Alcoolismul ţăranului român în secolul XIX: „Băutura lui de dimineaţă şi înaintea fiecărei mâncări este rachiul. Bea rachiu tot anul“
0
Alcoolismul în secolul XIX a devenit o problemă generalizată care a trecut de mult de mediul rural, orăşenii întrecâdu-i pe ţărani la acest viciu. „Beau tinerii şi bătrânii, bem vara să ne răcorim, iarna să ne încălzim – e foarte natural! Bem dimineaţa să ne întârim, luăm aperitivul – bem la masă şi după masă -, seara, asemenea”, scrie unul dintre medicii citaţi în lucrarea „România Medicilor“, a istoricului clujean Constantin Bărbulescu.
„Casa ţăranului beţiv e o mizerie, casa murdară nespoită, geamurile sparte, uşa pleznită, niciun pom, curtea pustie: Nu-i vită, nu-i pasere, nu-i nimic; Copiii goi, neîmbrăcaţi, căci tot ce a avut le-a dat la cârciumă pe băutură şi a mai rămas încă dator ca să plătească cu munca. Şi mai la toţi e aşa căci ţăranul e foarte des alcoolic”, scrie medicul Poenaru Căplescu în 1904.
Este unul dintre textele despre viaţa ţăranului român apărute în cartea istoricului şi etnografului clujean Constantin Bărbulescu - “România Medicilor. Medici, ţărani şi igienă rurală în România de la 1860 la 1910”, apărută la Editura Humanitas. Cartea cuprinde mărturiile unor medici despre mai multe aspecte ale vieţii ţăranilor: iginenă, locuinţă, nutriţie, alcool.
„Monopolul vânzării alcoolului”
Dacă până în 1880, problema alcoolismului în România este amintită şi, ocazional, dezbătută de cercurile medicale, iar punctul culminant al acestea etape este lucrarea doctrorului CI Istrati, în care alcoolismul e intim legat ca problemă socială de „chestia evreiască”, după această dată ea iese din atenţia publică pentru mai bine de un deceniu şi jumătate. În 1894, deputatul de Iaşi AC Cuza va încerca să treacă prin parlament fără succes o Lege asupra „monopolului vânzării alcoolului”... Legea era justificată de răspândirea tot mai accenturată a alcoolismului care este vzut ca principală cauză a „degenerării progresive a rasei noastre”.
„Săteanul consumă în orice regiune a ţării mult rachiu”
Anul 1895, este fas pentru discuţia privind alcoolismul. Doctorul Manolescu atestă larga utilizare a rachiului de către ţărani. „Săteanul consumă în orice regiune a ţării mult rachiu (...) Săteanul consumă ţuică sau rachiu de prune, basamac, sau rachiu de bucate şi rachiu de tescovină sau boştină sau prăştină; Rar delenii mai beau şi rachiu de drojdii, muntenii, în genere, consumă ţuica, delenii – rachiul de tescivină, câmpenii pe cel de bucate. Săteanul bea rachiu în tot cursul anului, băutura lui de dimineaţă şi înaintea fiecărei mâncări este rachiul. La muncă săteanul crede în rachiu ca într-o fântână de puteri, iată pentru ce oricine are muncă la el sau la altul rachiul trebuie să-l aibă”.
Doctorul Gheorghe Crăiniceanu foloseşte rapoartele sanitare publicate în Monitorul Oficial de unde află: „În judeţul Argeş <<de băuturile ce le au, ţăranii fac abuz înspăimântător”. (1895). „Iar în judeţul Râmnicu Sărat “ţuica se consumă în mode excesiv prin ceea ce poporaţiunea rurală decade moraliceşte şi fiziceşte. Rachiul mai trece în faţa ţăranului de o panacee aproape contra tuturor boalelor; fiecare oră de rapaos se petrece în beţie şi alcoolul se oferă în cantităţi enorme până şi copiilor puraţi pe braţe”, mai spune Crăiniceanu.
Studii – cât alcool se consuma
Medicii şi autorităţile fiscale au încercat să calculeze consumul de alcool absolut pe cap de locuitor. Datele diferă esenţial în funcţie de sursă. În 1894, MC Haret a calculat consumul de alcoolo şi a ajuns la 9,980 litri de alcool pe cap de locuitor pe an. Aceasta a devenit, o vreme, cifra oficială şi în mediul medical. Odată cu înmulţirea statisticilor oficiale, unii medici se aventurează în a calcula pe cont propriu consumul de alcool. Doctorul Ştefan Possa conchide, în 1900, că datele lui Haret sunt subevaluate, consumul anual fiind de 11,7 litri de alcool absolut pe locuitor. Doctorul A Urbeanu susţine că cifra corectă este 12,5 litri.
„Beau tinerii şi bătrânii”
Doctorul Poenarul Căplescu susţine că alcoolismul este o problemă care trece de mediul rural. El arată în 1904:
„Beau tinerii şi bătrânii, bem vara să ne răcorim, iarna să ne încălzim – e foarte natural! Bem dimineaţa să ne întârim, luăm aperitivul – bem la masă şi după masă -, seara, asemenea, bem când se naşte cineva- de bucurie că s-a născut-, bem când moare cineva, de întristare. Bem la logodnă, la nuntă, la ziua onomastică a noastră şi a tuturor prietenilor. Ioniţă, Ghiţă, Costică, Mitică, Mişu, Nicu, Basile etc. Bem la Mucenici, pentru 40 de sfinţi, bem în sărbătorile mari, Crăciun, Paşte etc, bem la toate petrecerile familiale, publice, ori în scop de binefacere. Bem după orice afacere bine reuşită şi după orice târguială, după orice chilipir urmează adălmaşul. Dar se bea straşnic înainte şi după alegeri. Beau şi bărbaţii şi femeile, muncitorii beau ca să capete forţă, leneşii beau ca să le treacă timpul, beau toţi profesioniştii fără excepţie – literaţi, artişti, poeţi, advocaţi, profesori, militari, politiciani etc Beau feţele bisericeşti astăzi – ba încă cum? Cu clondirul!”.
Viziunea autorului
Autorul Constantin Bărbulescu susţine că cei mai mulţi dintre medicii citaţi priveau ţăranii din perspectia „sălbaticului” care trebuie schimbat. Bărbulescu identifică două motive pentru care medicii au zugrăvit această imagine negativă a ţăranului român. Pe de o parte „medicii creează o imagine cu un scop precis, una pentru uzul elitei politice; ei atrag atenţia asupra marilor probleme sociale, transformate în probleme igienice şi sanitare, din lumea ţărănească, pentru a sensibiliza clasa politică faţă de nevoile acestei imense şi copleşitoare mase rurale”. Pe de altă parte, din ironia din textele medicilor reiese dispreţul acestora pentru ţărani: „medicul, ca şi o bună parte a elitei de altfel, îi consideră pe ţărani o specie inferioară de fiinţe inculte, îndărătnice, leneşe, răuvoitoare, care, din păcate, constituie 80% din populaţia României şi care trebuie deci transformată, modernizată şi, în cele din urmă, civilizată”.
Citeşte şi:
Se încarcă comentariile...
