Psihiatru, despre scandalul prelungirii carantinei: Asta e bagabonţeală(...), n-are treabă primarul cu calvarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Diaconu este medic psihiatru FOTO Facebook/Gabriel Diaconu
Gabriel Diaconu este medic psihiatru FOTO Facebook/Gabriel Diaconu

Gabriel Diaconu, psihiatru, face un studiu de caz în legătură cu prelungirea carantinei în Timiş, măsură care a dat naştere unor controverse uriaşe pe plan local. Medicul atrage atenţia autorităţilor că nu există vot politic într-o criză sanitară şi că măsurile luate trebuie să fie suficiente pentru a salva viaţa oamenilor.

Foarte interesantă speţa instituirii/ prelungirii/ carantinei în Timiş, ca studiu de caz. De-o parte ai instituţia primarului. De-altă parte a instituţia Consiliului Judeţean.

Mai ai instituţii specializate, anume DSU, DSP, Poliţie şamd care contribuie la autenticitatea, respectiv eficacitatea gesturilor făcute cu pixul pe hârtie, încât să nu rămână la nivel de pantomimă. 

Ai trudnicii sistemului care cu greu prididesc. Şi care au tot zis, mai pe plan local, mai pe plan naţional, acele câteva lucruri de bun simţ care pică prin sita cernită a publicului. C-o fi una, c-o fi alta etsetera bucuroşi le-om duce toate. 

Şi, peste toţi, intervenţia promptă, chirurgicală, la limită cravaşa secretarului de stat Arafat, pe care-l stupeşte acum Consiliul Judeţean căci cum de-a îndrăznit, unde e legalitatea, tura vura, dar noi ce mai căutăm pe-aici, dictatura, n-aţi înţeles Timişoara, rivoluţie, disoluţie, vraişte rimează cu praştie. Dar, vorba poetului, vorbele e seci. Cifrele vorbeşte.

Sunt fantastice măsurile luate la mărimea X, şi ridicate la mărimea X+1 acolo unde speranţa era să ajungă la X-1. Exerciţiul de logică elementară nu spune că măsurile au fost ineficiente. 

Ele au fost insuficiente. Nu ineficiente. 

Dacă mintea omului e un rahat, internetul a devenit un ventilator 

Suficienţa măsurilor ţine şi de cât le desenezi, cât de bine se aplică, dar şi timpul de la care începi până vezi efecte. Nu vezi efecte, continui măsurile, căci până la urmă gâtul de sticlă al năcazului pandemic tot pe patul de spital se vede. E plin, foarte plin, cel mai plin, dă pe-afară? Înseamnă că n-ai făcut destul. De-abia după ce termini destul-ul începe ineficienţa.

De la capătul tastaturii sau prin bruma comunicaţională e la îndemână să perorezi. Dacă mintea omului e un rahat, internetul a devenit un ventilator. 

Câteva întrebări simple merită repetate: ne-am băgat în lupta cu virusul vieţii ca să salvăm vieţi sau ca să facem paradă? Sau, vorba Flaviei Groşan, mai bine lăsam să treacă pleava prin ţară, murea care murea şi după aia ne vedeam de treabă fiecare? 

De vreme ce ne-am apucat de salvat vieţi, care vieţi or fi cele pe care ne-am apucat să le salvăm? Cele ale bolnavilor de COVID, cele ale celor bolnavi de altele? Oricare vieţi? Toate vieţile? Întrebarea este care-i preţul, în vieţi, al unei vieţi de COVID?  Poţi tu să le dai asta? Poţi tu să decizi cine va trăi, cine va muri? 

Nu poţi. 

Şi-atunci musai să intervină nişte reguli care să scutească omul de-o culpă internă, acea culpă internă care-i şopteşte noaptea şi nu-l lasă să doarmă, admiţând că are conştiinţă, şi care-i spune: ”ai făcut tot ce-ai putut pentru viaţa omului ăla? a murit pe sufletul lui, sau pe sufletul tău?”

Românii sunt mai degrabă romantici când vine vorba de povara vieţii şi culpa morţii. Vor să ştie că ”s-a făcut tot”. 

E un test turnesol destul de idiot, dacă stai să te gândeşti, pentru că ”tot” e o aproximaţie grosieră. Uneori ”tot ” e despre răsturnat munţii şi ajuns până la papa de la Roma. Alteori ”tot” înseamnă doar să suni Salvarea şi după aia Dumnezeu cu mila. 

”Tot” poate să însemne că i-ai dat un pahar cu apă. ”Tot” poate să însemne doar că s-a întâlnit comisia şi-au stat de vorbă despre dacă şi cu parcă se plimbau în barcă.

E binevenit, deci, gestul lui Raed Arafat la Timişoara? D

Nu există un bilanţ al dovezilor despre unde începe, şi cu ce se termină, ”tot”. 

Poţi să observi, spre exemplu, cu un medic ATI ştie ce înseamnă ”tot”. Are un algoritm. Începe cu montatul de ace, bice, şi branule. Continuă cu bilanţul şi perfuziile, pastilele, soluţiile, tralalaurile. Şi se termină cu manevrele invazive unde o fi rău cu rău, dar mai mori fără rău. Odată ce-au ajuns la capătul ştiinţei e clar că e ”tot”. 

Şi aşa, spre deosebire de tine, cititorule, un medic de terapie intensivă trăieşte, toată viaţa lui, cu mortalitatea pacienţilor şi cu ”tot ce-a putut face”. Iar în COVID, indiferent câţi morţi ai avut, ai văzut, sau de care-ai fi putut auzi tu, orice medic ATI îşi va fi făcut norma pe 10 vieţi de decese pe care nu le-a mai putut preveni, deîndată ce-a făcut ”tot”. 

La asta nu se gândeşte nici primarul, nici preşedintele de CJ, nici popa Pripici. 

La asta se gândesc în schimb zi de zi a vieţii lor toţi din lanţul trofic medical, inclusiv eu netrebnicul, chemat periodic să adun cioburi de vieţi de pe jos.  E binevenit, deci, gestul lui Raed Arafat la Timişoara? Da, îl găsesc binevenit. 

 

Ultimul cuvânt aparţine doctorilor

Oamenii trebuia să se înţeleagă între ei cu privire la autoritatea teoretică, şi practică. Ultimul cuvânt aparţinea doctorilor şi specialiştilor DSU. Nu există vot politic într-o criză sanitară. Asta e o bagabonţeală reinventată de rezultatul alegerilor parlamentare din toamna trecută, unde ne-am trezit cu diverse struţo-cămile între primar, prefect, şef de trib la CJ. Poliţie, alişverişuri, mâncătorii în timp ce bolnavii aşteaptă o ţeavă în gât. 

N-aş accepta vreodată, în cabinetul meu medical, genul de ”practică democratică” pe care-o vezi mai peste tot în zilele noastre, în timp ce unii-şi bat joc de tot ce-i sfânt pe lumea asta (vezi Pink Floyd, spre exemplu). 

Singurul gest democratic pe care-l ştiu este că, exceptând situaţii foarte înguste, actul medical e deliberat şi benevol de ambele părţi, respectiv înţeles şi consimţit de pacient, şi medic. N-are treabă primarul cu calvarul. El se ocupă cu nevoia de linişte a doctorului în timp ce-şi face treaba, respectiv cu pacea minţii cetăţeanului cât să aibă acces la servicii. 

Gestul dr. Arafat a împărţit apele. Dar n-a rezolvat situaţia. E trasă la indigo în din ce în ce mai multe judeţe. Pe mâna unor ipochimeni se joacă destinele multora. Frecuşurile de la centru sunt similare cu cele din teritoriu. 

Noi, medicii, nu ne putem lupta şi cu boala, şi cu fake-news, şi cu grupurile de acţiune civică (a se vedea gherilă) digitală care acum fac grupuri cu iluminaţii, acum cu oculta, acum cu pandemoniul, cu vaccinurile, mâine cu Groşan şi plăcerea de-a plimba bolnavul hipoxic. 

Ne putem doar ocupa de pacient. Pricepe careva treaba asta, bine. Nu pricepe careva treaba asta, iarăşi bine. Vine o vreme când fiecare medic, fiecare cadru medical de fapt, trebuie să-şi protejeze bruma de scoarţă cerebrală şi de nebunie, şi de ipocrizie, şi de scandal. 

Noi, de fapt, atât am putut. Restul neputiinţei vă aparţine tututor deopotrivă.

Vă mai recomandăm şi:

Epidemia scapă de sub control: Capitala se apropie de 2.000 de cazuri pe zi, iar la Timişoara carantina a eşuat

ANALIZĂ Cum e descurajată munca în România, prin politica salarială

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite