Românca miliardară din SUA care a ajutat sute de mii de ucraineni. „Nu m-au crezut, aveau îndoieli că se va ajunge aici”

0
0
Alina Vandenberghe a ajutat sute de mii de refugiaţi să scape din calea războului. FOTO Arhivă personală
Alina Vandenberghe a ajutat sute de mii de refugiaţi să scape din calea războului. FOTO Arhivă personală

Alina Vandenberghe deţine în SUA o companie cotată la peste un miliard de dolari şi e cunoscută pentru actele ei de filantropie. După izbucnirea războiului din Ucraina, românca a ajutat sute de mii de refugiaţi să fugă din calea bombardamentelor şi a făcut donaţii importante pentru ei.

Alina Vandenberghe (37 de ani) are în spate o carieră impresionantă în Silicon Valley, iar în ultimii ani a pariat pe antreprenoriat. A jucat cartea câştigătoare: Chili Piper, compania la care este cofondatoare alături de soţul ei, a ajuns unicorn în Statele Unite ale Americii, fiind deja cotată la peste un miliard de dolari. 

Succesul în lumea afacerilor nu a schimbat-o, astfel că Alina a rămas aceeaşi tânără ambiţioasă şi sufletistă, dispusă mereu să-i ajute pe ceilalţi. Iar acest lucru s-a probat după invazia trupelor Federaţiei Ruse în Ucraina, când acţiunile Alinei Vandenberghe i-au inspirat şi pe alţi oameni de afaceri şi magnaţi americani să-i ajute pe refugiaţi.

O discuţie deschisă despre război

Cu câteva săptămâni înaintea izbucnirii războiului, românca avea sentimentul sumbru că inevitabil urma să se întâmple ceva rău. Zvonurile contradictorii privind o iminentă invadare a Ucrainei au făcut-o să le vorbească deschis angajaţilor pe care îi are în ambele ţări. 

„A fost greu pentru toţi să ne închipuim că Putin o să înceapă un asemenea război. Încă îmi este greu să accept că există astfel de ambiţii imperialiste în 2022. Pare ceva mai degrabă din Antichitate sau Evul Mediu, total neadecvat lumii şi vremurilor în care trăim. Am angajaţi atât în Ucraina, cât şi în Rusia, dar am ştiut de la început, încă înainte să discut cu ei despre asta, că niciunul nu-şi dorea război. Şi ei ştiu că în anii 2000, succesul nu ar trebui să se mai măsoare în termeni de teritoriu cucerit, ci în calitatea vieţii populaţiei“, spune Alina pentru „Weekend Adevărul“.

Pe măsură ce zvonurile privind atacarea Ucrainei prindeau contur, românca a pus degetul pe rană. Aşa că, în cadrul unei întâlniri comune cu angajaţii ei din birourile din Ucraina şi Rusia, a luat iniţiativa şi le-a vorbit deschis oamenilor. „La o conferinţă, înainte de invazie, le-am spus angajaţilor mei din Rusia şi Ucraina că există un risc serios ca, în curând, ţările lor să se afle în război, iar lor să li se ceară să se împuşte între ei. Nu m-au prea crezut, aveau îndoieli că se va ajunge la un război, dar toţi au spus că nu ar îndrepta arma spre colegii lor sau spre alţi oameni, pentru nimic în lume. Fiecare dintre ei spunea că, dacă prin absurd va izbucni un război, va face tot ce ţine de el pentru a-şi convinge conaţionalii că este o decizie greşită“, povesteşte românca.

Contracronometru cu cel mai negru coşmar

Din păcate, cele mai negre temeri ale sale s-au adeverit. Pe 24 februarie, Vladimir Putin dădea semnalul invaziei, iar Kievul şi alte oraşe importante din Ucraina intrau sub tirul rachetelor şi al bombelor ruseşti. Ca la un semn, milioane de ucraineni s-au pus în mişcare, îngroziţi de perspectiva morţii. Şoselele au devenit neîncăpătoare din cauza unei exod fără precedent, iar trenurile, autobuzele şi avioanele arhipline căutau calea cea mai scurtă spre scăpare, prin România, Polonia, Moldova sau Ungaria, vecinii Ucrainei. 

A fost momentul în care Alina a decis să intervină direct. Inspirată, le ceruse angajaţilor ei să facă un document, o aplicaţie care să-i ajute pe refugiaţii ucraineni să găsească cele mai scurte şi cele mai sigure drumuri de scăpare din calea invadatorilor. Le-a pus gratuit la dispoziţia oricui, ajutând pe această cale aproximativ o jumătate de milion de ucraineni să găsească drumul cel mai uşor spre salvare. 

„Imediat ce a debutat războiul, am apelat la un document să-i ajut pe ucraineni să iasă de sub focul ruşilor. Documentul meu era iniţial în Google docs, pentru ucrainenii şi ruşii din echipa mea, iar ei m-au ajutat să-l pun la dispoziţia celor care aveau nevoie. Pentru că am realizat cât de mult poate să-i ajute şi pe alţii, prin fundaţia pe care o creasem deja, am pus documentul la dispoziţia oricui avea nevoie“, adaugă Alina.

Bani şi susţinere pentru refugiaţii ucraineni

Dar documentul pus în Google docs nu putea fi accesat chiar de toţi cei care aveau mare nevoie să fie ghidaţi, aşa că trebuia găsită repede o soluţie. Aici, Alina a colaborat cu o fundaţie britanică. „M-a ajutat mult şi relaţia bună pe care o stabilisem deja cu o organizaţie din Marea Britanie, Techfugees, care se ocupa chiar cu sprijinul refugiaţilor şi care îi ajută pe ucraineni cu joburi în tech, laptopuri, acces la internet, telefoane etc. Ei m-au ajutat să trimit documentul peste tot ca să putem ajuta cât mai mulţi oameni. Începusem să primim câte 40.000 de vizitatori pe zi. Google docs nu e făcut pentru a primi aşa de mulţi contribuitori simultan, aşa că a trebuit să publicăm documentul în view only, ca să putem să fim siguri că se încarcă şi poate fi văzut de cât mai mulţi oameni. A fost nebunie, mai ales în primele săptămâni“, îşi aminteşte românca.

Aşa a devenit cunoscută în toată America, iar marile posturi de televiziune americane şi presa scrisă au adus-o în centrul atenţiei. CNBC, respectiv „Bloomberg“ şi „Forbes“ au fost doar câteva dintre exemple. Modestă, evită pe cât posibil să vorbească despre acest lucru. Vorbesc însă în locul ei imaginile televiziunilor americane şi articolele din presa scrisă despre antreprenoarea originară din România care a sărit printre primii să le întindă o mână ucrainenilor. „La început, când încă lumea nu era aşa de concentrată pe război şi pe problemele refugiaţilor, am avut multă acoperire în presă“, admite ea.

Datele arată că peste 300.000 de refugiaţi ucraineni au reuşit să vadă documentul pus la dispoziţia lor de echipa Alinei, iar numărul celor cărora le-a fost de folos ar putea fi chiar mai mult decât dublu.

Şi pentru că nevoile refugiaţilor nu se limitează la atât, Alina Vandenberghe a decis să se implice şi financiar în sprijinirea refugiaţilor ucraineni. Astfel, fundaţia sa a donat peste o jumătate de milion de euro pentru 33 de organizaţii diferite care au ajutat refugiaţii în diferite forme, fie la vamă sau în ţările în care aceştia au ajuns. Alina se bucură ca un copil ori de câte ori primeşte veşti din partea unor refugiaţi care nu uită să-i mulţumească pentru sprijin şi îi transmit o fotografie sau două-trei rânduri în care îşi spun povestea.

„La început eram aşa de concentrată să fac tot ce pot ca să-i ajut încât nu puteam să mă gândesc decât la acţiune. Rar puteam să mă uit la mesajele de mulţumiri pe care le primeam, iar pentru că nu mai dormisem de vreo săptămână, eram destul de slăbită. La un moment dat, chiar am picat fizic pe fondul oboselii şi al emoţiei“, îşi aminteşte românca. Ce nu spune Alina este că nu e prima dată când sare în sprijinul unor refugiaţi năpăstuiţi. Acelaşi lucru îl făcuse şi în urmă cu aproape un an, când a făcut donaţii şi i-a sprijinit pe refugiaţii afgani care fugeau din calea talibanilor.

Ajută femeile din SUA care nu pot să avorteze

Recent, pe lângă războiul din Ucraina, Statele Unite ale Americii au fost direct afectate de decizia Curţii Supreme de a anula hotărârea „Roe versus Wade“, prin care se acorda dreptul legal la avort pentru femeile din America, încă din 1973. Decizia a produs multă vâlvă în societatea americană şi i-a împărţit în două tabere pe oameni.

Ca femeie, Alina s-a simţit datoare să intervină cumva şi să le ajute pe cele afectate de această lege şi care, conform legii, mai pot acum să facă avort doar în anumite state din SUA.

„De curând, am ales să-mi ajut angajaţii care au nevoie să ajungă în alte state din America pentru avort, în caz că au nevoie. Şi am făcut asta ca un beneficiu pentru toţi angajaţii. Cei care cred că avortul este o crimă s-au enervat foarte tare şi au început să-mi adreseze cuvinte nu neapărat potrivite. Dar, în loc să mă supăr şi eu pe ei, am încercat să le înţeleg punctul de vedere, opinia şi nevoile lor de a se exprima“, a mai afirmat Alina.

Fiecare dintre angajaţii mei ucraineni şi ruşi spunea că, dacă prin absurd va izbucni un război, va face tot ce ţine de el pentru a-şi convinge conaţionalii că este o decizie greşită.

Între Steve Jobs, Oprah şi propriul unicorn

Alina Vandenberghe este din Bucureşti, dar trăieşte în Statele Unite ale Americii de 15 ani, unde, la început, şi-a construit o carieră în domeniul software. Aşa a ajuns să-l impresioneze pe însuşi Steve Jobs, căruia i-a făcut o aplicaţie revoluţionară la acel moment pentru Apple. Ascensiunea sa a început la cunoscuta agenţie de ştiri Reuters. Aici, ea a reuşit să realizeze în doar şase ani cât alţii într-o viaţă şi a fost numită director. Apoi, a fost numită vicepreşedinte la Pearson, după care s-a mutat la una dintre companiile de top înfiinţate de Oprah, ShareCare, unde a fost pusă în funcţia de vicepreşedinte senior.

„Am fost la Liceul «Tudor Vianu» în Bucureşti şi apoi la Politehnică, la Telecomunicaţii. Am studiat programare, dar nu prea s-a lipit de mine. Nu am avut răbdare să fiu un programator bun, în schimb am fost fascinată de software. Am început cu aplicaţii pe mobil, când industria asta era la început. Am avut noroc că am lucrat pe o aplicaţie de ştiri, pe iPad, în cadrul Reuters, înainte să fie lansate tabletele pe piaţă, şi am reuşit să construiesc o aplicaţie care a fost pe placul lui Steve Jobs. De aici încolo, cariera mea a progresat repede în alte companii cum ar fi Bloomberg, Pearson, Sharecare – o companie de sănătate lansată de Oprah. Am descoperit prin experienţa asta că îmi place mult mai mult să construiesc compania mea decât să lucrez într-o companie mare unde am mai puţin control“, a povestit Alina pentru „Weekend Adevărul“. 

Un pariu all-in

La insistenţele soţului ei, Alina a decis să rişte totul şi să se dedice antreprenoriatului: familia Vandenberghe a vândut absolut tot ceea ce avea pentru a obţine banii necesari finanţării companiei. Împreună, cei doi soţi au deschis Chili Piper. Aşa a ajuns Alina, dintr-o expertă în construcţia produselor software, o novice în ale antreprenoriatului.

alina vandenberghe

Alina, alături de o parte dintre angajaţii ei din Statele Unite, la un eveniment privat. FOTO Arhivă personală

„Am vândut tot ce aveam, inclusiv casă şi maşină. Din astea am plătit salariile angajaţilor care au crezut în noi şi ni s-au alăturat. De fapt, timp de doi ani, noi nu am luat nici măcar un salariu. Dar nu mi-a fost frică de faptul că aş putea să pierd tot. Ştiam că e uşor de găsit un job în tech dacă nu reuşesc cu Chili Piper. Aveam un profil foarte căutat şi greu de găsit pe piaţa tech, aşa că nu îmi era teamă că o să ajung în stradă. Plus că mai fusesem în situaţia asta, cu datorii, şi la începutul carierei. Dar nu a fost uşor, chiar dacă eu am fost prea temătoare. Într-o lună, de exemplu, nu am mai avut bani deloc în cont şi am plătit angajaţii în acţiuni. De atunci, acţiunile alea au ajuns foarte, foarte valoroase, iar angajaţii respectivi sunt azi milionari în dolari“, rememorează românca.

Între timp, Chili Piper a crescut de la un an la altul, iar în timp a atras investiţii de zeci de milioane de dolari. Printre investitori s-a numărat inclusiv Gradient Ventures, fondul de investiţii al celor de la Google în proiecte de inteligenţă artificială. 

Vânzări dublate

Principiile după care funcţionează Chili Piper sunt aparent simple, spune Alina. „Platforma noastră pune în contact imediat clienţi noi care vin pe site cu cei mai potriviţi angajaţi din echipa companiei. Şi astfel nu se mai pierd oportunităţi de vânzare. Înainte de a exista pe piaţă Chili Piper, companiile reuşeau să vorbească cu aproximativ 40% dintre clienţii care îi contactau şi erau calificaţi, ceea ce pentru mine e ireal. Acum, după ce folosesc Chili Piper, reuşesc să vorbească şi cu mai mult de 80% dintre clienţi, ceea ce înseamnă că practic vânzările care vin direct de pe site se dublează“, spune ea. Apoi, detaliază, explicând „revoluţia“ Chili Piper şi înlesnirile pe care le-a adus pentru clienţii companiei sale:

„Când vine cineva pe site-ul unei companii şi vrea să cumpere servicii de la acea companie are mai multe opţiuni: fie completează un formular, fie vorbeşte pe un chat sau sună la un anumit număr. Companiile au nevoie de un algoritm să fie sigure că cei care îi contactează sunt calificaţi, adică pot într-adevăr să cumpere produsele lor şi să decidă cu cine din companie să vorbească direct. Cu cât este compania mai mare, cu atât regulile sunt mai complexe. De exemplu, un client existent care vrea să cumpere un produs nou de la o companie existentă o să vorbească cu cineva care deja îl cunoaşte. Sau, dacă e dintr-o industrie anume, o să vorbească desigur cu cineva care e specializat în acel domeniu. Soluţia funcţionează chiar şi pentru echipe mai mici. Să presupunem că la un ziar sunt trei oameni de vânzări pentru reclame. Şeful lor o să vrea să fie sigur ca fiecare dintre ei să primească un număr echitabil de vânzări noi. Deci, are nevoie de un algoritm mai simplu care distribuie clienţi noi echitabil conform unor reguli simple“, explică ea.

Pe de altă parte, produsele oferite de compania Alinei sunt diverse. Nu întâmplător, clienţii sunt din aproape toate domeniile, iar numărul lor creşte în continuare. „Sunt mai multe produse la noi pe site pentru că depinde de companie dacă vor să ruteze la telefon, pe formulă, pe chat sau pur simplu vor să distribuie o listă procurată separată de clienţi de contactat. Cel mai folosit produs este cel de pe formular, pentru că toate companiile au o pagină cu „Contact us”, pe care o vor optimizată. Nicio altă companie nu are o soluţie bună pentru distribuirea clienţilor în timp real din formular direct. Când o companie cumpără produse Chili Piper, îşi setează regulile în platforma noastră, îşi pun un cod Javascript pe site pe formular, iar când vine cineva calificat în aplicaţia lor sau pe site, acel client intră în contact imediat cu cineva din echipa de vânzări“, dezvăluie românca.

Toate deciziile importante se iau în doi

Deşi compania s-a dezvoltat şi a adunat investitori puternici, Alina şi soţul ei păstrează controlul, fiecare cu propriile sarcini. „Eu şi soţul meu suntem singurii fondatori. În teorie, eu sunt activă pe partea de produs, iar el pe partea de operaţii – marketing, vânzări, finanţe. În realitate, suntem parteneri egali la toate deciziile importante. La nivel de board avem vot majoritar, dar avem parteneri puternici care ne ajută foarte mult“, explică Alina.

Acelaşi model de diviziune a muncii funcţionează şi în casa familiei Vandenberghe.

alina vandenberghe

Alina şi soţul ei păstrează echilibrul şi iau împreună fiecare decizie importantă. FOTO Arhivă personală

„La fel este şi acasă, amândoi avem distribuţii egale în responsabilităţi – inclusiv ne ocupăm împreună de curăţenie şi de copii. Am găsit o metodă care funcţionează. De exemplu, mie nu îmi place să spăl vase, iar lui nu îi place să împacheteze hainele. Aşa că preluăm activităţile în mod egal, dar ţinem cont de ce ne place. La fel şi în companie – ţinem cont de ce suntem mai entuziasmaţi ca să ne definim responsabilităţile. Nu are sens să ai partener dacă nu ai o metodă bună de colaborare“, mai spune Alina.

Printre clienţi se numără majoritatea companiilor de top tech din America şi Europa, inclusiv Spotify, Airbnb, Monday şi Expedia. Chili Piper are angajaţi în 40 de ţări, inclusiv în România. Alina a fost cea care a decis să investească şi în ţara natală – are câţiva angajaţi în Bucureşti, însă intenţionează să facă angajări în următoarea perioadă.

„Mă gândesc să dezvolt afacerile şi aici. Nu numai pentru Chili Piper, dar şi pentru mine. Mi-ar plăcea să colaborez mai mult cu comunitatea română să văd ce mai pot face să contribui cu ceva din succesul pe care l-am avut până acum“, a mărturisit Alina. Până atunci, ea ajunge cât de des poate în ţară şi păstrează legătura cu prietenii din copilărie. În ce priveşte planurile de viitor, nu face niciun secret din ele. „Scopul meu este ca undeva în 4-5 ani să fim o companie publică cotată la 10 miliarde de dolari. Cu o parte din bani, în măsura în care am să pot, visez să fac cât mai mult bine în jurul meu, în lume“, a conchis românca.

Am vândut tot ce aveam, inclusiv casă şi maşină. Din astea am plătit salariile angajaţilor care au crezut în noi şi ni s-au alăturat. De fapt, timp de doi ani, noi nu am luat nici măcar un salariu.

Vă mai recomandăm şi:

Destrămarea Federaţiei Ruse, între binecuvântare şi risc major pentru Occident. Avertismentul unui general român

Cât de aproape suntem de un supervaccin împotriva oricărui coronavirus. „Ideea e destul de simplă”

Cluj-Napoca


Ultimele știri
Cele mai citite