Minunăţiile inginereşti din casa-muzeu a lui Dimitrie Leonida: de ce primele tramvaie din Bucureşti se opreau imediat cum începea să plouă

În Parcul Carol din Capitală, ascuns în spatele unei alei înţesate cu arbori seculari, se află Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida“, un spaţiu în care au fost păstrate şi reproduse piese de colecţie rare, de la primele automobile care au circulat în Bucureşti, până la mine de sare în miniatură.

Muzeul Tehnic din Bucureşti a fost pus pe picioare în anul 1909 de inginerul Dimitrie Leonida, cel care a vorbit primul şi despre înfiinţarea unui sistem de transport subteran în Capitală. Inginerul a avut o idee genială şi a reuşit să realizeze şi să lase în urmă un spaţiu în care vizitatorii să înţeleagă foarte clar cele mai importante principii fizice. Pe lângă acestea, sute de piese rare au fost expuse în sălile muzeului, fiind admirate zi de zi de curioşi.

Aparate foto şi maşini de colecţie

Printr-o uşă îngustă, vizitatorii ajung în prima sală a muzeului, acolo unde, de obicei, sunt organizate expoziţii temporare. În această perioadă, la muzeu este expusă o scurtă istorie a scrisului. Evoluţia tehnicii este redată cu ajutorul mai multor maşini de scris din diferite perioade, deasupra cărora sunt explicaţiile referitoare la provenienţa şi funcţionarea lor. La ieşirea din expoziţia temporară, poate fi admirat un Cadillac din 1924, cu farurile şi stopurile uşor modificate, care este expus în muzeu de vreo trei decenii.

„Nu mai merge, în schimb funcţionează radioul din interior“, explică amuzat muzeograful principal Aurel Tudorache. La câţiva paşi de impunătoarea maşină, se află o vitrină cu câteva aparate foto care au aparţinut familiei Leonida. „Cu unul dintre aceste aparate a făcut fotografii inginerul Leonida la Barajul Bicaz“, spune muzeograful.

O altă piesă de colecţie care poate fi admirată în muzeu este un motor de avion din anul 1939 adus de la Braşov. Atunci, explică muzeograful, România a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial cu nişte avioane superperformante construite la Braşov, despre care se spunea că ar fi fost mai bune decât cele englezeşti.

Fizică atomică şi electricitate

Spaţiul de expunere este destul de redus, după cum precizează muzeograful care spune că o mulţime de alte obiecte sunt depozitate în sălile la care publicul nu are acces. Chiar şi aşa, alte două sectoare fascinante sunt deschise pentru vizitatorii care vor să înţeleagă cum funcţionează totul în jurul nostru. În primul sector, cel dedicat electricităţii, se găsesc numeroase busole, magneţi şi aparate care redau pas cu pas principii esenţiale învăţate în şcoala generală.

FOTO Eduard Enea

Într-un alt sector deschis publicului, apropiat de cel în care sunt prezentate principii ale electricităţii, este amenajată o expoziţie dedicată fizicii atomice. Piesele de rezistenţă în acest spaţiu sunt boxele care-i protejau pe cercetători odinioară de substanţele radioactive. La început, acestea erau destul de nesigure şi semănau cu nişte cutii în care erau puse diferite substanţe. Ulterior, au fost protejate de un ecran de plumb în spatele căruia oamenii stăteau şi mânuiau probele radioactive.

În alt sector din muzeu, vizitatorii pot vedea primele forme de minerit din România, dar şi machetele unor mine de sare şi aur. Un vagonet care circula pe şină de lemn, cel mai vechi vehicul construit vreodată, îi face pe vizitatori să înţeleagă cum se făceau exploatările în vremurile trecute. De asemenea, curioşii pot vedea şi cum erau luminate în urmă cu zeci de ani minele româneşti cu ajutorul unor lămpi cu carbit sau cu lumânări, dar şi cum arătau puţurile de mină.

Expoziţia-vedetă

La parterul clădirii, într-o altă sală, se află un cilindru de la maşina care a pus în mişcare, vreme îndelungată, prima moară cu abur din România, deţinută de Assan. Imediat după ce instalaţia lui Assan a început să funcţioneze, în jurul anului 1883, a devenit un adevărat loc de pelerinaj, bucureştenii fiind fascinaţi de construcţia de o grandoare fără precedent. La vremea respectivă, nu existau ingineri în România care să ştie precis cum poate fi exploatată şi întreţinută o astfel de maşinărie. În plus, piesele componente au ajuns cu dificultate în Bucureşti.

Motoarele capsulate şi simple de tramvai FOTO Eduard Enea

Aurel Tudorache aminteşte episodul transportului cazanului morii. „Dispozitivul a fost transportat de la Viena la Giurgiu în circa două săptămâni, dar de la Giurgiu în Bucureşti a ajuns într-o lună. S-a întâmplat din cauza faptului că nu existau poduri suficient de puternice încât să suporte o greutate atât de mare. Din acest motiv, zeci de oameni au fost angajaţi ad-hoc şi au lucrat la foc continuu pentru a reface structurile de rezistenţă ale podurilor.

Dificultăţi au fost şi în ceea ce priveşte ridicarea coşurilor de fum ale morii. Primul care a fost înălţat avea 24 de metri, o înălţime modestă pentru zilele noastre, însă uriaşă la acea vreme. Când construcţia ajunsese la 10 metri înalţime, oficialii Primăriei Bucureşti au sesizat proprietarii că nu poate fi lăsat edificiul „să ajungă până la cer“. În cele din urmă, municipalitatea a fost de acord cu planul arhitectural. 

La câţiva paşi de cilindru se găsesc şi câteva motoare ale primelor tramvaie care au circulat prin Bucureşti, în 1894. Pe atunci, bucureştenii şi vatmanii aveau de înfruntat o problemă mare: imediat
cum începea să plouă, apa intra la motor şi tramvaiul se oprea în mijlocul drumului. Abia în 1912 au venit primele motoare capsulate care permiteau deplasarea tramvaielor şi pe timp de ploaie.

Prima bicicletă din Bucureşti şi maşina primăriei

Una dintre primele biciclete care au circulat pe străzile Bucureştiului arăta cel puţin bizar dacă ne raportăm la standardele contemporane. Cu roţile mari, făcute din lemn, bicicleta era destul de incomodă şi avea o şa rigidă aşezată pe un cadru subţire din fier, după cum arată modelul expus în Muzeul Tehnic.

O altă bicicletă expusă în muzeu seamănă cu cele folosite de circari în spectacole. Cu roţile inegale, velocipedul era un pericol pentru cei fără experienţă care voiau să se urce sau să coboare. „Avea şi un regulament de folosire. Oamenii spuneau că în momentul în care urcau pe ea nu aveau probleme foarte mari, însă când voiau să coboare, erau nevoiţi să găsească o suprafaţă moale pe care să cadă. Era foarte greu să te urci pe aşa ceva“, explică reprezentanţii Muzeului Tehnic „Dimitrie Leonida“.

FOTO Eduard Enea

În muzeu sunt expuse şi mai multe autoturisme, însă unul dintre cele mai interesante este cel achiziţionat de Primăria Bucureştiului la începutul secolului al XX-lea. Automobilul marca Gardner-Serpollet se pare că a fost fabricat în anul 1900. Iniţial, maşina a fost cumpărată pentru a-i transporta pe cei mai importanţi oameni din primărie la diferite evenimente, dar ulterior a fost folosită pentru a tracta căruţele încărcate de gunoaie către gropile de la marginea oraşului.