Poveste de COVID despre cum comunică un părinte internat în spital şi fiica lui:„Eu pornesc şi opresc proiectorul, tata aprinde şi stinge becul în salon”
0
Luminita Dumanescu, cercetătoare la Universitatea Babeş-Bolyai, a găsit o modalitate ingenioasă de a fi alături de tatăl ei, internat la un spital din oraş şi carantinat în aşteptarea rezultatelor testului pentru COVID-19. „Tata m-a sunat să-mi spună că vede din pat exact casa mea. De la etajul 3, salon 51. Apoi m-a sunat mai târziu, să ne bucurăm amândoi de apus”, povesteşe clujeanca.
„Eu pornesc şi opresc proiectorul, tata aprinde şi stinge becul in salon. Îl văd şi mă vede!”, povesteşte pe Facebook Luminiţa Dumanescu, cercetătoare în cadrul UBB, care a fost nevoită să-şi interneze tatăl la clinica Medicală 3. Accesul în spital este interzis pentru rude din cauza pandemiei de COVID-19, dar Luminiţa agăsit o modalitate ingenioasă de a lua legătura cu tatăl ei. Cei doi transmit mesaje luminoase: tatăl cu ajutorul becului din salonul unde este internat, iar fiica foloseşte un proiector.
Redăm povestea emoţionantă postată de Luminiţa pe pagina ei de Facebook:
„Poveste de Covid
În urma unor complicaţii ale afurisitei boli de care suferă de şase luni, tata a ajuns azi în spital, la Medicală 3, unde a şi fost operat în septembrie. L-am dus în urgenţă, cu semne evidente de obstrucţie intestinalā, confirmate de tomografie, după ce un echipaj de pe ambulanţa solicitată miercuri a considerat că e o indigestie. La pacient cu neoplasm de colon. Operat si cu istoric de 8 ture de chimioterapie. Dar nu despre asta e vorba aici, ci despre calea noastră absolut originală de comunicare. Când a fost dus în salon, după testul covid, endoscopie si alte analize, tata m-a sunat să-mi spună că vede din pat exact casa mea.
De la etajul 3, salon 51. Apoi m-a sunat mai târziu, să ne bucurăm amândoi de apus. Ne-am bucurat! Când s-a lăsat seara, am pus in cârca unui proiector (de pe prispa mea) şi a becului de la salonul lui (unde e singur, în aşteptarea rezultatului testului Covid pentru a putea intra intr-o operaţie grea) sarcina de a face pe intermediarul pentru ca noi să putem comunica, în ciuda Covid! Eu pornesc şi opresc proiectorul, tata aprinde şi stinge becul in salon. Îl văd şi mă vede! I se inmoaie vocea şi îi simt nodul din gât. Lacrimile. Şi aşa ne suntem aproape, ne spunem noapte bună, ajutaţi şi de telefon, până când vom putea să ne îmbrăţişăm iar. Azi n-am putut, între noi stătea Covid, flancat de brancardieri.
P.S. Undeva în cercul galben, tata aşteaptă să mă vadă! Aşteaptă să aprind şi să sting proiectorul ca să poată identifica un punct de sprijin în beznă!”
Se încarcă comentariile...
