Artă pentru trecători: tablourile unei clujence, expuse pe pereţii clădirilor şi bune de luat acasă
0
Transpune imaginea din fotografie pe lemn. Asta face o clujeancă nonconformistă şi pasionată de fotografie. Pentru Ania Ciotlăuş, strada nu este altceva decât locul unde-şi expune munca. Iar tablourile, agăţate pe clădiri din centrul oraşului, pot fi luate acasă dacă sunt pe plac. Fără niciun leu.
Un spirit creativ, neîncătuşat de vreo regulă. Aşa am putea-o defini pe Ania Ciotlăuş (26 de ani), tânăra ce lasă tablouri pe bătrânele clădiri din buricul Clujului.
”Îmi place simetria în haos”, spune ea. Asta pentru că acel haos al celorlalţi este ordine pentru ea. Nu-şi imaginează să nu pună suflet în tot ceea ce face şi refuză din start clişeele, conformismeleşi lucrurile care trebuie făcute de dragul de a fi făcute.
În lumea unui nonconformist
Povestea tablourilor ei începe în urmă cu aproape un an. Era prin februarie când, studentă fiind, a dezaprobat ideea conducerii Universităţii de Artă şi Design de a expune lucrările celor de la secţia de fotografie într-un subsol de bloc, unde prea puţin vedeau pozele.
”Tot timpul am poze. Am căutat alternative printing (moduri alternative de printare) şi am găsit lemn în America. Am citit despre street art, despre cum se face în afară. Nu am găsit pe nimeni care să lase opera în strada. Atunci am zis că eu o voi lăsa”, şi aşa a pornit.
În februarie, anul acesta, a renunţat la facultate, a treia, după Litere şi Teatru. Nu se regăseşte în sistemul de învăţământ. ”Nu mă interesează diploma, ci să învăţ ceva, să mă aleg cu ceva. Vreau oamenii în jurul meu care să fie pasionaţi şi de la care să am ce învăţa. Şi mai bine încerc, îmi dau sufletul în ceea ce-mi place decât să fac ce nu-mi place şi să fiu plină de frustrări”, crede tânăra.
Primele 5 tablouri lăsate lângă Cinema Victoria şi complexul Sora au rămas neatinse vreo două săptămâni. Lumea se oprea, le admira şi pleca. ”Apoi am pus bileţele ca să se ştie că le pot lua acasă”, adaugă ea. Fiecărui tablou îi scrie, mic, în faţă, numele ei, iar pe verso numele ei întreg, data la care a fost făcută lucrarea şi QR-ul operei ce poate fi văzută şi pe Facebook. Plus semnătura sa.
Mailuri din Brazilia, Suedia şi China
O familie i-a scris pe Facebook că vrea să o cunoască după ce i-a văzut lucrările prin oraş. ”Mi-a plăcut foarte mult sentimentul. Apoi mi-au trimis să le fac o poză la comandă. Am primit un mail din Estonia, am comenzi din Brazilia, mailuri de mulţumire din Suedia în care îmi scriu că le place ceea ce fac”, spune ea. Iar asta datorită articolul pe care ea l-a scris pe boredpanda.com.
Alte site-uri, din toată lumea, au preluat materialul de pe boredpanda.com. A fost surprinsă de avalanşa de mailuri primite şi din Anglia, China, Portugalia, Rusia, Olanda, Ungaria. Iar unii dintre aceştia au scris articole despre ea. S-a trezit cu comenzi şi din ţară, mai precis din Cluj, Galaţi şi Bucureşti. O piesă făcută de ea, în funcţie de mărime, începe de la 30 de lei.
”Vreau să am mai multe comenzi ca să pot face şi mai multe lucrări gratis. Asta îmi doresc să fac toată viaţa”, mărturiseşte ea.
Lemn, gel, hârtie
Pentru transferul de imagine are nevoie de un lemn cu o nuanţă foarte deschisă, iar bradul este potrivit. Cireşul, în ciuda nuanţei roşiatice frumoase, nu e potrivit. Cum face?
”Iau o bucată de lemn, o şlefuiesc foarte bine. Dau un strat pe lemn, altul pe hârtie înainte să o pun pe lemn, apoi o pun pe lemn. Le îmbin ca un tapet. Scot bulele de aer. Le las două zile şi apoi hârtia rămasă o iau cu apă. Cam o oră jumate îmi ia să îndepărtez hârtia. La final finisez tablourile cu un strat de lac sau ulei de in”, explică Ania. Celor care vor ca tabloul să aibă un iz de vechi, de vintage, Ania ia şmirgălul şi le creează această impresie. Apoi, le dă cu lac şi le lasă o zi să se usuce.
De cinci zile are nevoie ca să lucreze cum trebuie un tablou. ”Te consumă. Mai greu a fost până am găsit gelul potrivit. Odată iese, odată nu. Am experimentat până a ieşit. De fiecare dată când dau jos hârtia există şansa să dau rateu”, explică ea.
E recunoscătoare profesorilor italieni de la liceul de construcţii din Veneto, oraş din nordul Italiei, unde şi-a şlefuit simţul artistic, dar şi dascălilor pasionaţi de la Colegiul Naţional ”George Bariţiu”. În special, profesoarei de italiană, Ana Crăciun.
De la ei a învăţat că dacă pasiune nu e nimic nu e.
Fotografii pe Vogue Italia
”Sunt convinsă că există un moment Vogue în viaţa cotidiană. Nu trebuie să fie fashion. Acea perfecţiune estetică există peste tot, trebuie doar să găseşti momentul potrivit”, crede ea.
Din 2011 trimite fotografii celor de la Vogue Italia. Imaginile, peste 160 la număr, pot fi văzute (AICI) pe platforma online a acestei reviste, unde îşi expun munca mulţi fotografi. ”Am trimis poze cu animale, portret, cu clădiri abandonate din Cluj, cu construcţii şi peisaje”, povesteşte clujeanca. Câteva au fost selectate la ”best of”/”cea mai bună”.
Cum greu să stea locului, Ania se trezeşte cu aparatul la gât, bântuind Clujul în căutarea acelui moment pentru acea poză.
Mai puteţi citi:
O româncă îi îndulceşte pe americani cu reţete de la Cluj
Se încarcă comentariile...
