Povestea unui monument istoric din vremea lui Carol I, ajuns ruină. Procedura pentru reabilitare, în faza de evaluare a ofertelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un monument istoric, aproape prăbuşit, intră în reparaţii capitale, investiţia de 2,57 milioane de euro realizându-se prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Autorităţile au anunţat că procedura pentru reabilitarea Poştei vechi se află în faza de evaluare a ofertelor, urmând a se stabili cea mai potrivită companie de construcţii pentru această renovare.

În vara anului 2017, Primăria a semnat contractul de finanţare a restaurării monumentului istoric. Valoarea investiţiei se ridică la 2,57 milioane euro. Municipalitatea va suporta din bugetul local 2% din valoarea modernizării.

“Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 2,57 milioane euro din care Municipiul Călăraşi va asigura o cofinanţare de 2%.  Activităţile propuse în proiect privind realizarea investitiei vor pune în valoare obiectivul de patrimoniu  pentru a contribui la creşterea competitivităţii arealului în care este localizat acest, dovadă a identităţii culturale locale.

Întocmirea studiilor si a documentaţiei tehnice s-a realizat de către un colectiv de specialişti autorizaţi de Ministerul Culturii (arhitecţi, ingineri proiectanţi de rezistenţă, de instalaţii, topometrişti, geotehnicieni, economişti). De altfel, acesta este primul contract cu finanţare europeană pe care îl semnăm pe actualul Program Operaţional Regional, după o evaluare a proiectului de aproape un an. Este un prim pas pe care noi, echipa din conducerea Primăriei Călăraşi, îl facem în ceea ce priveşte angajamentele pe care ni le-am luat de a atrage cât mai mulţi bani europeni în municipiul Călăraşi” , a explicat Daniel Ştefan Drăgulin, primarul oraşului.

Se caută soluţii, dar fără rezultat

Deşi de mai mulţi ani se fac promisiuni pentru reabilitarea unuia dintre cele mai vechi monumente istorice din Călăraşi, Poşta Veche se dărâmă pe zi ce trece. De mai bine se 10 ani se caută soluţii pentru salvarea clădirii care a fost ridicată pe vremea lui Carol I. Rând pe rând, autorităţile au dorit s-o transforme în muzeu sau în centru pentru activităţi culturale. “În ultimii ani au existat atât iniţiative de restaurare în vederea reutilizării edificiului, cât şi iniţiative de demolare. Parcela actuala a Poştei Vechi are o suprafaţă de 482 mp şi o formă dreptunghiulară, apropiată de pătrat, fiind doar un fragment din parcela iniţială », se arată în proiectul de hotărâre.

Triunghi de patrimoniu

“Clădirea face parte din structura urbanistică veche a oraşului. Este un triunghi în care se găsesc sediul actual al Prefecturii, fostul sediu al Primăriei şi Poşta Veche. Pentru că noi am restaurat şi clădirea Direcţia pentru Cultură, care pe vremuri era casa unui negustor de cereale, una din clădirile mari din oraş, practic se va reface un patrulater care are în cele patru laturi această imagine a oraşului vechi. Din acest motiv, noi ne-am luptat foarte mult ca să restaurăm clădirea Poştei Vechi”, spune şi Sorin Danciu, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Călăraşi.

Sediul Tribunalului şi Casă a Căsătoriilor

Clădirea a fost construită înainte de anul 1894, iar în fişa de evidenţă apar informaţii că a funcţionat ca Poştă.  În perioada comunistă a fost Tribunal, iar după aceea a fost sediul Casei Căsătoriilor. După anul 1990 a fost închiriată ca sediu pentru firme, iar la scurt timp s-a acordat ca locuinţă rromilor, care au adus-o într-un stadiu degradabil. În perioada 2000-2004 s-a încercat declasarea clădirii ca să poată fi dărâmată, dar nu s-a putut deoarece a fost chemată Comisia de Patrimoniu şi nu a permis acest lucru.

“Cu toate acestea, pentru locuitorii oraşului Călăraşi, a fost recunoscută în continuare – şi este numită chiar şi astăzi – după funcţiunea pe care a avut-o la origine. Se numără printre puţinele clădiri de poştă construite în România, înainte de 1900 şi rămase în picioare până în zilele noastre », spune primarul oraşului.

Vă recomandăm şi:

FOTO Palatul celui mai bogat român din perioada interbelică, reabilitat cu 6 milioane de euro. Meşterii au folosit la finisaje foiţă de aur şi mătase de Lyon

Clădirile de patrimoniu şi alte imobile din centrul istoric, în program multianual de reabilitare

Călăraşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite