Viile de odinioară ale Clujului purtau numele pădurii Hoia, unul dintre cele mai bântuite locuri din lume
0
Istoricul clujean Lukács József spune că există izvoare scrise din 1377 care arată faptul că în Hoia erau plantaţii de viţă-de-vie. Pe „Versantul pietros“ (în maghiară, Kőmál) şi pe „Versantul viţelului“ (în maghiară, Borjumál) ale dealului Cetăţuia şi în continuare, pe versantul sudic al dealului Hoia, au fost cele mai întinse culturi cu vii ale oraşului Cluj.
Aceste vii au existat până în jurul anului 1889, când filoxera (o insectă dăunătoare viţei-de-vie) a distrus toate viile din jurul urbei.
Atunci, oamenii au luat decizia să tranforme vechile podgorii în livezi şi aşa Clujul a încetat să mai fie zonă viticolă.
De viile Clujului se leagă şi o cunoscută legend locală: legenda lui Donat sunt mărturii ale existenţei vechilor podgorii ale oraşului.
Hoia este numele unei porţiuni din hotarul Cluj de pe vremuri, porţiune situată la nord-vest de oraş.
„Cea mai veche pomenire în scris a denumirii am găsit-o într-un document din 1521, în care era amintită „o vie numită Hoia“ (vinea Hoya nuncupata). Dintre ipotezele legate de originea acestei denumiri atrage atenţia cea care afirmă că denumirea are legătură cu cuvintele olandeze hooi, care înseamnă fân şi hooien, care are înţelesul de cosit.
(...)
Legenda notată de Profesorul György Versényi, cel care a avut inspiraţia să noteze şi să publice această legendă locală povestea că: (…) mai sus de vii, la marginea pădurii Hoia, stă un om de piatră încercat de vreme. Cândva demult, acest Donat a fost un păstor care îşi păştea oile la marginea pădurii. Într-o noapte, la lumina lunii a văzut că turcii săpau dealul ca să devieze Someşul în valea Nadăşului, să lase oraşul fără apă. A fugit într-o suflare în oraş. A ciocănit în poarta Mănăşturului, apoi a fugit la casa sfatului. A putut să spună pentru ce a venit şi a căzut mort.
A fost alertată armata şi duşmanul a fost alungat. Mai târziu, drept recunoştinţă, chipul lui Donat a fost sculptat şi amplasat pe vârful dealului, la marginea pădurii. În fiecare noapte, omul de piatră coboară de acolo să se convingă că oraşul lui drag nu este ameninţat de vreo primejdie. După care îşi umple ulciorul cu apă din Someş şi se întoarce la loc. De atunci, locul unde a fost tăiat dealul este numit Tăietura Turcului“, susţine istoricul clujean Lukács József.
Mai puteti citi:
Se încarcă comentariile...
