Dobrogea, în sărbătoare: este Kurban Bayram!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gospodinele pregătesc dulciurile tradiţionale de Kurban Bayram
Gospodinele pregătesc dulciurile tradiţionale de Kurban Bayram

Similară ca importanţă Crăciunului ortodox, Sărbătoarea Sacrificiului este dedicată familiei. Bayramul a început duminică şi durează patru zile. În Dobrogea trăiesc majoritatea musulmanilor din România.

Dobrogea este în sărbătoare, pentru că musulmanii din comunitate celebrează Kurban Bayramul, Sărbătoarea Sacrificiului. Aici trăiesc majoritatea musulmanilor din România, în judeţul Constanţa existând chiar o aşezare cu populaţie 100% turco-tătară. Situat la 65 de kilometri de Constanţa, între dealuri stâncoase, satul Fântâna Mare (Başpunar în limba turcă) este unic în România. Acolo, oamenii încă se ghidează după tradiţii ancestrale, iar copiii învaţă limba română abia când încep şcoala.

La Fântâna Mare, toată lumea sărbătoreşte Kurban Bayramul. Duminică, dis-de-dimineaţă, bărbaţii au mers la slujba de la geamie. Apoi, copiii s-au adunat în mijlocul satului şi au pornit la colindat din casă-n casă. „Ei urează gazdelor un «Un Bayram fericit!», sărută mâna celor în vârstă şi sunt răsplătiţi cu dulciuri. La noi în sat încă se mai respectă aceste tradiţii“, se mândreşte Sebatin Memet, şeful comunităţii musulmane.

Sacrifică animale timp de trei zile


Specific acestei sărbători este ritualul sacrificiului, la care ia parte toată familia. Berbecul sau taurul ce urmează să fie sacrificat este hrănit cu pâine şi sare, după care toată lumea rosteşte în gând o rugăciune, pentru ca Allah să primească sacrificiul. „Animalele pot fi sacrificate cât ţine sărbătoarea, iar carnea este împărţită celor săraci“, spune Sebatin Memet.

Apoi, familia întreagă se adună în jurul mesei, în zi de sărbătoare. „În prima zi, mergem la părinţi şi bunici, fiindcă aşa este obiceiul“, spune Aişe Ali (44 de ani), din Fântâna Mare. De pe masă nu trebuie să lipsească friptura de berbec, sarmalele, plăcintele cu brânză şi, bineînţeles, tradiţionalele baclavale.

Luna pelerinajului la Mecca

Kurban Bayramul a început ieri şi se încheie miercuri.  „Este sărbătorit în ultima lună din calendarul Islamic. Este şi luna în care are loc tradiţionalul pelerinaj la locurile sfinte Mecca şi Medina. Sărbatoarea Sacrificiului este celebrată prin tăierea unui berbec în amintirea gestului lui Ibrahim Abraham de a-şi sacrifica fiul Ismail, pentru a-şi dovedi credinţa faţă de Allah. Gestul a fost oprit de Allah prin trimiterea unui berbec care a fost sacrificat în locul fiului“, a explicat muftiul Yusuf Muurat, şeful Cultului Musulman din România.

Citiţi în de astăzi cum se fac tradiţionalele baclavale!

Ştampilă Constanţa
Constanţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite