Cum a ajuns club al pescarilor o veche cherhana, părăsită de decenii, de la malul Dunării. Cât a costat transformarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un cochet Club al Pescarilor a fost inaugurat la Călăraşi FOTO Facebook/PMC
Un cochet Club al Pescarilor a fost inaugurat la Călăraşi FOTO Facebook/PMC

Lăsată în paragină timp de 28 de ani, clădirea fostului Acvariu din Călăraşi a renăscut în Clubul Pescarilor. Investiţia pentru modernizare care se ridică la 340.000 de euro a fost finalizată, iar inaugurarea a avut loc zilele trecute.

Valoarea proiectului accesat de către autorităţile locale, finanţat din Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020 a fost de 1.622.249,66 lei (aproximativ 340.000 euro). 

„Reabilitarea acestei clădiri care va găzdui Clubul Pescarilor, obiectiv finanţat din fonduri europene, a reprezintat o prioritate pentru noi. Clădirea va deveni un loc de referinţă în comunitatea pescarilor dunăreni din municipiul Călăraşi, în care vor putea socializa în desfăşurarea diverselor activităţi specifice, cum ar fi: educaţie privind protecţia mediului şi promovare a patrimoniului local, susţinerea de programe socio-culturale pentru valorificarea tradiţiilor populare în spiritul autenticităţii, cu accent pe domeniul pescuitului, instruiri în domeniu, organizarea de sesiuni de informare care vizează dezvoltarea zonei pescăreşti prin accesarea de fonduri, dar şi  responsabilizarea comunităţii pescăreşti privind transmiterea meşteşugului către noua generaţie", a explicat Marius Dulce, primarul Călăraşiului.

Conform Primăriei Călăraşi, aici se vor organiza expuneri care să susţină exploatarea durabilă a resurselor acvatice vii, a biodiversităţii şi care să nu pună în pericol rezerva piscicolă din zonă, pe termen mediu şi lung. Proiectul continuă iniţiativele anterioare desfăşurate pe această linie de Primăria Municipiului Călăraşi în care a avut parteneri alte instituţii interesate din domeniu - AJVPS, APM, ISU, AMPA, reprezentanţi ai altor FLAG-uri dunărene, asociaţii pescăreşti locale, societăţi comerciale cu specific pescăresc, USAMV Bucureşti Filiala Călăraşi, Muzeul Municipal Călăraşi – drept colaboratori.

Scurt istoric al clădirii

La inaugurare au participat primarul Marius Dulce, preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, Senatorul Nicuşor Cionoiu şi deputatul Constantin Bîrcă, consilieri locali şi judeţeni. „Astăzi am reuşit să inaugurăm acest club al pescarilor, obiectiv pe care le-am realizat în timp record. Am muncit destul de mult, aproape la două zile eram aici ca să găsim soluţii pentru finalizarea lui. Din cauza vremii nefavorabile s-a lucrat efectiv vreo trei luni şi jumătate. Această locaţie reabilitată şi modernizată, cunoscută sub denumirea de „Acvariu” va contribui la dezvoltarea durabilă a zonei pescăreşti”, a declarat Marius Dulce. 

În trecut, clădirea a avut mai multe destinaţii, din care amintim: în perioada anilor `60 aici a funcţionat cherhanaua oraşului, între anii 1970 – 1980 a găzduit o secţie a Casei Pionierilor (club karting), urmată de înfiinţarea la data de  1 iunie 1980 a Grădinii Zoologice Călăraşi, în care se regăseau câteva mamifere sălbatice şi domestice, precum şi o colecţie de păsări exotice provenite dintr-o colecţie privată. 

După mutarea Grădinii Zoologice în noul sediu, începând cu anul 1985 şi până în 1990, clădirea a avut destinaţia de acvariu. Perioada 1990–1993 regăseşte clădirea cu destinaţia de unitate de alimentaţie publică şi ca punct de atracţie al oraşului, prin desfăşurarea activităţilor de agrement pe lacul din vecinătatea clădirii, amenajat în urma cu mai mulţi ani, pe care se făceau plimbări cu hidrobiciclete şi bărci de agrement. 

Malurile lacului atrăgeau pescari de toate vârstele, în scop recreativ. Începând cu anul 1993 şi până în prezent, în clădire nu s-a mai desfăşurat nicio activitate, lucru care a determinat degradarea acesteia, făcând improprie realizarea oricăror activităţi.

 

Vă mai recomandăm şi:

Parcarea la Mamaia costă cât la Monte Carlo. O zi de parcare vă scoate din buzunar cât o noapte de cazare

 

SARS-CoV-2 infectează şi se multiplică în glandele salivare. Descoperirea ar putea explica de ce este atât de infecţios

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite