Mărturii emoţionante despre revederea lui Eliade cu Maitreyi după 43 de ani de la despărţire. „Maitreyi radia. Şi Eliade“

Povestea de dragoste dintre Mircea Eliade şi frumoasa indiancă Maitreyi a fost de-a lungul timpului una dintre cele mai dezbătute şi interesante poveşti de amor. Deşi între cei doi a existat o idilă în vremea în care erau foarte tineri, legătura lor a rămas vie şi cei doi s-au revăzut, pentru prima oară după despărţite, după mai bine de patru decenii. „Adevărul“ vă prezintă cum a decurs emoţionanta întâlnirea a celor doi.

Superba poveste dintre Eliade şi indianca Maitreyi a început în urmă cu zeci de ani, în vremea în care Eliade era un tânăr carismatic şi talentat, iar Maitreyi o indiancă ce respecta cu sfinţenie regulile societăţii în care creştea. În 1928, atunci când pleca spre India, Mircea Eliade avea doar 21 de ani. Abia absolvise Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti şi era hotărât să studieze sanscrita şi yoga cu profesorul Surendranath Dasgupta.

Uşor-uşor, între tânărul Eliade şi profesorul lui s-a legat o prietenie frumoasă şi Eliade a ajuns să locuiască o bună perioadă în casa profesorului său. În 1930, odată ajuns în casa lui Dasgupta, Mircea Eliade o cunoaşte şi pe fiica cea mare a profesorului – Maitreyi Devi – fără să ştie că relaţia pe care o va avea cu tânăra indiancă în vârstă de 16 ani îi va marca pentru totdeauna existenţa.

Dragostea lor a învins distanţa şi timpul

În primele întâlniri pe care le-au avut, în sânul familiei profesorului Dasgupta, Mircea Eliade nu a fost deloc impresionat de felul în care arăta Maitreyi. Mai mult decât atât, acesta o considera „urâţică“. Apoi, au început să îşi petreacă din ce în ce mai mult timp împreună: Eliade învăţa bengaleză de la Maitreyi, iar tânără învăţa franceză de la Mircea Eliade. În nenumăratele zile petrecute împreună, între cei doi s-a creat o legătură puternică şi pe nesimţite s-a ajuns la sentimente puternice. Deşi au început să se iubească, dragostea lor nu s-a putut concretiza şi n-a putut să înflorească din pricina rânduielilor sociale pe care Maitreyi trebuie să le respecte cu sfinţenie.

Cu toate acestea, Eliade nota în romanul pe care i l-a dedicat indiencei „Maitreyi“ că dragostea marea care apăruse între cei doi s-a „oficializat“ în cadrul unui ritual pus la cale de tânără indiancă. Eliade a cerut-o în căsătorie pe Maitreyi şi „logodna“ a avut loc pe malul unui lac. Din păcate, relaţia superbă dintre cei doi a fost brusc curmată de familia fetei, în momentul în care s-a aflat de legătura secretă dintre Eliade şi Maitreyi.

Mircea Eliade a fost alungat din casa profesorului său, fiind nevoit să renunţe la relaţia pe care o avea cu frumoasa indiacă. În zadar a încercat Maitreyi să ia legătura cu Eliade după ce a fost alungat, pentru că viaţa avea alte planuri pentru ei.

Întâlnirea emoţionantă a celor doi

În 1933, pe când avea 26 de ani, Eliade publică romanul „Maitreyi“, unde povesteşte cu lux de amănunte povestea de amor pe care a trăit-o luni de-a rândul cu frumoasa Maitreyi. După aproape 40 de ani, Maitreyi află că Eliade a publicat romanul dedicat ei şi decide să îi răspundă tot printr-un roman.

Nu mai ştiau nimic unul de celălalt. Eliade trăise din plin, Maitreyi în cele din urmă îşi refăcuse viaţa şi avea o familie frumoasă şi împlinită. Cu toate acestea, se pare că legătura puternică dintre cei doi nu s-a rupt niciodată. După 43 de ani de la despărţite, în primăvara anului 1973, cei doi se revăd la Chicago, întâlnirea fiind pusă la cale de un prieten comun. 

Maitreyi şi Mircea Eliade

Iată ce declara unul din martorii acelei întâlniri, profesorul Pabitra Sarkar, doctor în lingvistică, într-un interviu acordat în 2008 revistei Timpul: „Maitreyi Devi radia. La fel, şi Eliade. Nu ştiu ce gândeau, dar cred că amândoi erau fericiţi. Însă Eliade era un bătrân urât, ştiam ca nu fusese prea frumos nici în tinereţe şi nu înţelegeam cum s-a îndrăgostit Maitreyi de el...”

„(...) Când am întâlnit-o, a doua zi, era bucuroasă. Ne-a spus ca şi-a îndeplinit misiunea pentru care a venit la Chicago, anume să îl întâlnească pe Eliade şi să îl facă să se simtă bine în modul tipic bengalez: servindu-i cu mâncare gătită cu propria ei mână. Era fericită şi ne-a povestit despre iubirea ei pentru Mircea. Până atunci nu am ştiut nimic cu siguranţă, aveam doar bănuieli”, a rememorat Sarkar.

Ce scria Maitreyi după ce l-a revăzut pe Eliade

În scrisoarea trimisă de Maitreyi Devi către Mac Linscott Ricketts, în data de 20 februarie 1976, din Calcutta, indianca rememora întâlnirea cu Mircea Eliade, după 43 de ani. Ea i-a oferit o cină bengaleză, potrivit scrisorii incluse în volumul „Maitreyi Devi - Mac Linscott Rocketts. Corespondenţă 1976-1988“ (ediţie şi prefaţă de Mihaela Gligo, introducere de Mac Linscott Ricketts, traducere de Mihaela Gligor şi Maria-Daniela Pomohaci, editura Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2012).

Fragment din scrisoarea lui Maitreyi:

„Sunt surprinsă că Mircea nu a menţionat în amintirile lui motivul real pentru care a părăsit Calcutta. Are o minunată capacitate de a înţelege greşit şi a fost întotdeauna rezervat în a spune adevărul, cu indiferenţa aşteptată din partea unui bărbat învăţat şi înţelept.
Acesta este ghinionul meu.

Când l‐am reîntâlnit în 1973, după 43 de ani, l‐am întrebat de ce a scris astfel de lucruri calomnioase despre mine. Mi‐a spus că era o ficţiune şi că sunt şi alte persoane cu acelaşi nume ca al meu! Ei bine, ce puteţi spune despre asta!? Rabi Thakur, Uday Sankar sunt de asemenea nume fictive? A folosit toate numele reale şi multe întâmplări reale şi, totuşi, aceasta este o versiune deformată. Îmi dau seama că mintea lui, la acea vreme, a fost de asemenea torturată şi deformată din cauza suferinţei profunde. Îl iert pentru suferinţa pe care mi‐a provocat‐o prin scrierea unor lucruri neadevărate şi nedemne pentru o indiancă. L‐am întrebat, direct, când am venit la el noaptea.

Şi mi‐a răspuns: fantezie, fantezie. Ştiam că era o fantezie, într‐un sens, însă este periculoasă pentru că este o jumătate de adevăr. În cele din urmă, mi‐a promis că va adăuga un Epilog la următoarea ediţie a [romanului] Maitreyi, şi va explica faptul că, deşi unele incidente descrise în carte sunt adevărate, altele nu sunt. Mi‐a spus că îmi va trimite acest epilog să îl verific. Însă, ca de obicei, nu şi‐a ţinut promisiunea.

Acum aflu din scrisoarea dumneavoastră că a omis întregul episod din memoriile sale – de ce? Nu poate omite părţile. Aici a avut oportunitatea să spună că multe dintre lucrurile pe care le‐a scris despre mine nu au fost adevărate şi să mă absolve de vină. Poate nu este conştient că în 1973, printr‐o ciudată întâmplare a destinului, un preot iezuit (se presupune că o persoană religioasă) a tradus un rezumat al cărţii sale [Maitreyi] în bengali. A fost un act cumplit şi mi‐a compromis poziţia aici.

Oricum, la acea vreme, cartea mea era gata şi, dacă am avut ceva ezitări în a o publica, ele au dispărut. De fapt, am fost forţată de o inexplicabilă constrângere lăuntrică să spun întregul adevăr. Nu a fost un lucru uşor pentru o femeie indiancă. Ediţia în limba bengali, Na Hanyate, a fost foarte apreciată de publicul larg, însă familia mea s‐a declarat ofensată pentru că m‐am expus pe mine şi problemele noastre familiale.

Când veţi primi ediţia în engleză veţi cunoaşte reprezentarea adevărată a întregului episod, văzut
dintr‐o altă dimensiune a timpului, ca o experienţă transcendentală. (..). Nu‐mi pot imagina de ce nu are curajul să spună adevărul şi să rectifice ofensa pe care mi‐a aruncat‐o fără a fi nevoie în cartea lui, Maitreyi“.

Reacţia lui Eliade

În introducerea volumului de corespondenţă din Maitreyi şi Mac Linscott Riscketts, acesta din urmă scrie, în august 2012, următoarele:

„Eliade a scris foarte puţin în Jurnalul său despre vizita ei la Chicago, în 1973, şi despre turneul ei în America. Şi‐a exprimat părerile, scurt, în 13 aprilie 1973: „Întâlnire cu M. După aproape patruzeci şi trei de ani. Totul mi se pare neverosimil, ireal, fals ‐ şi, într‐un anumit sens, de prost gust”. Într‐o însemnare mai lungă, Eliade comentează: M. pleacă să conferenţieze în mai multe Universităţi. Deci, o săptămână, două, în linişte.

N‐am notat aici nimic în legătură cu această vizită. Va trebui să povestesc totul, pe îndelete, în al doilea volum al Autobiografiei. Deocamdată, un singur amănunt: admirabila („angelica”, spunea Y.) purtare a lui Christinel. A întovărăşit‐o peste tot, a fost tot timpul liber cu M (sunt multe altele de adăugat) .

 Şi totuşi, Maitreyi a plecat cu o impresie nefavorabilă despre Christinel. „Ea mi‐a părut foarte posesivă şi superficială”. Maitreyi a fost critică la adresa lui Christinel după ce au fost împreună la cumpărături şi Christinel a cheltuit 100 de dolari pe o rochie. Însă Maitreyi admite că şi ea a făcut ceva similar, cheltuind zece mii de rupii doar ca să îl vadă pe Mircea din nou
După ce Christinel a citit It Does Not Die, Maitreyi a primit o scrisoare de la ea, în care era acuzată că i‐a distrus lui Mircea „minunata fantezie – Maitreyi”. Însă Maitreyi credea că furia ei s‐a născut din teama că volumul „îi va aduce pe cei doi autori mult mai aproape, într‐un fel ciudat”“.