Petru Constantinescu, artistul care visează să ajungă la Academia de Artă de la Viena | adevarul.ro

Petru Constantinescu, artistul care visează să ajungă la Academia de Artă de la Viena

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Petru Constantin a moştenit talentul de a picta de la bunica maternă care era cartograf. Pictează cu orele şi îşi vinde lucrările din uşă în uşă ca să strângă bani să poată urma Academia de Artă de la Viena.

Până în anul 2002, Petru nu a avut nicio tangenţă cu arta. Cocheta din când în când la şcoala generală dar nu a făcut o pasiune din asta. A făcut Liceul Contactoare şi apoi Şcoala de Laborant OPC. În niciuna dintre acestea însă nu se regăsea.

A început să picteze la 20 de ani

Se simţea neîmplinit şi în urmă cu opt ani a început să picteze. Stătea cu orele în atelier şi atunci a realizat că arta era ceea ce i-a lipsit atâţia ani.

"Când am început să lucrez am realizat că asta căutasem toţi anii. Am făcut cursuri de specializare la Iaşi la Centrul Cultural Administrativ al Educaţiei şi Cultelor şi de atunci tot lucrez în peniţă, fac pictură, portrete, artă artizanală, poezie în tablouri, modelaj, cam tot ce se poate", ne-a mărtzurisit Petru Constantinescu.

Viseză să ajungă în cel mai mare centru cultural din lume

Petru recunoaşte că este artist plastic amator, că s-a specializat singur dar visul său este să ajungă la Academia de Artă de la Viena. Pentru asta trăieşte şi munceşte.

"Cred că am făcut până acum aproape 20.000 de lucrări, în special în peniţă. Arta, fotografiile, muzica astea mă inspiră şi mă fac să mă simt împlinit. Cel mai mare vis al meu este să ajung să studiel la Academia de Artă de la Viena dar pentru asta îmi trebuie bani. Sper să reuşesc într-o zi şi să arăt ce pot tuturor celor care mi-au râs în nas", a mai spus Petru.

Îşi vinde lucrările din uşă în uşă

Artistul împreună cu soţia sa, care şi ea pictează, îşi vând lucrările pe stradă, la festivaluri sau din uşă în uşă. Plecă cu săptămânile de acasă ca să facă un ban. Visează la o expoziţie dar, din păcate, nu are banii necesari.

"Muncim câte 16 ore pe zi şi apoi plecăm să ne vindem lucrările în ţară. Paractic din asta trăim şi reuşim să mai strângem câte ceva ca să îmi pot îndeplini visul. Mergem din uşă în uşă dar nu ne deranjează pentru că aşa ajungem să cunoaştem oameni care apreciază arta şi frumosul", ne-a declarat Petru Constantinescu.

Preţurile lucrărilor sunt foarte mici

Având în vedere că munceşte pentru un tablou ore, zile sau chiar săptămâni, artistul este nevoit să îşi vândă lucrările la preţuri de nimic. Sunt foarte mulţi clienţi care îi apreciază lucrările dar nu îşi permit să plătească foarte mult pentru ele. Oamenii cer mai nou artă abstractă căreia să îi poată da, împreună cu artistul, o explicaţie.

"În zilele astea arta nu prea se mai vinde. Sunt oameni care îşi doresc un tablou dar nu îşi mai permit să plătească. Criza financiară i-a afectat pe toţi şi e normal să las şi eu la preţ chiar dacă le vând cu mult sub preţul real", ne-a declarat artistul.

Întrebări şi răspunsuri:

Îţi laşi amprenta pe tablouri, ai un stil anume? Fiecare artist are stilul său. E drept că de multe ori lucrezi la comandă şi nu poţi să îţi laşi imaginaţia să lucreze. Eu recunosc că am un stil de a picta uşor agresiv dar văd că prinde şi este cerut.

Cum este o zi normală din viaţa unui artist? Păi depinde. Ori ne trezim de dimineaţa şi începem să lucrăm şi de multe ori şi noaptea lucrăm pentru că avem inspiraţie şi lumina care ne trebuie. Sau, dacă suntem în ţară, ne trezim şi plecăm să vindem. Ori în marile pieţe, ori la birouri sau alte instituţii.

Ce îi place: Îmi place enorm să pictez şi să cânt muzică metal. Îmi place să fotografiez, şi să mă plim îm locuri în care nu am mai fost. Îmi place să merg la concerte şi iubesc marea. Dacă aş putea aş sta tot anul la mare. Dar mai presus de orice iubesc libertatea. Este cel mai de preţ bun al unui om. Decât să îmi pierd limertatea, prefer să mor.

Ce nu îi place: Nu îmi plac oamenii care te alungă sau îţi vorbesc urât fără să te cunoască şi fără să ştie de ce eşti în stare. Nu suport să primesc sfaturi inutile. Eu ştiu ce am de făcut şi fac, fără să îşi dea cu părerea unul şi altul. Şi nu îmi plac oraşele mici pentru că oamenii nu au învăţat să aprecieze arta.

Profil: Născut la data de 23.02.1981 la Buzău

Familie: căsătorit, are o fetiţă

Ocupaţie: artist plastic

Top articole

Partenerii noștri