La mulţi ani, Bucureşti! Poveştile din 555 de ani din viaţa oraşului construit la răscruce de drumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 20 septembrie, Bucureştiul împlineşte 555 de ani de existenţă, iar străzile oraşului vor fi inundate de veselie şi voie bună. „Adevărul“ vă povesteşte cum a luat naştere Bucureştiul, dar şi care au fost cele mai importante atracţii ale oraşului de-a lungul vremii.

În secolul al XIV-lea, Bucureştiul era un turn aflat la intersecţia a două drumuri comerciale din care se putea observa orice mişcare apărută în zonă. Era, pe scurt, un punct de observaţie foarte bun din care oamenii puteau să supravegheze cu grijă tot ce mişca în zonă.

„În anii 1370-1380, se pun bazele unui turn, punct de pază în vremea aceea”, povesteşte istoricul Dan Falcan despre începuturile Bucureştiului. De la acest turn a luat fiinţă oraşul ce avea să devină Capitala României de astăzi. Turnul era un punct de reper al comercianţilor vremii, locul unde poposeau şi se desfăşurau cele mai importante tranzacţii. Uşor-uşor,  Bucureştiul s-a extins şi a înglobat mai multe, primul document în care este menţionat oraş datează de acum 555 de ani, din 1459, şi îi aparţine lui Vlad Ţepeş.

De la jude la primar general

În secolul al XVI-lea, Bucureştiul era condus de un jude, un fel de primar ales de oamenii înstăriţi ai vremii de atunci. Necula lui Bobanea a fost, în anul 1563, primul jude, iar această formă de organizare s-a păstrat până în vremea lui Constantin Brâncoveanu, spre sfârşitul anilor 1600.

Prima organizare schiţată clar a Bucureştiului dateaza din anii 1700 şi împartea oraşul în cinci plăşi: Podul Mogoşoaiei (actuala Calea Victoriei), Târgul de Afară (Piaţa Obor), Broşteni, Gorgani (zona Izvor) şi Târgul (zona Unirii).

Din secolul al XIX-lea, plăşile au fost asociate cu boiale, apoi cu vopsele, apoi cu culori. Diferenţa dintre acestea consta doar în denumirea lor. Culorile care delimitau Bucureştiul erau: roşu, galben, negru, verde şi albastru. Uşor-uşor apare o funcţie care datează până în zilele noastre: cea de primar general, ocupată astăzi de Sorin Oprescu. În schimb, primul primar general al Bucureştiului apare în 1844 şi este cunoscut sub numele de Barbu Vlădăianu.

Schimbarea a fost binevenită pentru bucureşteni, întrucât a permis identificarea mai rapidă a zonelor. Cu timpul, culoarea roşie, aferentă centrului Bucureştiului, a dispărut, rămânând doar celelalte patru. Odată cu venirea comuniştilor la putere, în 1948, o nouă lege este promulgată şi Bucureştiul este împărţit în raioane, în număr de opt. Aşadar, în Bucureştiul secolului trecut, existau: raionul 30 Decembrie (Ziua Republicii), raionul 1 Mai (Ziua Muncii), raionul 23 August (Ziua Nationala în perioada comunistă), raionul Tudor Vladimirescu (a condus revolta de la 1821), raionul Nicolae Bălcescu (om politic participant la Revoluţia de la 1848), raionul V. I. Lenin (primul lider al URSS), raionul 16 Februarie şi raionul Griviţa Roşie (referire la grevele de la atelierele Griviţa din 1933).

Această organizare administrativ-teritorială durează până în anul 1968, când Nicolae Ceauşescu decide schimbarea raioanelor în opt sectoare, care ulterior se reduc, rămânând şase.

Cartierele, vechi parţi din mahalele

În trecut, pe buzele bucureştenilor nici măcar nu exista cuvântul cartier, iar mahalalele erau cele care închegau oraşul. Fiecare mahala a oraşului era cunoscută după numele celor mai destoinici locuitori sau după meseriile pe care le practicau. Astfel, printre cele mai cunoscute mahalale din Bucureşti se numărau mahalaua Dudescului, mahalaua Bălăcenului, mahalaua Cărămidarilor, Mahalaua Brezoianului şi mahalaua Aga Niţă.

În povestea vechiului Bucureşti, cel din anul 1645, existenţa unui om a reuşit să impună numele unei mahalale celebre din oraş: Aga Niţă. În urmă cu aproximativ 400 de ani, bărbatul a zidit biserica Sfânta Vineri care, cel mai probabil, după anul 1749 a redenumit zona mahalalei existente. Prin mahalaua Aga Niţă trecea în secolul al XVI-lea unul dintre cele mai importante drumuri care ducea către Serbia. Pe lângă importantul drum care străbătea mahalaua, acolo se afla şi un centru comercial, de unde oamenii îşi puteau cumpără produse alimentare. Mai exact, care pline cu peşte poposeau în fiecare zi în mijlocul mahalalei, venite din apropierea Bucureştiului.

Mahalaua Botenului şi furtul care a cutremurat oraşul

Încă din timpul lui Matei Basarab, în documentele existente în arhive, era consemnată Mahalaua Botenului, numită după familia ce acelaşi nume, unde în anul 1687 exista livada Văcăreştilor. Printre poveştile mahalalei se numără una cu totul specială pentru acele vremuri, pentru că în anul 1741, popa Herea, locuitor al mahalalei, a făcut să se cutremure lumea religioasă a Bucureştiului printr-o faptă greu de închipui în acea vreme. Preotul a spart biserica Bradu-Botenul şi a furat potirul din interiorul lăcaşului de cult. Acesta a aruncat obiectul furat, de teamă să nu fie prins, dar în cele din urmă a fost găsit.  Ani de-a rândul s-a vorbit despre nelegiuirea pe care a făcut-o preotul.

50 de metri, zgârie norul vremii

Astăzi, la tot pasul întâlnim clădiri care imită zgârie-norii americani. Cea mai înaltă clădire din România este construită în Bucureşti - Sky Tower - şi măsoară 136 de metri înălţime. În trecut însă, cea mai înaltă clădire era Turnul Colţea.

Se pare că turnul a fost ridicat la începutul anului 1700 şi a fost ani de-a rândul cea mai înaltă construcţie din Bucureşti, măsurând 50 de metri. Nu există foarte multe descrieri ale turnului, dar în una dintre acestea se vorbeşte despre o clopotniţă foarte înaltă, construită în stil german şi care avea patru colţuri.

De asemenea, se mai scria că pe uşi şi ferestre erau încrustate o serie de motive caracteristice stilului brâncovenesc predominant în epocă, în timp ce la al treilea nivel se găseau capiteluri în forma unor capete de leu ce susţineau un balcon al cărui balustrade sunt încadrate astăzi în pridvorul bisericii Colţea. Faimosul turnul a fost dărâmat ca să facă loc marelui bulevard numit acum Unirii, iar demolarea l-ar fi bucurat nespus pe Grigore Şuţu, cel care a ridicat pe la 1833 Palatul Şuţu pe pământul soţiei sale, Ruxandra Racoviţă. Turnul Colţei îi străjuia grădinile palatului şi-i încurca frumoasa privelişte de care se îngrijise atât de tare.

Apoi, în 1890-1891 a fost construit Foişor de Foc, care multă a vreme a deţinut şi el recordul de cea mai înaltp clădire a Capitalei. A urmat apoi Palatul Telefoanelor, în anii 30, urmând ca în anii '50, cea mai înaltă clădire din Bucureşti să devină Casa Scânteii (actuală Casa Presei Libere) - 104 metri, apoi Tower Center, din Piaţa Victoriei cu 120 de metri, iar în prezent, Sky Towe, care este cel mai înalt zgârie-nori al Capitale, cu 137 de metri.

Hanuri şi cafenele, distracţia înscrutată în timp

Şi în vremurile trecuta, ca şi astăzi, hanurile şi cafenelele din oraş erau pline ochi de bucureşteni care voiau să se relaxeze şi să îşi petreacă câteva ore bune într-o companie plăcută. La fel ca acum, în trecut hanurile şo cafenelele erau afaceri profitabile puse pe picioare de cei mai buni afacerişti ai vremurilor. Centrul Capitalei era împânzit de hanuri, mărturie stând cele care au reuşit să supravieţuiască trecerii timpului şi să continue să rămână în picioare şi astăzi.

Haiducii care speriau Bucureştiul

Pe lângă partea frumoasă a oraşului, în Bucureşti au existat de-a lungul vremii poveşti despre oameni care au reuşit să bage spaima în tot oraşul. În jurul anului 1800, Bucureştiul era un oraş în care marii boieri îşi împărţeau clar parcelele de pământ pe care le aveau. Niciodată nu exista loc de greşeală, iar bogaţii oraşului erau cunoscuţi de toată lumea.

Printre aceştia, logofătul Manolache era un nume care te ducea imediat cu gândul la opulenţă, la multe bunuri care se odihneau în cufărul vechi al moşiei. În prima zi a anului 1829, spune istoricul Dan Falcan, a avut loc un atac de pomină, când doi haiduci s-au deghizat în colindători şi l-au jefuit pe unul dintre cei mai bogaţi oameni din Bucureşti.

„Tunsu şi Grozea, aşa se numeau cei doi haiduci care au intrat în casele logofătului Manolache“, după cum povesteşte Falcan, care spune că aceştia i-au luat boierului tot ce avea. Cei doi jefuitori se împrieteniseră cu trei ani în urmă şi aveau o metodă inedită de a-i lăsa pe boieri fără agoniseală: după ce jefuiau, dispăreau prin sistemul de canalizare de sub oraş.

Pe sub Bucureşti se întindea un sistem de coridoare bine pus la punct, pe care cei doi haiduci îl cunoşteau foarte bine. Imediat după ce dădeau o lovitură şi plecau cu buzunarele pline de bijuterii, cei doi haiduci dispăreau în subteran şi reuşeau de fiecare dată să îşi piardă urma.

Citeşte şi:

VIDEO Cum se făcea comerţul în Bucureştiul de altădată: pantofi la mâna a doua, cârnaţi prăjiţi şi petrol lampant direct de la vânzătorii ambulanţi

Ceata lui Nălucă, haiducii care în 1829 l-au jefuit pe un mare boier bucureştean în prima zi din Anul Nou

Jocurile de noroc din Bucureştiul de altădată. Cum îşi pierdeau boierii agoniseala şi cum decurgeau războaiele de cărţi şi orgolii din Palatul Şuţu

Bucureştiul măsura 160 de metri pătraţi în secolul XIV. Cum au luat naştere primele aşezări din Capitală

Ciuma, cea mai teribilă boală din toate timpurile. Epidemia care a zugrăvit un tablou al durerii şi al morţii în Bucureşti

București


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri