Primele vase realizate în atelierele Şcolii de Olărit de la Aluniş, Buzău, au ajuns la etapa arderii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa: Şcoala de Olărit
Sursa: Şcoala de Olărit

Şcoala de Olărit de la Aluniş, proiect menit să relanseze un meşteşug aproape dispărut al Văii Buzăului, se află în primele sale zile de funcţionare. Activitatea creşte de la o zi la alta, iar prima ardere a vaselor a fost realizată cu succes.

Arderea vaselor presupune parcurgerea unor etape bine definite. Înainte de ardere, obiectele trebuie să fie 100% uscate. 

Acest proces se întinde pe durata a circa patru zile, în funcţie de mărime.

Odată uscat, obiectul din lut trece prin două arderi. Prima se numeşte “biscuit” şi se face la 950 de grade Celsius. A doua ardere se realizează după pictare sau glazurare şi se face la 1.040 de grade Celsius.

Fiecare etapă de ardere durează aproximativ o zi, iar timpul pentru realizarea unui obiect ceramic este de aproximativ două săptămâni, perioadă care include uscarea şi coacerea.

Cuptorul de ardere a lutului a fost cumpărat cu ajutorul Fundatiei Comunitare Buzău. Atelierele organizate de Centrul de Artă Aluniş, comuna Colţi, funcţionează sâmbăta şi duminica, de la ora 11.00. 

Participarea la un atelier costă 50 lei, iar pentru copiii din zona Aluniş - Colţi, cursurile sunt gratuite. 

Printre primii beneficiari ai lecţiilor de olărit au fost câţiva elevi ai clasei a VII-a, din cadrul  Şcolii Gimnaziale Calvini. Un număr de 20 de copii au participat la atelierul interactiv de modelaj în lut, organizat în colaborare cu poliţiştii din zonă. 

Olăritul, o ocupaţie străveche, aflată la limita între meşteşug şi artă, supravieţuieşte datorită meşterilor populari, iar printre aceştia se află şi Mihaela Coman şi Mădălina Tache, localnice din comuna Colţi.

În acest moment, urmează cursurile de formare de asistent olar pentru a deveni primele femei din Buzău care practică acest meşteşug, pierdut în urmă cu 30 de ani.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite