în ea să crească o comunitate unită în cuvântul Domnului“.
Rămas-bun al unui german
În volumul „Istoria aşezărilor germane în Dobrogea“ semnat de Hans Petri, găsim şi un rămas-bun al unui etnic german, Herbert Hahn.
„Între Dunăre şi malul Mării Negre
e aşezată patria noastră dragă
cine s-a născut acolo şi a trăit
o poartă devotat în inimă
recunoscător întotdeauana îşi va aminti
ceea ce Dobrogea i-a dăruit.
Patrie, te salutăm!
Cel Atotputernic să te binecuvânteze,
ca după noi o soartă norocoasă
să aibă alţii în poarta ta“
Germani din Dobrogea FOTO Arhivă Forumul Democrat German din Constanţa
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
