Se prelungeşte războiul gunoiului din Sectorul 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clotilde Armand FOTO Facebook Clotilde Armand
Clotilde Armand FOTO Facebook Clotilde Armand

Deşi părea să se stingă, războiul gunoaielor din Sectorul 1 al Capitalei pare să se prelungească. Astfel, după trei întâlniri ale comisiei de mediere organizate la nivelul Primăriei Sector 1, prestatorul de servicii de salubritate Romprest a trimis o propunere ce include o reducere temporară a unor programe din cadrul activităţii, precum şi soluţia de eşalonare a debitului restant, dar demersul pare fără răspuns.

Concret, reprezentanţii PNL Sector 1 susţin că, în urma propunerii Romprest, Primăria Sectorului 1 a venit cu un proiect de Hotărâre de Consiliu Local, ce nu ţine cont de oferta companiei, ci include doar propriile condiţii şi termene, pe care operatorul de salubritate nu le va accepta. 

Astfel, într-o adresă trimisă pe 25 ianuarie către Comisia mixtă de mediere a conflictelor dintre Sectorul 1 şi Romprest SA, compania de salubitate pare să fie de acord cu „reducerea temporară a unor programe din cadrul activităţilor serviciului delegat pe o perioadă limitată, aceste măsuri urmând a reprezenta obiectul unei Hotărâri a Consiliului Local ce se va adopta în condiţii de celeritate”. Prin această micşorare a activităţilor bugetul de salubritate al Sectorului 1 va fi diminuat cu 25,4 milioane lei (22,2 la sută), numai pe primele şase luni ale anului 2020. Cu toate acestea, compania Romprest susţine că îşi asumă obligaţia de a „depune chiar şi în aceste condiţii toate diligenţele, în circumstanţele date, pentru a nu afecta starea salubră a sectorului 1 Bucureşti”. 

Reeşalonarea datoriilor

În plus, Romprest era de acord şi cu reeşalonare a datoriilor pe care administraţia le are în urma serviciilor prestate, măsură propusă Comisia mixtă de mediere a conflictelor. Datoriile se vor achita în şase sau chiar opt luni cu o perioadă de graţie de trei luni, iar Romprest susţinea că are de încasat „total debite restante depăşite de scadenţă” de 101,931,867, 08 lei, „reprezentând contravaloarea prestaţii efectuate şi facturate pentru poerioada 01.07.2020-30.11.2020”. 

Mai mult, în acelaşi document, Romprest susţinea că mai există servicii prestate şi nefacturate „respectiv noiembrie 2020 (contribuţia la economia circulară) şi începând cu decembrie 2020, integralitatea prestaţiilor efectuate”. 

Demersurile de mediere, ignorate

Reprezentanţii PNL Sector 1 susţin însă că Primăria Sectorului 1 nu a luat în calcul propunerile companiei Romprest şi a venit cu un proiect de Hotărâre care pune „sub semnul întrebării  dorinţa autentică a administraţiei Armand de a soluţiona această chestiune”.  Astfel, documentul „ignoră activitatea comisiei de mediere, nu ia în considerare raportul acesteia şi nici demersurile de mediere şi identificare de soluţii în interesul cetăţenilor”, susţin liberalii într-un comunicat transmis după şedinţa de Consiliu Local al Sectorului 1 de pe 28 ianuarie. Drept urmare, proiectul a fost scos de pe ordinea de zi la începutul şedinţei, la propunerea liderului grupului de consilieri PNL, Victor Picu, şi a consilierului PNL, Dan Podaru, preşedintele comisiei de mediere a blocajului cu Romprest.

În replică, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a transmis joi seara, în timp ce se desfăşoara şedinţa de Consiliul Local, că „USL trăieşte la sectorul 1”, acuzând grupul de consilieri PNL că „și-a bătut joc de fiecare proiect”. „M-am luptat cu mafia gunoaielor și cu mafia imobiliară. Am demis funcționari corupți și am sesizat parchetul acolo unde a fost cazul. În 3 luni am făcut asta. Și credeți-mă că sunt doar câțiva oameni care ajung primii și pleacă ultimii din Primărie, oameni care muncesc sâmbăta și duminica și își sacrifică tot confortul lor pentru binele public. Astăzi (joi-n.red.), grupul PNL și-a bătut joc de fiecare proiect care ar fi făcut comunitatea mai prosperă”, a precizat Clotilde Armand.

Scandalul porneşte după alegerile locale

Scandalul serviciilor de salubrizare în Sectorul 1 a explodat  imediat după alegerile locale de anul trecut. „Operatorul de servicii de salubrizare a început din nou şantajul şi de aseară nu mai ridică gunoiul stradal necontrolat. A văzut că nu le merge cu facturi ilegale date spre plată către primărie şi a decis din nou să lase gunoiul pe stradă. Eu n-am stat să mă milogesc de acest operator să-şi respecte contractul şi am început o acţiune de ridicare a gunoiului stradal cu o altă firmă de salubrizare. Şi ce credeţi? Firma respectivă ridică gunoiul iar operatorul de servicii de salubrizare care nu-şi respectă contractul aruncă în urma lor alt gunoi. Cu alte cuvinte: acolo unde noi strângem vin alţii şi aruncă în urma noastră gunoiul. Au început să ameninţe şi muncitorii. Eu nu sunt deloc impresionată de aceste practici şi voi depune la parchet plângeri penale împotriva prestatorului de servicii de salubrizare”, scria pe Facebook în ajunul Crăciunului primarul Clotilde Armand.  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite