IT-istul român care ura matematica, dar care a ajuns s-o studieze la universităţi de top din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alin Tomescu în timpul unei demonstraţii FOTO Arhivă personală
Alin Tomescu în timpul unei demonstraţii FOTO Arhivă personală

Alin Tomescu este licenţiat în informatică la Stony Brook University şi are un masterat şi un doctorat în acelaşi domeniu, la celebra universitate americană MIT, deşi în copilărie matematica îi dădea bătăi de cap. Între timp, a devenit cercetător la o mare companie din Palo Alto, California.

Alin Tomescu şi matematica s-au împăcat destul de greu în primii ani de şcoală, calculele fiind motiv de mare amărăciune pentru elev. Ani mai târziu însă, tocmai matematica avea să-l propulseze la două dintre cele mai bune universităţi americane, unde şi-a luat licenţa în Computer Science, făcând apoi şi masteratul, şi doctoratul.

De la agonie la extaz

„Relaţia mea cu matematica a fost mereu un rollercoaster emoţional. În clasele I-IV, eram destul de paralizat, nu puteam urmări nimic la tablă, mă pierdeam foarte repede. Încă îmi amintesc cum îmi şoptea Cristi, prietenul meu cel mai bun, la o lucrare ca să iau şi eu un «Bine». Îmi amintesc însă şi nişte momente din clasele I-IV când rezolvam singur acasă, cu încăpăţânare, probleme de matematică. Însă, pe vremurile acelea eram mai interesat să joc fotbal în spatele blocului cu Ştefan – fratele meu –, Bobi, Cătălin şi Laur decât să învăţ la şcoală. Întotdeauna mi s-a părut că educaţia nu are tempo-ul potrivit, că forţează interesul unui student într-un subiect“, rememorează tânărul informatician, în vârstă de 32 de ani.

Norocul i-a surâs puţin mai târziu, când a început să facă meditaţii cu diriginta clasei. Atunci, Alin a descoperit că predarea se poate face şi altfel, într-o manieră în care elevul să prindă drag de materiile pe care le studiază. Astfel, a ajuns să simtă „o mică fascinaţie cu puzzle-urile matematice“. Primii ani de liceu au topit însă tot farmecul, căci matematica se extindea.

„Totul s-a destrămat odată ce am intrat la liceu. Încă îmi amintesc prima oră de matematică: «Inegalitatea Cauchy-Bunyakovsky-Schwarz ». Am căzut lat, năucit de simbolurile nou introduse, cu rapiditate, de noul nostru profesor, domnul Dinulescu. Avea şi dânsul blândeţea lui, însă nu urma să o descopăr decât peste ani de zile.

În clasele a IX-a şi a X-a am fost precum în clasele I-VI – complet pierdut şi dezinteresat la orele de matematică. Soluţia a fost aceeaşi: meditaţii cu domnul Dinulescu. Odată ce viteza informaţiei a fost redusă, am putut urmări şi absorbi. Îmi amintesc că eram puţin ruşinat de incompetenţa mea. Mergeam la Bucureşti cu autocarul, ca să mă antrenez pentru SAT (n.r. – test utilizat pe scară largă pentru admitere la facultate în SUA) şi citeam despre funcţii injective şi surjective dintr-o cărticică mică de matematică, recomandată de colegi. Uşor, uşor, începeam să înţeleg conceptele de care eram speriat“, povesteşte Alin. 

Cetăţean american încă din liceu

Pregătirea nu a fost fără rezultat: ani mai târziu, elevul ajungea în Statele Unite împreună cu fratele său, Ştefan. 

„Este o poveste lungă, dar pe scurt, ai putea spune că: «Ne-a pus Dumnezeu mâna în cap», ca să-l citez pe tata, adică am fost foarte norocoşi. Eu şi fratele meu geamăn, Ştefan, am fost crescuţi de mama în Piteşti fără să ştim cine este tatăl nostru până la vârsta de 13 ani. Până la urmă, după investigaţiile laborioase ale lui Ştefan, am aflat de existenţa tatălui nostru. S-a întâmplat ca el să fie un român cu cetăţenie americană. Ne-am cunoscut în 2002, iar în 2005, când eram în liceu, eu şi cu Ştefan am primit green card (n.r. – documentul pentru reşedinţă permanentă în SUA). Ştefan încă aşteaptă 50% din veniturile mele anuale ca plată pentru investigaţia lui. «Trebuie să împărţim frăţeşte! Tu eşti creaţia mea până la urmă», aşa spune el“, mai povesteşte, râzând, Alin.

alin tomescu

Alin Tomescu a studiat la celebra MIT, una dintre cele mai bune universităţi din lume. FOTO Arhivă personală

Totuşi, admiterea la o universitate prestigioasă şi mutarea în SUA au presupus un efort însemnat. „Eu încă de când mă uitam la Cartoon Network eram fascinat de America. Faptul că am avut green card în timp ce eram în liceu, m-a ajutat enorm să ajung să studiez în America. De exemplu, când am fost primit la Stony Brook University, eu concuram cu alţi studenţi americani, nu cu olimpici internaţionali, care m-ar fi zdrobit dacă nu aveam green card. Totodată, având green card a însemnat că guvernul american mi-a dat «ajutor financiar» – împrumuturi, burse de nevoie, burse de merit. Spre exemplu, împrumuturile pe care le-am primit în 2008 şi pe care tocmai le-am terminat de plătit, nu au avut dobândă cât timp am fost la facultate, master şi doctorat. În acelaşi timp, tatăl meu şi soţia lui – a doua noastră mamă –, m-au ajutat financiar în perioadele în care guvernul american nu a fost suficient de darnic“, mărturiseşte informaticianul.

Eseurile pentru admitere, o provocare

Acesta înşiră şi „ingredientele“ succesului care l-au ajutat nu numai să traverseze Atlanticul, dar şi să studieze la cele mai bune universităţi şi să-şi construiască o carieră. A fost vorba de şansă, dar mai ales de pasiune, ambiţie şi efort susţinut.

„Ingredientul numărul unu a fost un Dumnezeu care mi-a pus mâna în cap. Apoi, a fost obsesia mea cu America, fiindcă odată ce am călcat în New York, în 2005, am fost copleşit – cred că ăsta este cuvântul potrivit. Aveam doar 15 ani, dar mi-am spus: «Fie studiez şi trăiesc aici, fie sunt un fraier». Cu ajutorul soţiei tatălui meu am început să studiez pentru SAT. Mergeam la Bucureşti în fiecare weekend să scriu eseurile cu el, acestea fiind punctul meu slab. Şi dacă ar fi fost în română nu ar fi ajutat fiindcă, pe vremea aceea, limbajul meu preferat era C++.

În final, am ajuns în America cu mult noroc şi ceva muncă. Totuşi, nu pot să spun că am muncit la fel de tare ca alţi studenţi care nu au avut privilegiul unui green card, ar fi o minciună. Dar pot să spun că, odată ajuns la Stony Brook, am pus burta pe carte suficient de mult cât să intru la MIT pentru doctorat“, adaugă informaticianul.

„Mă simţeam gata de luptă“

Integrarea peste Ocean a fost uşoară, datorită educaţiei primite acasă şi eforturilor făcute, alături de profesorii săi pentru a îmblânzi formulele matematice. „Odată ajuns în America, cu antrenamentul primit de la doamna Drăguşin şi domnul Dinulescu, mă simţeam gata de luptă la cursurile de mate de la Stony Brook. Cam ca Rocky Balboa înainte să-l confrunte pe Apollo Creed (n.r. – personaje din seria de filme „Rocky“, cu Sylvester Stallone în rolul principal). Au urmat ani întregi în care matematica a fost mereu o provocare plăcută.

La MIT, a trebuit să-mi recapăt curajul pentru a face matematică. Trecuse deja un an şi jumătate de când terminasem facultatea, timp în care am lucrat la un start-up cu Radu Sion, un profesor român de la Stony Brook“, mai spune el.

„Umorul nostru îmi lipseşte“

Ajuns pe „Tărâmul Făgăduinţei“ s-a adaptat, aşadar, repede. A cunoscut oameni noi, a stat în căminul studenţesc unde şi-a făcut prieteni, astfel că SUA i s-a părut prietenoasă. Era exact ce avea nevoie un tânăr aflat la început de drum. „Am vrut şi a trebuit să mă integrez. Nu erau prea mulţi români la Stony Brook. Iar după cum spuneam, eram fascinat de America de mic. Asta a fost şansa mea să o descopăr. Tatăl meu spune că m-am integrat «prea mult» şi că nu mai prind umorul şi felul de a fi al românilor. E posibil, deşi mă prăpădesc de râs dacă mă uit la stand-up românesc“, se amuză Alin.

Admite că, deşi s-a adaptat foarte bine la viaţa de peste Ocean, mai există încă, după atâţia ani, dorul de casă. Iar cel mai mult îi lipsesc voia bună şi umorul tipic românesc. 

„Umorul nostru îmi lipseşte. Mi se pare că de multe ori, când noi, românii, comunicăm, comunicăm ca să ne distrăm unii pe alţii – avem glume, râsete, voie bună. Aici, multă lume e foarte serioasă, cu încercări forţate de a fi amuzanţi. Cred că am realizat lucrul ăsta când fratele meu, Ştefan, s-a mutat la Boston. A adus cu el şi voia bună românească, de care îmi era tare dor.  Pe de altă parte, admir această seriozitate a americanilor. Este nevoie de ea în spiritul competitiv al societăţii de aici. Duce la universităţi bune, la companii bune şi la un guvern oarecum funcţionabil“, mai explică tânărul. 

  În SUA, multă lume e foarte serioasă, cu încercări forţate de a fi amuzanţi. Pe de altă parte, admir această seriozitate a americanilor. Este nevoie de ea în spiritul competitiv al societăţii de aici.    Alin Tomescu Informatician  

Cum va proteja aplicaţiile de pe internet

La MIT, Alin a făcut un master şi un doctorat, cel din urmă, în criptografie şi sisteme distribuite, iar munca lui – aşa cum spune chiar el – constă în a împinge bariera cunoştinţelor noastre în informatică puţin mai departe.

„Când spun informatică, de fapt mă refer la sub-domeniul criptografiei din informatică, în care am lucrat la doctorat. Ce e criptografia asta? O folosim cu toţii, fără să ştim. De exemplu, când te loghezi pe Facebook, parola contului tău este «criptată» în aşa fel încât doar Facebook poate să o decripteze şi nimeni altcineva. Nu eu, nu Serviciul Român de Informaţii, nu Agenţia de Securitate Naţională din SUA, doar Facebook. Cu alte cuvinte, o mare parte a criptografiei are de-a face cu transmiterea în secretă a mesajelor.

Şi nu doar cu asta, ci şi cu integritatea mesajelor, cu corectitudinea calculelor, cu autenticitatea documentelor şi multe altele.

Ingredientul cheie este algebra abstractă: grupuri, inele şi corpuri, pentru cei care-şi mai amintesc din liceu. Concret, munca mea constă în a crea «criptosisteme» noi care, pe viitor, pot fi adoptate. De exemplu, în teza mea de doctorat prezint un sistem pentru a securiza «mai bine» aplicaţii de mesagerie gen WhatsApp. În acelaşi timp, acelaşi sistem poate fi folosit şi pentru a securiza distribuirea de software online, unde de multe ori, poţi downloada aplicaţii maliţioase fără să-ţi dai seama“, lămureşte Alin.

O cheie la un milion de dispozitive

A doua jumătate a tezei prezintă un sistem de a păstra secrete. De exemplu, dacă foloseşti criptomonede precum Bitcoin, ai o «cheie secretă» care, dacă-ţi este furată de un «adversar», ai intrat în belele – adversarul îţi poate fura toţi banii, după cum explică informaticianul. „În mod normal, cheia secretă stă la tine pe laptop sau telefon. Asta înseamnă că adversarul nu trebuie decât să compromită un singur device (n.r. – dispozitiv) ca să-ţi fure banii.

Noi am introdus un sistem prin care poţi să îţi pui cheia secretă pe milioane de device-uri, astfel încat adversarul să trebuiască să compromită un milion de device-uri ca să-ţi fure cheia. Şi dacă compromite 999.999 de device-uri, nu află nimic despre cheia ta. Deşi nu e clar dacă acest sistem poate fi aplicat pentru Bitcoin – fiindcă nimeni nu are două milioane de prieteni cărora sa le «împartă» cheia –  e posibil să găsim alte aplicaţii. Spre exemplu, o aplicaţie la care ne gândim este e-voting (n.r. – votarea online), unde numărul de participanţi este la nivel de milioane“, conchide expertul.

A demonstra fără a explica

Înarmat cu aceste cunoştinţe, Alin Tomescu s-a mutat în Palo Alto pentru a face cercetare pe o poziţie de post-doctorat la VMware (n.r. – companie care dezvoltă software de virtualizare). „Este o companie cu foarte mult «work-life balance» (n.r. – echilibru muncă-viaţă). Au cel mai mare campus din Palo Alto. Este aproape de Stanford University. De fapt, doi dintre fondatori sunt de la Stanford: Edouard Bugnion a fost student la doctorat, iar Mendel Rosenblum este profesor acolo“, mai povesteşte Alin.

alin tomescu

Alin Tomescu (dreapta) alături de Răzvan Marinescu, cercetător la MIT. FOTO Arhivă personală

Acesta mai explică şi încotro merg lucrurile în acest domeniu, care ar fi descoperirile în domeniu spre care ne îndrepătm –  în condiţiile în care criptografia este mai mult decât la modă astăzi, fiind extrem de folositoare pentru creearea sistemelor de criptomonede, gen Bitcoin, Ethereum sau Zcash. 

„Trăim în vremuri interesante. Acum, «zero knowledge proofs» sunt în vogă – o traducere ar fi  «demonstraţie fără explicaţie». De exemplu, să presupunem că eu şi cu tine avem un puzzle Sudoku. Iar eu îi ştiu soluţia şi vreau să îţi «demonstrez» ţie asta, dar fără să-ţi «explic» soluţia: nu vreau ca tu să afli soluţia. Sună imposibil, nu? Cum să te conving că ştiu soluţia fără să-ţi dau soluţia? Nişte profesori foarte deştepţi de la MIT au arătat cum în 1985.

Aceste «demonstraţii fără explicaţii» sunt foarte utile în criptomonezi. De exemplu, în Zcash, eu vreau să demonstrez tuturor că am o monedă, fără să le explic care e moneda mea exactă, şi că o transfer unei persoane – fără să le explic cine e persoana. Asta mă ajută pe mine şi pe recipientul monedei să ne păstrăm anonimatul. Ideea este ca transferul unei criptomonede Zcash să fie la fel de anonim ca transferul de cash în lumea reală, unde aproape nimeni nu poate urmări transferul banilor. Apropo, Z în Zcash vine chiar de la «Zero-Knowledge Proof».

În momentul de faţă e foarte mult interes în a «demonstra fără a explica», dar în a face asta foarte eficient. Sunt, de fapt, o grămadă de direcţii interesante cu descoperiri noi, doar că am putea să scriem o mică carte despre asta“, mai precizează Alin.

Nu exclude întoarcerea în ţară

Dacă mulţi dintre tinerii inteligenţi ai României refuză să se mai întoarcă acasă şi să împărtăşească din experienţa acumulată la cele mai bune universităţi din America sau din vestul Europei, în cazul lui Alin, lucrurile stau cu totul altfel. Şi chiar dacă acel moment nu va veni mâine sau săpămâna viitoare, acesta pare decis ca într-o zi să revină în ţara natală.

„De fapt am «studiat» puţin problema înainte să termin doctoratul, dar nu am găsit nimic potrivit. Nu mă consider suficient de pregătit să fiu profesor la o universitate, fie că e în România sau nu. Poate peste câţiva ani. Aud câteva lucruri încurajatoare despre mulţi români care s-au întors în România – fie ca profesori, fie ca antreprenori, fie ca angajaţi.

În acelaşi timp, mi se pare că în România este mult loc de îmbunătăţiri, pe când în America lucrurile merg destul de strună şi e mai greu să faci impact“, concluzionează Alin Tomescu. 

  Concret, munca mea constă în a crea «criptosisteme» noi care, pe viitor, pot fi adoptate. De exemplu, pot fi folosite pentru a securiza distribuirea de software online, unde de multe ori, poţi downloada aplicaţii maliţioase fără să-ţi dai seama.   Alin Tomescu informatician  

Vă mai recomandăm şi:

Povestea româncei căpitan de vas pe tancurile petroliere. Sentimentul trăit în Triunghiul Bermudelor

Visul american trăit de un român: de la vânzător ambulant la om de afaceri în Silicon Valley şi consul onorific în SUA

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite