FOTO „Sângele meu salvează vieţi“. Clinica unde câinii donează sânge
0Ideea unei bănci de sânge pentru animale a pornit de acum cinci ani, când Meda Moldovan, un medic veterinar din Oradea, şi-a început doctoratul pe această temă.
„Sângele meu salvează vieţi“, scrie pe o eşarfă de la gâtul a trei ciobăneşti Carpatini, toţi donatori de sânge. Însă povestea din spatele eşarfei ascunde o idee transformată în afacere: transfuziile de sânge la animale. Domeniul este puţin cunoscut şi văzut de unii români drept un moft, în timp ce în străinătate e deja o procedură de rutină.
La Cluj s-au făcut, din 2009 şi până acum, 70 de transfuzii de sânge la animale, mai precis 40 la câini şi 30 la pisici la o clinică veterinară din Făget. Persoana care a făcut aceste operaţii este Meda Moldovan (29 de ani), originară din Oradea şi absolventă a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj.
„Lumea nu ştie că se pot face transfuzii de sânge la animale. Cei cărora le-am recomandat această procedură spuneau că îi încântă ideea că pot salva astfel viaţa animalului lor“, afirmă medicul Meda Moldovan, a cărui teză de doctorat a fost pe această temă şi s-a transformat, în timp, într-o afacere.
Ca să înveţe meseria ca la carte a fost şi cu o bursă de studiu într-o clinică veterinară situată la 60 de kilometri de oraşul german Frankfurt. „La ei e o practică de rutină. Astfel am văzut cum se face bine o transfuzie de sânge la animal şi am căpătat încredere că şi la noi mentalitatea se poate schimba“, spune medicul.
Meda Moldovan adaugă că unii dintre stăpânii care au aflat despre transfuziile de sânge au spus că ar da orice ca să îşi salveze animalul, însă alţii s-au uitat şi la costuri.
„O transfuzie costă 100-150 de lei, asta fără testul de depistare a grupei sangvine, care costă 50 de lei. Nu toată lumea îşi permite“, adaugă veterinarul. Câinii au 13 grupe sangvine, iar pisicile - trei. Nu se pot face transfuzii de la rase diferite, astfel că pisicile pot dona sânge doar pentru pisici, iar câinii pot salva doar alţi câini.
Şi-a deschis propria clinică
De trei săptămâni, Meda Moldovan a plecat din Cluj şi şi-a deschis propria clinică veterinară la Oradea, unde s-a mutat recent, după căsătorie. Acolo oferă atât serviciile obişnuite legate de sănătatea animalelor, cât şi transfuzii de sânge.
Spune că în clinica sa a investit în jur de 30.000 de euro, bani pe care îi are din economiile sale şi ale soţului, de la părinţi şi prieteni. Nu a vrut să apeleze la bănci.
În ceea ce priveşte recuperarea banilor, Meda Moldovan e optimistă, şi-a gândit proiectul ca o afacere şi nu se aşteaptă să scoată profit imediat. Medicul mai spune că, momentan, piaţa din România nu este obişnuită cu ideea de bancă de sânge pentru animale. În ţară există doar un singur distribuitor de kit-uri pentru donatori şi sunt puţini specialişti care recoltează.
Veterinarul Meda Moldovan, în clinica sa din Oradea
În clinica veterinară din Cluj, unde a lucrat iniţial Meda Moldovan, se fac câte două transfuzii de sânge pe lună, iar recoltarea se face din vena jugulară. În cazul câinilor, de obicei, donatori sunt animale de talie mare, care însă nu trebuie sedate. În schimb, pisicile trebuie sedate.
De regulă, înainte de transfuzie se fac anumite teste de depistare a grupei sangvine şi un test de încrucişare sangvină de la donator la primitor pentru a se vedea dacă nu sunt probleme. În caz de urgenţă, când nu mai este timp pentru stabilirea grupei sangvine, Meda Moldovan spune că prima transfuzie nu face rău. O transfuzie durează patru ore la câine şi două ore la pisică.
„Transfuzia de sânge e ca un medicament pentru animalele cu anemie severă. Mi-am ales această temă de doctorat pentru că am vrut să demonstrez eficienţa acestei terapii“, explică Meda Moldovan.
Trei căţei donatori
Unul dintre cazurile grave care au şocat-o pe doctoriţă a fost cel al unui câine din rasa Brac german otrăvit. „Avea nişte chinuri groaznice când l-au adus. Îi dădeam 1% şanse să-şi revină, dar, după două transfuzii de sânge făcute la un interval de o săptămână, a început să dea semne de revigorare. Nu credeam că va supravieţui“, povesteşte veterinarul.
Anuca, unul dintre Ciobăneştii Carpatini ai lui Mugur Pop care donează sânge
Şansa Bracului a fost sângele donat de „camarazii“ ciobăneşti din aceeaşi curte cu el, trei Carpatini de la ferma clujeanului Mugur Pop. Este vorba despre masculul Ursu şi femelele Ambra şi Anuca. Proprietarul câinilor, Mugur Pop, spune că Meda i-a povestit de transfuziile de sânge la câini şi, ştiind de teza ei de doctorat, a zis să încerce cu ciobăneştii din curtea sa.
„E impresionant să vezi un dulău care face legea în sat cum stă acolo cuminte, răbdător, cât durează donarea de sânge“, povesteşte Mugur Pop. Despre Carpatini spune că sunt câini de pază foarte buni, echilibraţi şi uşor de gestionat.
Proprietarii de câini sau pisici care decid că animalele lor pot dona sânge nu primesc bani în schimb, dar li se oferă anumite servicii gratuite pentru patrupedele lor. Sângele se depozitează în clinică, într-o bancă specială, şi poate fi folosit în cazul în care un alt animal are nevoie de el.
Când se fac transfuzii
Transfuziile de sânge se fac în cazul în care animalul suferă un accident de maşină, dar şi dacă este vorba despre boli infecţioase transmise de căpuşe sau despre diverse tipuri de cancer. Când animalele mănâncă otravă de şoareci se fac transfuzii de plasmă.
„Transfuzia este o procedură terapeutică, pe care o recomandă medicul veterinar. Nu orice cabinet veterinar poate face această procedură“, explică Iancu Morar, medic veterinar şi unul dintre administratorii unei clinici veterinare din Făget. Medicii recoltează sânge mai ales de la câinii de talie mare. Deşi sunt uriaşi şi par fioroşi, Carpatinii sunt foarte docili şi uşor de stăpânit, mai ales în prezenţa stăpânilor.
Mai puteţi citi:
„Afacerea pacheţelul“: aduc mâncare de acasă în căminul studenţilor