Fata care a adoptat peste 100 de câini şi pisici şi şi-a transformat casa în adăpost pentru animale. „Mă pregăteam pentru o carieră în diplomaţie“

Ştie ce mănâncă fiecare, dar şi când are o zi proastă. Îşi dă seama de dispoziţia animalelor după mers, privire şi zgomotele pe care le fac. Pe Mirela Marcu, 40 de ani, absolventă de Teologie, cu un master în Politici Europene, o găseşti cât e ziua de mare printre câini şi pisici. Nu se plictiseşte şi nu se plânge că munceşte continuu. Face totul cu drag şi nu şi-ar imagina viaţă fără prietenii ei de suflet.

Mirela Marcu spune că de la micile necuvântătoare îşi ia energie, iar cea mai mare satisfacţie o are atunci când găseşte un cămin pentru ei, când familii iubitoare aleg să adopte un sufleţel. Mirela a renunţat la tot din dragoste pentru animale, la un job bine plătit în Bucureşti, la o carieră promiţătoare în diplomaţie, iar pasul pe care l-a făcut nu îl regretă deloc.

„Dacă n-aş fi făcut cu sufletul acest lucru, nu rezistam atâţia ani. Animalele sunt cea mai mare satisfacţie a vieţii mele. Le îngrijesc la fel ca pe copiii mei. Mereu am făcut ce mi-a plăcut şi aşa cum am simţit. Nu am niciun regret. La Bucureşti mă pregăteam pentru o carieră în diplomaţie, care nu s-a dovedit a fi tentantă pentru mine“, recunoaşte tânăra. 

Pe gustul fiecăruia

În satul Ceacu, la 11 kilometri de Călăraşi, patrupedele sunt la ele acasă. O curte imensă de 4.000 de metri pătraţi şi o casă pe care le-a moştenit de la bunici s-au transformat într-un adăpost pentru necuvântătoare. Aici şi-au găsit liniştea peste 100 de câini şi pisici, 2 măgăruşi şi 2 capre, toate salvate de Mirela de la pieire. Multe dintre ele sunt bolnave, majoritatea au fost abandonate în parcuri, pe câmp sau pur şi simplu au fost puse în saci şi aruncate peste gardul curţii sale de oameni fără suflet.
 

„Povestea a început în 2012 când am adoptat primul animăluţ. De atunci tot au apărut, veneam aici la părinţii mei, până când a fost nevoie să renunţ la job şi să mă mut la ţară pentru că m-am trezit înconjurată de tot mai mulţi blănoşi“, povesteşte tânăra. 

Salvaţi din situaţii extreme

Poveştile necuvântătoarelor sunt diferite. O mare parte au fost salvaţi din diferite situaţii extreme: aruncaţi pe câmp, pe strâzi, în parcuri, accidentaţi, iar o altă parte au fost adoptaţi de la Adăpostul de Animale din Călăraşi, unde conducerea face eforturi pentru a le găsit un cămin iubitor. Casa Mirelei Marcu din Ceacu s-a transformat într-un hospice pentru animale. Iarna mai ales, 20 dintre ele, cu probleme grave de sănătate, sunt ţinute în casă. Mirela preia şi câini accidentaţi pe care îi duce la Bucureşti, unde colaborează cu mai multe clinici pentru a fi operaţi şi trataţi.
 

La Ceacu, animăluţele sunt îngrijite ca la carte: hrănite, deparazitate, sterilizate şi cel mai important, li se oferă afecţiune. Toate cele peste 100 de necuvântătoare o cunosc pe Mirela după glas, iar fiecare se bucură în felul său când o simt în preajmă. Fără ea, nimeni nu mişcă un deget la Ceacu.

În fiecare dimineaţă la ora 06.00 sau chiar mai devreme când se trezesc câinii, Mirela îşi face rondul pentru a trece în revistă cum se simte fiecare. Se fac tratamente la ore fixe celor care au probleme medicale, iar hrana este din cea mai bună. Când e nevoie merge la Bucureşti pentru tratamente sau organizează campanie de sterilizare gratuită pentru căţeii din sat sau din oraş. Tot ea realizează filmuleţe sau fotografii pentru cei care doresc să adopte. Spune că este important ca oamenii să vadă căţelul înainte, să ştie dacă acesta va fi un bun animal de companie.

Adoptaţi de străini

La Ceacu, seful haitei este Colo, un câine care a hoinărit multă vreme pe uliţele din sat. Pe Mirela n-a lăsat-o sufletul şi l-a luat acasă.

Noroc este un căţel care are un picior amputat, după ce a suferit un accident grav de maşină. Mulţi dintre căţeii de la Ceacu au ajuns în străinătate, la familii iubitoare care au dorit să-i adopte. „Nu am avut experienţe prea plăcute cu adopţiile în România. Oamenii sunt iresponsabili, nu-i vaccinează şi nu-i îngrijesc aşa cum trebuie, îi lasă netrataţi. Nici nu au fost foarte multe cereri de adopţie din România.

Avem colaborări cu ONG-uri din străinătate şi îi trimitem în sistem autorizat de transport şi cu contract de adopţie. Au ajuns căţei în Anglia, Olanda, Belgia şi Franţa, Suedia şi chiar Canada.

În România avem o problemă cu reţeaua de voluntari. În străinătate, aceşti voluntari merg şi verifică periodic starea de sănătate a animalelor care au fost adoptate. Cred că la noi oamenii ar trebui să-şi deschidă mai mult inima. Noile generaţii, la care văd un alt nivel de educaţie, ar putea să fie un exemplu pentru părinţi şi bunici“, spune tînăra.

Prea puţini voluntari

În sat, localnicii sunt împărţiţi în două tabere. Mirela povesteşte că unora li s-a părut faină ideea, au apreciat implicare ei în salvarea animalelor, dar alţii o consideră un pic ciudată. Sunt foarte puţini însă care vin să dea o mână de ajutor. „Vara am avut voluntari care vin şi deparazitează căţeii, îi spală şi nu li se pare o muncă înjositoare. Au fost elevi şi studenţi care au venit să dea o mână de ajutor“, spune Mirela.

Deşi este greu să îngrijească peste o sută de animale, Mirela nu se plânge. Spune că la început, alături de prietenul ei, s-a descurcat uşor, însă acum lucrurile sau mai complicat. „Este din ce în  ce mai greu, costurile sunt enorme. La adăpostul pe care îl am, în apropiere de Ceacu, hrănim zilnic animalele cu peste 200 de kilograme de mâncare. Ca şi cost înseamnă mult. Dar am primit sponsorizări din străinătate de la diverse Asociaţii cu care colaborăm şi asa ne descurcăm“, explică tânăra.

Doi măgăruşi

A adoptat şi doi măgăruşi, chinuiţi şi bolnavi. Pe Filip l-a luat de la Adăpostul de Animale din Călăraşi. Stăpânul îl punea la munci grele şi îl agresa. Acum, la Ceacu, doar mănâncă, se plimbă şi doarme. Femela este bolnavă, are o tumoră pe spate, şi s-a îmbolnăvit din cauza chinului la care a fost supusă de fostul stăpân.