Trei reţete savuroase pe bază de hrişcă. Cum ne putem răsfăţa papilele gustative
0
Destul de rar folosită în bucătăria românească, dar şi în general în cea europeană, hrişca era unul dintre alimentele de bază pe bătrânul continent cu secole în urmă, înainte de a fi adus şi răspândit orezul. Bogată în vitamine, proteine, carbohidraţi, minerale şi fibre, hrişca poate fi gătită în nenumărate feluri şi asociată cu aproape orice fel de ingrediente.
Pentru ciupercile umplute cu hrişcă vom avea nevoie de două sau trei linguri de boabe de hrişcă, o jumătate de kilogram de ciuperci, un dovlecel de circa 500 de grame, plus un ardei capia sau un gogoşar şi roşii. La toate astea se adaugă 200 de grame de brânză, 50 de grame de unt şi condimente, în funcţie de preferinţe. Opţional, mâncarea poate fi servită alături de o friptură, de ouă sau de bacon ori slănină prăjită.

Mai întâi se spală şi se curăţă bine ciupercile, după care se pun la fiert boabele de hrişcă. În timp ce boabele de hrişcă fierb, se trece la tăierea dovlecelului în cubuleţe cât mai mici şi la tăierea ardeiului.
După aproximativ cinci minute de fiert, boabele de hrişcă se scot şi se scurg de apă, iar apoi se pun într-un alt vas, alături dovlecelul tăiat şi de ardei, iar deasupra se prepară, după gust, sare, piper şi busuioc sau rozmarin.
Apoi, se trece la umplerea ciupercilor cu compoziţia amintită, după care se adaugă într-o tavă unsă cu puţin unt, cu menţiunea că deasupra fiecărei ciuperci se adaugă o feliuţă de roşie şi se aşează o bucăţică de brânză. Aceasta din urmă ar trebui să se topească repede şi să oprească umplutura să iasă din ciuperci.
Odată tava pusă în cuptor, se lasă la foc mic circa o jumătate de oră, după care se pot scoate şi servi alături de o friptură, de ouă sau chiar de puţină slănină prăjită, ori ca mâncare de sine stătoare.
Legume cu hrişcă
E o adevărată binecuvântare pentru papilele gustative, o mâncare care poate fi gătită şi de cei care ţin post.
Ca ingrediente este nevoie de 200 de grame de hrişcă, două cepe, doi morcovi, ciuperci, doi ardei, o ţelină mică, câţiva căţei de usturoi şi o legătură de pătrunjel. Sarea şi piperul nu lipsesc nici ele de pe listă şi se vor adăuga după gust.

Întâi de toate, se lasă hrişca la înmuiat câteva ore, eventual pe întreaga durată a nopţii. Apoi, se taie ceapa mărunt şi se pune într-o tigaie la foc mic timp de aproximativ două-trei minute, timp în care se rad morcovii şi ţelina, se mărunţesc ciupercile şi se toacă ardeii. După asta, se adaugă toate cele amintite lângă ceapă şi se mai lasă timp de alte două sau trei minute. Pasul următor este să se adauge şi hrişca, nu înainte de a se strecura bine, apoi se pune şi usturoiul tăiat cât mai mărunt şi se lasă alte cinci minte pe foc. În fine, se adaugă şi pătrunjelul tocat mărunt, iar masa poate fi servită.
Ardei umpluţi cu hrişcă şi cu legume
La fel ca în reţeta anterioară, pentru început avem nevoie de 200 de grame de hrişcă, plus 10 ardei, o ceapă, doi morcovi, o ţelină mică şi un sfert de litru de bulion. La toate acestea se adaugă o legătură de pătrunjel şi sare şi piper.

Mai întâi se lasă la înmuiat hrişca, se taie ceapa şi se curăţă de seminţe şi cotor adeii, după care se dau prin răzătoare morcovii şi ţelina. Într-o primă fază, se pune ceapa tăiată mărunt la călit într-un wok, după care se adaugă pe rând ardeiul tocat, morcovii şi ţelina date pe răzătoarea.
Totul se lasă la foc mic timp de cel mult cinci minute, după care se adaugă şi hrişca deschidratată, plus pătrunjelul mărunţit şi se mai lasă aproximativ două minute. Apoi, cu compoziţia rezultată se umplu ardeii şi se aşează într-o tavă, plus se toarnă bulionul şi apă fierbinte şi se bagă la cuptor. În total, se lasă circa 40 de minute la foc, după care mâncarea poate fi servită.