Ce spune antropologul iubirii despre bărbaţii adulterini: „Cu cine credeţi că se culcă aceştia?“
0
Helen Fisher este o cunoscută cercetătoare din SUA poreclită „antropologul iubirii“, datorită studiilor şi cărţilor sale despre dragoste, căsătorie, cum se vede în creier diferenţa dintre sexe şi despre rolul personalităţii în alegerea partenerului de viaţă. Studiile sale se întind pe mai multe decenii.
Helen Fisher a povestit în 2006, pe scena TEDx, că dragostea romantică nu este o emoţie şi că activează în creier aceeaşi zonă care se trezeşte când oamenii se droghează. Împreună cu colegii ei de studiu a testat 17 oameni îndrăgostiţi nebuneşte şi 15 care tocmai fuseseră părăsiţi. Le-a făcut un RMN în zona creierului.
„Le-am scanat creierele în timp ce se uitau la fotografia persoanei iubite şi în timp ce se uitau la o fotografie neutră, cu o activitate de distragere a atenţiei între ele. Aşa am aflat - privind acelaşi creier când era în acea stare intensificată şi când era în stare de repaos. Am descoperit că există activitate în multe regiuni ale creierului. De fapt, cea mai importantă a fost o regiune a creierului care devine activă când simţi agitaţia dată de cocaină. Şi într-adevar exact asta se întâmplă“, explică antropologul.
A ajuns la concluzia că principala caracteristică a dragostei romantice este dorinţa intensă de a fi cu o anumită persoană, atât la nivel sexual, cât şi emoţional.
„Un om de afaceri din New York spune: «Orice îi plăcea ei, îmi plăcea şi mie!». Simplu. Dragostea romantică este foarte simplă. Devii extrem de posesiv sexual. (…) Cealaltă caracteristică importantă este motivaţia. Motorul din creierul tău se pune în funcţiune şi vrei acea persoană. Şi nu în cele din urmă, este o obsesie! Când i-am supus pe aceşti oameni RMN-ului, înainte de a-i pune în aparat, le-am pus tot felul de întrebări. Dar cea mai importantă întrebare a fost întotdeauna aceeaşi: «Cât la sută din zi şi din noapte te gândeşti la această persoană?». Şi au răspuns «toată ziua. Toată noaptea. Nu pot să mă opresc din a mă gândi la el sau ea»“, povestea Helen Fisher.
A fost uimită că întrebându-i dacă ar muri pentru partener, cei îndrăgostiţi au zis simplu si natural că da, la fel de simplu ca şi când i-ar fi rugat să-i dea sarea. A mai ajuns şi la concluzia că dragostea romantică nu este o emoţie, ci o serie de emoţii, e un imbold care vine din acea parte a creierului care doreşte, din acea parte lacomă care îndeamnă oamenii să-şi dorească o promovare la serviciu.
Tot despre acea regiune a creierul care se activează când oamenii se îndrăgostesc, dar şi când se droghează, Helen Fisher spune că este mult mai puternică decât impulsul sexual.
„Cred că dragostea romantică a evoluat ca să ne ajute să ne concentram energia de împerechere asupra unui singur individ, economisind astfel timpul şi energia. Şi cred că ataşamentul, al treilea sistem al creierului, a evoluat ca să ne ajute să tolerăm acest om – (râsete) măcar un timp suficient de lung cât să creştem un copil împreună, ca o echipă“, afirmă antropologul.
Potrivit cercetărilor sale, sexul întâmplător nu e chiar aşa întâmplător cum cred oamenii: „Aceste trei sisteme ale creierului: dorinţa, dragostea romantică şi ataşamentul - nu funcţionează mereu împreună. Dar pot să funcţioneze împreună. De aceea sexul întâmplător nu e chiar aşa de întâmplător. Odată cu orgasmul primeşti o porţie de dopamină. Dopamina este asociată cu dragostea romantică şi poţi să te îndrăgosteşti de cineva cu care faci doar întâmplător sex. Odată cu orgasmul primeşti o doză puternică de oxitocină şi vasopresină care sunt asociate cu ataşamentul“.
Ea spune că nu-şi poate ascunde mirarea când oamenii o întreabă de ce bărbaţii sunt atât de adulterini: „Şi eu răspund: «de ce credeţi că bărbaţii sunt mai adulterini decât femeile?». «Eh - bărbaţii sunt mai adulterini!». Şi spun: «Cu cine credeţi că se culcă aceşti bărbaţi?». Şi ... matematică elementară!“.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
