„Work and travel“, noua tendinţă din IT care o să te facă invidios. HR-ul unei mari companii explică de ce este IT-ul domeniul „de vis” în care să lucrezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adela Negru, Head of Workforce Management la NTT Data Romania. FOTO: Laura Balc
Adela Negru, Head of Workforce Management la NTT Data Romania. FOTO: Laura Balc

Salarii între 600 şi 5.000 de euro, pachete de angajare atractive, scutiri de impozite şi o nouă tendinţă - sistemul „work and travel” care îţi permite să lucrezi de pe o plajă însorită se numără printre atuurile muncii în IT. Despre acestea şi despre provocările industriei am vorbit cu Adela Negru, Head of Workforce Management NTT DATA Romania.

„Un programator senior este contactat zilnic de cel puţin două companii diferite pentru o oferta de proiect”, a spus Adela Negru - Head of Workforce Manangement NTT DATA Romania într-un interviu pentru „Adevărul”. De la specialista în resurse umane am aflat despre salariile din domeniul IT (de la 600 de euro la 5.000 de euro), despre scutirile de impozite (pentru un angajat cu un venit net de 1500 Eur, costul salarial este 2.200 in cazul unei scutiri), despre pachetele de angajare cu care sunt atraşi IT-iştii, despre conceptul „work and travel”, cât stă un IT-ist într-un job ( de la 1 la 3 ani) şi despre concurenţa acerbă pe piaţa muncii.  

NTT DATA Romania este una dintre cele mai mari companii IT din Cluj (parte a concernului japonez NTT DATA), având 1.400 de angajaţi şi filiale în mai multe judeţe din ţară, dar şi în Serbia. 

În ce constă un „pachet de angajare” atractiv pentru un IT-ist român? Ce alte facilităţi se acordă salariaţilor? 

Industria IT şi ceea ce se oferă în tot mai multe companii semnalează componentele unui „pachet de angajare” atractiv: orar flexibil, politica home office, zone de relaxare on-site şi Gaming Rooms (camere cu jocuri-nr), parcare şi grădiniţă gratuită, precum şi discount-uri la restaurante şi activităţi sportive. De asemenea, asigurările de sănătate cât mai cuprinzătoare, certificările sponsorizate de companie şi training-urile tehnice sau de soft skills devin un standard. Unele companii se axează şi pe perioade sabatice, iar alţii doresc să crească implicarea angajaţilor în activitatea firmei prin opţiunea de a cumpăra acţiuni cu 15% discount. 

Este salariul fundamental în decizia unui IT-ist de a se angaja la o anumită companie?

Personal consider ca nu putem generaliza, întrucât fiecare om funcţionează după alte valori şi este motivat de aspecte diferite. Dacă pentru unii triggerul în alegerea unui angajator este un anumit venit, pentru alţi specialişti proiectul şi perspectivele de dezvoltare profesională cântăresc mai mult. 

Care este nivelul salarial acum în IT pentru începători, IT-işti cu experienţă medie şi IT-işti din top management pe piaţa din România? 

Nivelul salarial diferă în funcţie de domeniul de activitate IT, dar şi de pregătirea de care angajatul dispune la intrarea în companie. Astfel, salariul poate începe de la 600 şi ajunge până la 1000 de euro net. Un specialist cu nivel mediu de experienţă în programare poate câştiga minim 1.500 – 2.500 de euro. Nivelul salarial se stabileşte în funcţie de zona tehnică pe care este format angajatul, dar şi de cererea competenţelor sale pe piaţă. Veniturile Top Management-ului sunt personalizate în fiecare companie, plaja salarială oscilând între 3.000-5.000 de euro.

S-a purtat o discuţie în ultimii ani despre faptul că angajaţii din IT sunt scutiţi de impozite. Care sunt scutirile de care beneficiază un IT-ist? 

Scutirea de impozit reprezintă un „ajutor” de care beneficiază fiecare angajator în ultimii ani. Prin intermediul acestui supliment, reuşim să oferim salarii mai mari şi să menţinem atractivitatea industriei IT. De exemplu, pentru un angajat cu un venit net de 1.500 de euro, costul salarial este 2.200 în cazul unei scutiri. În cazul în care nu există o scutire, costul este 2.650, ceea ce reprezintă o creştere de 20% a costurilor. Scutirea se aplica angajaţilor care au urmat studii superioare şi a căror activitate se încadrează în criteriile stabilite de Ministerul Comunicaţiilor, privind încadrarea în activitatea de creaţie a programelor pentru calculator.

plaja cu nisip verde din hawaii foto steve dunleavy/flickr

După anul sabatic o nouă tendinţă a apărut în domeniul IT - work and travel - care îţi permite să lucrezi de pe o plajă însorită. 

 

Care este forma de angajare preferată în IT – contract de muncă sau pe PFA?

Nu putem generaliza, depinde de fiecare persoană în parte şi de aşteptările cu privire la locul de muncă. Dacă îţi doreşti flexibilitate şi posibilitatea de a lucra din orice colţ al lumii, alegi să fii freelancer. 

În ultimii ani am întâlnit numeroase persoane care îşi doresc un „an sabatic”. Acum, trendul se modifica şi anul sabatic devine „work and travel”, având şansa să te bucuri de vacanţă şi să lucrezi de pe malul mării pe o insula exotică.  Există de asemenea şi un segment pentru care protecţia conferită de legislaţia muncii şi Cartea de Muncă sunt mai importante decât flexibilitatea. Oamenii care caută siguranţă şi stabilitate vor opta în cele mai multe cazuri pentru Cartea de Muncă. Ponderea Carte de Munca/ Freelancing se modifică şi odată cu nivelul de senioritate.

Câţi IT-işti sunt acum în România? Cum credeţi că va evolua numărul acestora în următorii 5 ani? 

Îmi este greu să cred ca există o cifră corectă a numărului de persoane care activează în IT. Afirm acest lucru, deoarece tot mai multe persoane lucrează în regim de freelancer, unele alegând platformele LaaS. În aceste situaţii, se lucrează direct cu clienţi din străinătate şi nu figurează în evidenţa ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă). Ultima statistică făcea referire la 110.000 de specialişti în IT, dar eu sunt de părere ca numărul lor este mult mai mare. Pentru a realiza o estimare reală a numărului de specialişti în IT, ar fi necesar un „recensământ” cuprinzător, care să includă prestările de servicii sub forma de colaborare SRL sau PFA.

Raportându-mă la numărul de juniori de pe băncile facultăţii pe care îi formăm anual în cadrul NTT DATA România, îndrăznesc să sper că numărul de IT-işti se va tripla. Aici mă refer inclusiv la roluri care nu presupun doar activităţi de programare. România a devenit ţara care iţi oferă cadrul necesar pentru a duce o viaţă excelentă în domeniul IT. În ziua de azi, nu mai eşti nevoit să emigrezi pentru a-ţi permite să trăieşti la standardele mult visate.

Care este media perioadei în care un angajat în IT din România o petrece la o anumită firmă? Este o problemă faptul că IT-iştii îşi schimbă des angajatorii?

 
Competiţia este acerbă pentru forţa de muncă în IT. Un programator senior este contactat zilnic de cel puţin două companii diferite pentru o ofertă de proiect. Daca este sau nu o problemă? Este în mod cert un efect pe care noi, companiile, îl generăm în procesul de recrutare. Cu privire la o perioadă medie, sunt afirmaţii conform cărora durata ar fi 3 ani şi altele care indica o perioadă scurta de numai 1 an. Depinde foarte mult de ceea ce poate oferi fiecare companie, de mediul pe care îl creezi pentru angajaţii tăi, precum şi de cultura organizaţională şi actul managerial. Cu toate acestea, îndeplinirea condiţiilor de mai sus nu iţi oferă garanţia că un expert va rămâne, în cazul în care va primi o oferta de trei ori mai mare de la competitori.

 


Ultimele statistici oficiale arată că în România ar fi circa 110.000 de IT-işti, însă în realitate numărul este mult mai mare. FOTO: Shutterstock

image

 

Sectorul IT este astăzi unul dintre cele mai dificile domenii în care să faci HR, iar NTT DATA Romania este una dintre firmele mari de IT, care are nevoie constant de noi angajaţi. Care este cea mai mare provocare pentru dumneavoastră în această perioadă? 

Cea mai mare provocare este şi cea mai valoroasa componenta a acestui sector: specialiştii IT. Anul trecut am reuşit să angajăm peste 500 de colegi noi şi am încheiat luna iunie a acestui an cu 300. Până la finalul anului dorim sa ajungem la frumoasa cifră de 1500 de angajaţi (în România şi Serbia).  

NTT DATA a demarat împreună cu UBB un proces de reconversie a absolvenţilor din alte domenii. Cât timp este necesar, în medie, pentru un absolvent de facultate care nu are legătură cu IT-ul să poată deveni un potenţial angajat al unei firme de IT? 

Programul de reconversie îi califică un nivel foarte înalt pe studenţi, astfel încât să poată activa imediat ca programatori. Formatul este unul intensiv şi focusat pe esenţa cunoştinţelor necesare.

Vă pot spune că am angajat deja în companie cursanţi ai acestui program, şi suntem încrezători că acest program va oferi posibilitatea de a activa în IT oricărui absolvent, care va trata cu seriozitate şi pasiune această reconversie.

Se spune că Google este cel mai atractiv angajator din lume. De ce credeţi că s-a creat această imagine? Sunt elemente din strategia de PR a gigantului IT pe care le-aţi preluat la NTT DATA Romania? 

Google oferă numeroase beneficii, care se adresează cu precădere forţei de munca din SUA şi are o cultură organizaţională cu care angajaţii acestui colos rezonează foarte bine. Nu oricine ajunge să lucreze pentru Google, procesul de recrutare este un adevărat quiz şi acest aspect este o provocare pentru oricine îşi doreşte o carieră.

NTT DATA România mizează pe propria autenticitate. Inovăm constant şi îmbunătăţim beneficiile oferite, pentru a ne plia pe dorinţele colegilor noştri şi, evident, pentru a rămâne competitivi în piaţă. Cultura noastră organizaţională are la baza feedback-urile angajaţilor noştri, aceştia fiind implicaţi direct în procesul de inovare. Angajaţii noştri sunt „seva” din care ne extragem ideile, precum şi motorul care ne ajută să fim mai buni şi mai atractivi ca angajator.

image

Zonele de relaxade şi „gaming rooms” au devenit nelipsite din sediile companiilor IT din România. Aici sala de jocuri a NTT DATA Romania din Cluj-Napoca. FOTO: NTT DATA Romania

Cât la sută dintre angajaţii NTT DATA România au fost recrutaţi din instituţii de învăţământ (absolvenţi de facultate sau studenţi) şi cât la sută au fost angajaţi după ce au acumulat experienţă la alte firme? 

Am să raportez răspunsul meu la anul 2016, când 10% din cele peste 500 de angajări au fost din mediul academic. Integrarea şi promovarea juniorilor fac parte din istoria companiei. Astfel, în 2011-2012 am avut peste 40 de juniori SAP ABAP vorbitori de limba germană la Cluj. Am repetat acest succes şi cu tehnologiile Embedded, Cobol, Salesforce, Java. 

Ponderea seniorilor în NTT DATA România a crescut semnificativ în ultimii ani, procentul de senioritate atingând în anul curent 57,6% şi  o parte bună din aceşti oameni au fost recrutaţi din alte companii de IT.

Cum estimaţi că va evolua numărul de angajaţi ai NTT România în următorii 5 ani? Câţi angajaţi sunt acum în România? Dar în străinătate? 

Pana în 2020 ne-am propus să ajungem la 3.300 de angajaţi în NTT DATA România. În prezent avem 1.400 de angajaţi, dintre care 40 sunt în filiala noastră din Novi Sad, Serbia.

Care sunt abilităţile pe care trebuie să le stăpânească un angajat IT al NTT DATA Romania pe lângă cele tehnice? 

Personal nu cred în stereotipuri. Consider că fiecare companie are misiunea să confere fiecărui angajat cadrul necesar pentru a se integra cu succes în companie. Fiecare angajat are anumite particularităţi, care trebuie transformate în plusvaloare pentru traiectoria sa profesională, dar şi pentru business. Evident că ne dorim să găsim oameni comunicativi, team playeri şi aşa mai departe, dar nu toţi avem nativ aceste abilităţi. Tocmai de aceea, avem în cadrul companiei o serie de programe menite să crească nivelul competenţelor şi abilităţilor „soft”, care se materializează progresiv în atuuri profesionale şi personale. Nu este însă necesar să transformăm pe toată lumea în „Public Speakers” sau „Communication Experts”. Există oameni care nu au dezvoltate aceste abiliăţi şi totuşi au devenit experţi, care au câştigat respectul companiei şi al clienţilor prin rezultatele lor deosebite în zona tehnică.

A început să se dezvolte în România o ramură de HR care este specializată pe IT? Poate un specialist HR să decidă asupra angajării unui IT-ist fără să aibă el însuşi cunoştinţe de IT? 

Aceasta este o necesitate, care există de cel puţin 8 ani de când activez eu în IT. Este aproape imposibil să faci o selecţie de candidaţi fără să înţelegi domeniul IT. De asemenea, este imposibil să prezinţi, să vinzi proiectele companiei, sau să înţelegi nevoile de dezvoltare profesională ale angajaţilor fără a dispune de astfel de cunoştinţe. De aceea organizăm intern multe training-uri tehnice pentru echipa de HR, care să ne faciliteze o imagine de ansamblu amplă asupra tehnologiilor şi trend-urilor din IT. Acest lucru nu ne transformă însă în IT-isti; nu avem competenţele necesare să evaluăm tehnic un candidat şi nici nu ne dorim acest lucru. Ne axăm pe calitate, iar fiecare persoană implicată în procesul de staffing are un rol şi un scop bine definit, fie că ne referim la recruiter-ul dedicat, la intervievatorul tehnic sau la managerul de proiect. Doresc să menţionez faptul că am persoane în echipa HR, care au dezvoltat abilităţi tehnice excelente de-a lungul timpului şi au ales o reconversie profesională. Acum activează cu succes în cadrul unor proiecte tehnice.

Cât de mult contează pentru viitorii angajaţi în IT, activitatea de responsabilitate socială a firmei pentru care vor lucra? 

Implicarea în activităţi CSR nu trebuie să ţintească „impresionarea” viitorilor angajaţi. Am văzut oameni ale căror vieţi s-au schimbat dupa ce NTT DATA România i-a ajutat în cel mai sumbru moment din existenţa lor. Într-o era a digitalului cred că e important să nu pierdem „umanul” din noi. Aceste activităţi contează pentru orice individ dintr-o comunitate, indiferent că este în IT sau nu.  

CEO-ul NTT DATA Romania, Daniel Metz, a susţinut într-un interviu „Avem azi cam 20.000 de persoane care muncesc în Cluj pentru industria asta. O dezvoltare fantastică, dar care se va opri curând, dacă nu se întâmplă ceva semnificativ în sistemul de învăţământ”. Câţi potenţiali angajaţi în industria IT produce sistemul de învăţământ acum şi câţi ar trebui să producă pentru ca aceasta dezvoltare să nu se oprească?

România reuşeşte să formeze aproximativ 10.500 (absolvenţi de IT şi telecomunicaţii). Nu trebuie să faci cercetări complexe ca să concluzionezi că ne confruntăm cu un dezechilibru cerere-ofertă. Cu această problemă nu se confruntă doar România, ci este un aspect resimţit la nivel global. CEO-ul companiei  NTT DATA România a ales să nu se resemneze în faţa acestei realităţi şi am demarat din iniţiativa dânsului mai multe acţiuni şi programe universitare, care să susţină creşterea de competenţe noi în IT. Pentru a susţine această industrie şi principala ei resursă, factorul uman, sistemul de învăţământ trebuie să promoveze şi să faciliteze încă din gimnaziu formarea generaţiilor noi de specialişti în IT. Noi, angajatorii, trebuie sa susţinem mediul academic investind în viitorul generaţiilor de specialişti IT.

Citeşte şi

Schimbarea necesară pentru ca România să rămână un centru IT puternic. Ce spune CEO-ul companiei care lucrează cu BMW, Deutsche Bank şi Virgin Media

Românul viitorului va învaţă programare prin reconversie profesională: „Toată societatea va intra într-un proces de digitalizare“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite