A murit Paul Andreescu, liderul deţinuţilor politic din Constanţa. A făcut parte din rezistența anticomunistă
0Paul Andreescu, președintele deținuților politic din Constanța, a murit la vârsta de 82 de ani. A fost arestat la vârsta de 17 ani și a fost condamnat la cinci ani de temniţă comunistă. A trecut prin carcerele de la Jilava, Gherla, Strâmba, Periprava.
Abia terminase liceul, cel mai bun din Constanţa, „Mircea cel Bătrân“. Împreună cu alţi prieteni, Paul Andreescu făcea parte dintr-un grup de rezistenţă anticomunistă, prin care puneau la cale diferite acţiuni subversive. Încercând să racoleze membri noi, unul dintre ei a contactat pe cineva care a mers imediat la Securitate, spunând ce au ei de gând. Aşa s-au trezit toţi arestaţi şi băgaţi fără drept de apel în beciurile anchetatorilor. A urmat procesul extrem de scurt, în care băiatul de 17 ani a primit sentinţa: 5 ani de temniţă. Pentru familia Andreescu a fost o lovitură năucitoare. Viitorul tânărului catalogat drept „duşman al poporului“ era distrus definitiv.
În timp ce comuniştii îşi măsurau realizările în cincinale de împliniri măreţe, Paul Andreescu s-a maturizat forţat, într-un cincinal petrecut în închisorile de la Jilava, Gherla, Periprava, Strâmba, Stoeneşti sau Grădina. Despre experienţele la limita suportabilului, din acea perioadă, reuşeşte să povestească detaşat. Pe torţionari, însă, nu-i poate uita niciodată. Şi nici ierta
„Închisorile erau adevărate lagăre de exterminare. Torţionarii se întreceau să adauge pedepse şi să inventeze metode de supliciu la un regim de tortură deja greu de imaginat, ordonat din laboratoarele puterii comuniste şi monitorizat de Securitate. Te băteau până deveneai carne vie. Iar tratamentul pe care ţi-l prescria medicul închisorii era compresă cu apă rece. Cinic. La Gherla era comandant temutul Goiciu, pe care îl aşez printre cei mai mari criminali ai comunismului. Avea un pluton, de la ofiţer până la ultimul gardian, care executa cu plăcere sadică ordinele. Istrate, Diniş, Mihalcea, fraţii Şomlea cărora li se spunea «Vacile negre», Bunea, Cîrţu… Era o competiţie între ei pentru acte de cruzime“, rememora Andreescu.
Majoritatea pedepselor erau primite fără motiv şi erau îndurate cu dinţii strânşi. Deţinuţii voiau doar să reziste, deşi simţeau de multe ori că nu mai au puteri.
„Aproape că nu pot să fac distincție între chinurile suportate, să spun care au fost cele mai grele sau care au fost cele mai cumplite. Una dintre cele mai dureroase amintire o am la trecerea dintre anii 1958-1959. M-au scos noaptea din celulă, fără nicio explicaţie. M-au dus la zarca, un fel de carceră extremă. Aici m-au băgat «la neagra», cea mai temută celulă, în care nu aveai nici măcar lumină. Când am rămas singur, am simţit că mai e ceva lângă mine. Când mi-am dat seama ce e, pe pipăite, mi-a îngheţat sângele. Era un mort“, povestea deţinutul politic.
Cadavrul celui răpus de tortură era acoperit cu o pătură. Frigul era crâncen, iar tânărul de 19 ani a făcut un gest pentru supraviețuire.
„Era un ger cumplit. M-am aplecat şi i-am cerut iertare, apoi i-am luat pătura. M-am înfăşurat cu ea şi am stat aşa până dimineaţa. Când s-a crăpat de ziuă, călăii au deschis uşa celulei. Eu m-am ridicat, iar cu pătura am învelit mortul. Am încercat să-i închid ochii, care rămăseseră larg deschişi. Dar nu am reuşit. Era ţeapăn. Nici nu ştiu cine era, câţi ani avea. După regimul de închisoare, nu mai recunoşteai ce vârstă putea avea cineva“, spunea Andreescu.
În tot acest timp, gardienii, în frunte cu comandantul Goiciu, au asistat la scena mută de rămas-bun. Gestul i-a deranjat teribil, astfel că Andreescu a mai stat 7 zile la izolator, fără vreo justificare.
Paul Andreescu a fost eliberat în anul 1961, la expirarea pedepsei, dar pentru că încă reprezenta un pericol pentru regim, a fost trimis în Balta Brăilei, cu domiciliu forţat pentru 2 ani. I-a trăit într-un sat de deportaţi, la Rubla. Rubla a părut un paradis faţă de temniţă, pentru că aici s-a reîntâlnit cu prieteni care supravieţuiseră detenţiei.
Întors la Constanţa, a trebuit să îşi construiască de la temelie noua viaţă, sub semnul unei anateme care avea să-l urmărească 26 ani, până la căderea comunismului. Cu greu şi-a găsit un loc de muncă, pentru că odată ce se afla dosarul său de deţinut politic, tovarăşii din întreprinderi îl excludeau imediat din colectiv.
Abia la nou-înfiinţatul Centru de Calcul din Constanţa, Andreescu şi-a putut păstra locul de muncă, datorită priceperii sale ca programator într-o tehnică a computerelor aflată la început de drum.
Se încarcă comentariile...
