Statuia lui Iuliu Maniu din Cluj, doborâtă la pământ. Explicațiile primarului

Statuia marelui om politic Iuliu Maniu, care era amplasată în Piața Ștefan Cel Mare, a fost pusă la pământ. La 5 februarie se împlinesc 70 de ani de la moartea „Sfinxului din Bădăcin“, în închisoarea de la Sighet.

Statuia marelui om politic FOTO Casa memorială Iuliu Maniu

Mai multe fundații au protestat față de doborârea statuii lui Iuliu Maniu din Cluj. „Am aflat cu stupoare că statuia făuritorului de țară, IULIU MANIU, de la Cluj-Napoca a fost dată jos cu excavatorul pentru lucrări în zona respectivă, despre care Primăria Cluj-Napoca nu a dat până la această oră nici o explicație.

IULIU MANIU este un exemplu și un model pentru toți cei care pun pe primul plan principiile și valorile adevărate pe care a fost clădită această țară și această națiune. În anul în care se împlinesc 150 de ani de la naștere și 70 de ani de la moarte, a împieta asupra memoriei lui IULIU MANIU este cu adevărat un gest reprobabil.

Ignoranța și lipsa de educație morală este la fel de gravă ca și tortura în sine, de aceea, în numele memoriei, al responsabilității față de istoria noastră și al datoriei față de generațiile următoare cerem administrației locale din Cluj-Napoca să dea explicații și să dispună cât mai repede posibil repunerea la loc a monumentului din strada Baba Novac“.

Ulterior, primarul Emil Boc a venit cu explicații: „În primul rând, aș dori să îi asigur pe toți clujenii cu privire la faptul că statuia lui Iuliu Maniu reprezintă un monument valoros al orașului nostru și statuia va fi păstrată pe același amplasament. Având în vedere proiectul european aferent străzilor din zona centrală (Kogălniceanu, Baba Novac etc), statuia a fost luată de pe soclu și așezată lângă zidul bastionului învelită într-o protecție de pânza, pentru că prin proiect se reface cota solului și soclul statuii, după care se repune pe poziție. La fel s-a procedat cu statuile lui Eminescu și Blaga în cadrul proiectului din fața Teatrului Național. Specialiștii nu au recomandat mutarea statuii luate de pe soclu, pe perioada lucrărilor, în vederea evitării oricărui risc de deteriorare”, a precizat primarul Emil Boc.

Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873, Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj – 5 februarie 1953, Sighet), supranumit „Sfinxul de la Bădăcin“, a dus o luptă neîncetată împotriva asupririi austro-ungare asupra Ardealului românesc, împotriva dominaţiei lui Ionel Brătianu în viaţa politică şi împotriva sovietizării ţării de către autorităţile comuniste.

Iuliu Maniu a rămas în conştiinţa publică drept liderul permanent al opoziţiei, teren pe care nu a putut fi egalat.

Celula în care a murit Iuliu Maniu recreată la Memorialul Sighet

Deşi, la început, din ambiţie politică, s-a numărat printre susţinătorii principelui Carol şi a revenirii acestuia pe tron, când noul rege a manifestat tendinţe autoritare împotriva principiilor democratice, nu a ezitat să se angajeze într-o nouă luptă de opoziţie.

Pentru a ilustra crezul politic a lui Iuliu Maniu este semnificativ un episod din 1946, din timpul procesului întocmit de autorităţile comuniste împotriva lui Ion Antonescu. Adversari de idei, Maniu nu a ezitat să îi ia apărarea mareşalului în faţa completului de judecată, motiv pentru care se insinua că i-ar fi sprijinit politica dictatorială. La acestea, Iuliu Maniu a dat o replică memorabilă: „Oamenii politici sunt adversari, iar nu canibali”.

După ce comuniştii au venit la putere a început prigoana împotriva liderilor marcanţi ai partidelor de opoziţie. 

Cu Iuliu Maniu în frunte, un întreg lot de oameni de frunte ai României, printre care Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino, Radu Niculescu-Buzeşti, Ion Mocsony Stârcea, cel care a trădat, au fost trimişi în judecată de către Direcţiunea Poliţiei de Siguranţă la 22 octombrie 1947. Sentinţa era deja dată: „Avem onoarea a vă trimite sub stare de arest pe următorii implicaţi în complotul contra Statului Român, organizat de conducerea Partidului Naţional Ţărănesc“.

Scânteia care a declanşat sistemul opresiv a fost arestarea unor fruntaşi ţărănişti pe aeroportul Tămădău, la 14 iulie 1947, eveniment rămas în istorie sub numele de „Înscenarea de la Tămădău“. Iată cum au fost descrise evenimentele din prisma Siguranţei: „Organele de Siguranţă fiind informate că în dimineaţa de 14 iulie 1947 se pregăteşte o plecare clandestină a unor avioane militare de pe aeroportul Ajutător Tămădău, jud. Ialomiţa, am procedat la supravegherea zisului aerodrom. Informaţiile s-au dovedit exacte şi au fost arestaţi în momentul în care se pregăteau să decoleze, printre alţii: Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino şi Ilie Lazăr, toţi patru făcând parte din organele de conducere ale Partidului Naţional Ţărănesc“. Cercetările întreprinse au stabilit că iniţiativa şi organizarea plecării celor patru fruntaşi a aparţinut lui Iuliu Maniu.  

Conform itinerariului stabilit, avioanele trebuia să aterizeze la San Stefano, Turcia. 

De altfel, Maniu reuşise să-i trimită peste graniţă, în mod clandestin, pe Grigore Niculescu-Buzeşti şi Ioana Bujoiu, conform înţelegerii cu americanii, care sprijineau mişcarea de rezistenţă din România şi din sud-estul Europei.  Numai pilotul principal ştia de existenţa lor la bord. Cei doi fugari au fost ascunşi cu două nopţi înainte de plecare în casa pilotului principal care locuia în strada Dumbrava Roşie şi au fost urcaţi în avion travestiţi în militari americani. Ajunşi pe aeroportul zonei americane de lângă Viena, cei doi au trebuit să rămână în coada avionului până în noaptea următoare, unde au fost internaţi singuri, sub pază, într-o vilă până la plecarea în zona americană din Germania, care a avut loc după o lună. 

În documentele Siguranţei se arătă că fuga, care a fost organizată de Iuliu Maniu era doar o „verigă“ dintr-un „lanţ întreg de acţiuni criminale şi trădătoare pe care PNŢ şi Iuliu Maniu l-au făurit în scopul de a răsturna prin violenţă regimul democratic, declanşând războiul civil şi de a aduce prin trădare ajutând la împingerea la războiu, ocupaţiunea străină“.

A urmat un simulacru de proces politic care a început la 29 octombrie 1947 şi s-a încheiat la 11 noiembrie 1947. Procesul s-a judecat în sediul „Şcoalei Superioare de Războiu“, amânat cu cinci zile pentru a fi securizat. La intrarea în cămin au fost postaţi câte un ofiţer de serviciu „care să controleze şi să interzică accesul oricărei persoane streine, pentru a nu tulbura modul în care urmau să fie executaţi membrii PNŢ“. 

Iuliu Maniu a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Sentinţa de condamnare a fost pronunţată la 11 noiembrie 1947. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache au fost singurii condamnaţi la temniţă grea pe viaţă. Iniţial, Iuliu Maniu a fost trimis la închisoarea din Galaţi, după care a fost transportat la penitenciarul din Sighet. Din cauza condiţiilor grele din detenţie, la  5 februarie 1953, marele om politic a murit.