PREMIERĂ Doi clujeni au inventat un implant care imită mişcările naturale ale dintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Invenţia clujenilor ar putea fi disponibilă peste câţiva ani. FOTO: Adevărul
Invenţia clujenilor ar putea fi disponibilă peste câţiva ani. FOTO: Adevărul

Doi cercetători clujeni, un medic stomatolog şi un profeor de inginerie, au inventat un tip de implant dentar unic în lume, care are o mobilitate asemănătoare dintelui natural. Invenţia nu poate fi scoasă pe piaţă, fiind necesară testarea care va mai dura câţiva ani.

Medicul stomatolog Manea Avram şi profesorul Dumitru Pop de la Departamentul de Ingineria Sistemelor Mecanice al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca au conceput  “Implantul dentar experimental care reproduce mobilitatea fiziologică a dinţilor”.  “Dinţii nu sunt prinşi în os. Între dinte şi os există un spaţiu de ordinul zecilor de microni în care el se mişcă şi este un aspect important pentru că, în acest fel, se amortizează forţele aplicate dinţilor, de diferite intensităţi. Noul implant protejează osul înconjurător prin amortizarea forţelor masticatorii, permite utilizarea dinţilor naturali şi implantelor ca stâlpi într-o lucrare protetică fixă comună', a explicat Avram Manea pentru Agerpres. Medicul stomatolog a precizat că încă din şcoală a învăţat că implanturile dentare au acest neajuns că nu pot reproduce spaţiul acela natural care amortizează presiunea pe care omul o pune pe dinţi, prin mişcarea maxilarului şi a mandibulei. Lipsa acestei mobilităţi naturale este una dintre cauzele deteriorării implanturilor. “Imaginaţi-vă că avem un stâlp introdus în beton şi asupra lui lucrează o forţă înclinată faţă de ax. Stâlpul tinde să se încovoaie sau să se rupă şi exercită apăsări asupra zonei în care este încastrat. Aşa se întâmplă şi cu acest implant. Dacă nu ar exista mobilitatea, s-ar deteriora osul', a explicat profesorul Dumitru Pop.

Ani de zile vor trece până la punerea în aplicare

Invenţia a fost înregistrată, brevetată şi chiar premiată, însă momentul punerii sale pe piaţă nu este atât de aproape. Ca în cazul oricărei soluţii destinate utilizării la scară largă de către oameni, mai trebuie realizate cercetări destul de costisitoare, care vor mai dura câţiva ani de zile. Medicul Avram Manea se bazează în special pe granturile acordate pentru cercetare ştiinţifică pe care le-ar putea câştiga, pentru a-şi duce misiunea la bun sfârşit.  'Pentru producerea implantului va fi nevoie de o colaborare. Au fost produse doar câteva exemplare, rezultatele sunt bune, am trecut de faza iniţială de testare. Urmează alte teste mecanice, apoi teste pe animale, iar în final pe pacienţi, dar numai peste câţiva ani îl vom putea pune pe piaţă, după obţinerea aprobărilor', a spus Avram Manea. În ceea ce priveşte costul unui asemenea implant, atunci când va ajunge pe piaţă, deşi el nu poate fi stabilit exact în acest moment, profesorul Dumitru Pop spune că va fi cu siguranţa uşor mai mare decât al unui implant care se foloseşte deja în stomatologie, din cauza materialelor deosebite pe care le foloseşte.

Citeşte şi

Mintea sclipitoare de la Cluj: povestea profesorului care coordonează 100 de cercetători din 32 de ţări

Fosila unei noi specii de mamifer, descoperită de cercetători de la UBB Cluj lângă Alba-Iulia

Cercetător UBB Cluj: Finanţarea europeană pentru sângele artificial ar mări viteza cercetărilor

Cercetătorii clujeni vor studia graniţele Imperiului Roman şi cu ajutorul tehnologiei NASA - mii de imagini de la sateliţi şi un calculator „minune“

VIDEO Sânge artificial fabricat la Cluj: invenţie de premiu Nobel, şanse slabe de finanţare

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite