Cazinoul din Constanţa, la un pas de deschidere

0
Publicat:

Cazinoul din Constanța este aproape de a fi deschis, după mai bine de patru ani de când au demarat lucrările de reabilitare, a informat miercuri Ministerul Dezvoltării.

Cazinoul din Constanța
Cazinoul din Constanța este aproape de a fi deschis. Foto arhivă

„Cazinoul din Constanța la un pas de redeschidere! A fost demarat procesul de recepție la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României.

Lucrările au fost demarate în 2020, implementate și desăvârșite de fiecare Guvern care a urmat, inclusiv în primul meu mandat de ministru al dezvoltării, iar acum vor fi finalizate. Este o investiție importantă, derulată cu atenție la detalii, care înfăptuiește cooperarea, indiferent de culoarea politică, pentru binele României” – a spus ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Reabilitarea Cazinoului a fost finanțată din bugetul de stat, implementată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, iar finalizarea procesului de recepție este estimată pentru prima jumătate a lunii februarie, după verificarea minuțioasă a lucrărilor executate, testarea instalațiilor refăcute, precum și pregătirea personalului care va asigura mentenanța clădirii și a sistemelor tehnice.

„Redăm Cazinoul Constanței și României în toată splendoarea ei de la începutul secolului XX!”, a adăugat ministrul.â

Cazinoul constănțean a fost inaugurat în 1910 și încă de pe atunci era un simbol al opulenței și rafinamentului, iar acum este pe cale să își recapete strălucirea de odinioară.

Cazinoul a fost inaugurat la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand. A fost cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României, care a costat 1.300.000 de lei. Inițial, parterul Cazinoului avea un hol generos de primire, continuând cu o scară majestuoasă în trei rampe către etaj. De-o parte şi de alta a scării se găseau un grup sanitar şi biroul administratorului. În continuare, spre nord erau spaţii pentru garderobă, bufet cu laborator, sală de lectură, vestiar, două săli de joc şi una de biliard. La etaj, scara dădea într-un hol prin care se intra în sala de spectacole. De-o parte şi de alta a alveolei scenei se găseau foaierul artiştilor şi budoarul doamnelor.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite