All inclusive, noul trend pe litoralul românesc. Cât costă un sejur în această vară

0
Publicat:

Vacanțele all inclusive devin opțiunea preferată a turiștilor români, iar efectul se vede direct inclusiv în oferta de pe litoralul Mării Negre, care s-a adaptat acestor cerințe.

Turiștii vot control total asupra cheltuielilor. FOTO Shutterstock
Turiștii vot control total asupra cheltuielilor. FOTO Shutterstock

Specialiștii din turism spun că tot mai mulți oameni aleg acest tip de pachet pentru că își pot calcula din timp bugetul și evită cheltuielile neprevăzute, arată un reportajal Știrilor ProTV.

„Clientul are securizate pentru el, familie, atât masa cât și cazarea și nu are nevoie să cheltuiască suplimentar”, spune Cristian Bărhălescu, președintele ANAT.  

Anul acesta, pe litoral funcționează 70 de hoteluri în regim all inclusive, față de 55 anul trecut. Cele mai multe sunt în Mamaia, însă oferta s-a extins puternic și în Venus, Jupiter și Cap Aurora, unde au apărut numeroase unități dedicate familiilor.

Potrivit specialiștilor, cererea pentru pachetele all inclusive a crescut cu aproximativ 30% față de 2025. Hotelierii au introdus și facilități suplimentare: pe lângă cele trei mese, gustări și băuturi incluse, turiștii beneficiază de acces la plajă, piscină, șezlonguri, parcare și locuri de joacă pentru copii.

Unele hoteluri au deja rezervări aproape complete pentru luna iulie. 

„Gradul de ocupare în momentul acesta este de 100%”, spune managerul unui hotel din Venus.

Situația este similară în Eforie, unde cu greu mai găsești o camera disponibilă.

Cererea în creștere îi determină pe hotelieri să se orienteze tot mai mult spre acest regim. 

„Cu hotelurile tindem spre a merge spre all inclusive. Iulie și august uzual e între 95-98%”, spune, pentru Știrile ProT, proprietara unui lanț hotelier. 

Managerii agențiilor de turism confirmă tendința.

În prezent, o noapte de cazare într-o cameră dublă la un hotel de trei stele în Mamaia sau Eforie Nord costă în medie 600 de lei în regim all inclusive. La Neptun, la patru stele, două persoane plătesc aproximativ 550 de lei pe noapte.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite