Repetiţie pentru situaţie de urgenţă. Sirenele de alarmare publică, verificate de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sirenele au fost puse în funcţiune FOTO Adevărul
Sirenele au fost puse în funcţiune FOTO Adevărul

Sirenele sună miercuri în tot Călăraşiul. Este un exerciţiu de alarmare  iar pompierii verifică dacă sistemele de avertizare a populaţiei funcţionează în caz de calamitate. Când auziţi sirena şi sunteţi într-o situaţie reală, înseamnă că sunteţi în pericol. Ar trebui sa părăsiţi în grabă locuinţa şi să vă adăpostiţi în subsoluri sau în adăposturi de protecţie civilă.

Simulările vor începe miercuri, 2 august şi vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acţionate în mod centralizat (simultan), dar şi a celor cu acţionare locală.
Totodată, rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel judeţean şi vor face obiectul unor analize în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, în vederea îmbunătăţirii modului de alarmare a populaţiei în situaţii de protecţie civilă. În primăvară, pompierii au mai făcut un astfel de exerciţiu, timp în care specialiştii au verificat modul acestora de funcţionare.

Cum recunoşti alarmele
 
Semnalul de alarmă la dezastre se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
 
Semnalul de prealarmă aeriană se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.
 
Semnalul de alarmă aeriană se compune 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.
 
Semnalul de încetare a alarmei se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.

Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIŢIU”.

Cel mai amplu exerciţiu

În perioada 18-21 aprilie a.c., IGSU a desfăşurat, la nivel naţional, cel mai amplu exerciţiu de testare a sirenelor care anunţă situaţiile de protecţie civilă. Timp de patru zile au fost verificate 6.680 de sirene, din totalul celor 7.713 de mijloace tehnice de alarmare existente la nivel naţional.
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia prin intermediul sirenelor electrice şi electronice au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.

Vă recomandăm şi:

Exerciţiu public de alarmare, la Târgovişte

Exerciţiu de alarmare publică, joi, la barajul Siriu. DN 10 va fi blocat timp de o oră şi jumătate



 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite