FOTO VIDEO Casele şi palatele Bucureştiului, zămislite din zbuciumul amorului regal şi focul războiului
0
În Bucureştiul zilelor noastre sunt numeroase case şi palate construite în urmă cu multă vreme, iar în spatele faţadelor proaspăt renovate sau, dimpotrivă, coşcovite se ascund file întregi de istorie, poveşti de amor sau de război. Adevărul vă readuce, în cadrul campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, parfumul Bucureştiului de altădată emanat de cele mai de seamă case şi palate din oraş.
Aerul rafinat şi dulceag ce plutea altădată pe străzile cu pavaj sau cu poduri din lemn ale Micului Paris se mai regăseşte astăzi în spatele zidurilor caselor şi palatelor din Capitală. Parcă nişte „maşini ale timpului“, toate te întorc în atmosferă boemă pe care au trăit-o strămoşii noştri. Palatul Şuţu, minunata casă de la Mărţişor a lui Tudor Arghezi, Palatul Cotroceni, Palatul Regal sau elegantul palat Ghica sunt doar câteva dintre locurile pe care orice turist care ajunge în Capitală trebuie să le vadă.
La polul opus se află şi alte case cu parfum, capodopere arhitecturale, „prinţese“ ale timpurilor lor - Cenuşărese de astăzi, care au rămas în gura căscată a Bucureştiului modern ca nişte măsele stricate. Cu pereţii coşcoviţi, tencuiala căzută sau cu cercevelele rupte plâng Casa Oromolu, pe şoseaua Kiseleff, Casa Spiru Haret, pe strada Victor Manu - în zona Pieţei Victoriei.
Palatul Şuţu, balurile cele mai frumoase ale Capitalei
În Piaţa Universităţii, vizavi de Spitalul Colţea, se înalţă unul dintre cele mai frumoase palate ale oraşului, o construcţie ridicată între anii 1833-1835. Povestea palatului începe odată cu povestea de iubire dintre Costache Şuţu şi Ruxandra Racoviţă, mai exact, odată cu mariajul celor doi, care început în anul 1816, atunci când Ruxandra aduce drept zestre soţului său proprietatea pe care avea să se construiască palatul.
Clădirea a fost construită în stil neogotic, cu patru turnuleţe poligonale, amplasate două câte două pe părţile laterale. O cupolă similară celei de pe conacul de la Goleşti i-a conferit construcţiei, de-a lungul timpului, un interior spaţios, ca într-o catedrală.
Pentru că vechile clădiri pe care familia Şuţu le avea nu mai corespundeau cu cerinţele marelui boier, acesta s-a hotărât să-şi ridice un palat impresionant pentru vremurile trecute, sarcină ce le-a revenit arhitecţilor Johann Veit şi Conrad Schwinck.
La jumătatea secolului al XIX-lea, palatul era cunoscut ca unul dintre locurile în care se organizau printre cele mai frumoase petreceri ale vremii. Reţeta de succes era mereu aceeaşi: invitaţi din înalta societate, toalete rafinate şi o grădină impresionantă care atrăgea privirile tuturor celor care treceau prin faţa porţilor de la palat.
O invitaţie la unul dintre balurile organizate în palat era, fără îndoială, un fel de confirmare că participantul făcea parte dintr-o lume bună şi extrem de elegantă. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Palatul Şuţu era centrul opulenţei din Bucureşti, cucerind pe toată lumea cu frumuseţea şi renumele său.
Astăzi, în inima Capitalei, palatul a rămas una dintre clădirile cele mai importante ale oraşului şi adăposteşte Muzeul Municipiului Bucureşti. Cei care vor să viziteze muzeul trebuie să plătească şase lei. Pensionarii, elevii şi studenţii plătesc doar trei lei. De asemenea, micuţii cu vârsta sub şapte ani au intrarea gratuită.
Muzeul poate fi vizitat de miercuri până duminică, în intervalul orar 10.00-18.00. Din centrul Capitalei, mergem mai spre perifierie, şi ajungem la „cuibul“ lui Arghezi.
Casa Memorială „Tudor Arghezi- Mărţişor“, cadoul pentru bucureşteni
„Simt cum seva vieţii mi se trage din aceste pământuri, ca seva pomilor, a ierburilor, a gazelor“, spunea Arghezi despre Mărţişor. Aici poetul a trăit, între 1930 şi 1967, urmând toate datinile şi tradiţiile. Mărţişorul era universul lui propriu.
Două morminte, o casă aranjată după moda secolului trecut şi o istorie palpabilă a familiei Arghezi. În Bucureştiul zilelor noastre, pe o stradă din Sectorul 5, se înalţă o căsuţă care ascunde între pereţi file întregi din literatura românescă.
Povestea casei lui Tudor Arghezi a început în anul 1926, atunci când acesta a cumpărat un teren pe care să-şi construiască locul în care avea să-şi petreacă o bună parte din viaţă. Construcţia locuinţei a început doi ani mai târziu, în 1928, şi s-a sfârşit după aproximativ 15 ani. Pe lângă frumuseţea exponatelor, în „Mărţişor“ şi-a făurit poetul multe dintre rândurile care aveau să-i transforme numele în legendă.
„Când m-am aşezat eu aici, totul era pustiu. A trebuit să fac pionierat. M-am luptat cu primarii şi am introdus apă, lumină, am izbutit să se pietruiască bucata asta de uliţă şi să se facă o stradă, am adus cel dintâi telefon de prin partea locului", a povestit scriitorul.
Toţi pereţii casei au ferestre, nu era lumină electrică şi lumina venea prin geamuri. Telefonul i l-a aprobat directorul Societăţii de Telefoane, un american care învăţa româneşte citind cărţile mele. Când i-am prezentat cererea şi a văzut că eu sunt Arghezi, mi-a spus că stâlpii de la Sfântu Gheorghe până la poarta mea îi va pune societatea, dar în curte la mine va trebui să-mi plătesc stâlpii. Era legalist, americanul... Pe urmă au început să se aşeze şi alţii în preajma mea“, scria Arghezi în 1956. Între 1935 şi 1937 a fost ridicată clădirea anexă care a servit drept tipografie, în 1948 fiind naţionalizate maşinile de tipărit „Bilete de papagal“.
Casa are 20 de încăperi şi a fost transformată în muzeu în anul 1974. Adăposteşte o comoară inestimabilă pe care o vizitează în fiecare an mii de persoane, mai exact, în jur de 6.000 de vizitatori trec de uşa modestă de lemn pe care scrie „Muzeul Memorial Tudor Arghezi-Mărţişor“. Cei mai mulţi curioşi trec pragul casei încercând să pătrundă în universul omului Arghezi, care astăzi se odihneşte în curtea casei sale, alături de soţia sa, în grădina superbei case ce îi poartă numele.
Obiectele persoanele ale marelui poet se află la loc de cinste pe lista celor mai preţioase exponate. Ochelarii pe care îi purta, o pereche de papuci de casă sau tocul din care au ieşit rândurile citite de generaţii întregi sunt adevăratele comori găzduite de casa de pe strada Mărţişor.
În interiorul muzeului se află şi dormitorul soţilor Arghezi, acolo unde se găseşte o saltea care stârneşte curiozitatea celor care ajung în încăpere. Spre surprinderea vizitatorilor, în locul materialelor folosite în zilele noastre, salteaua lui Tudor Arghezi a rămas umplută cu paie.
Mărţişor, aşa cum se numesc strada şi casa, vine de la un vechi obicei care spune că în luna martie oamenii agaţă fire roşii şi albe de lână în pomii proaspăt înverziţi. Şi mobila care astăzi se găseşte în casă, făcută la comandă la Viena, are inscripţionate pe suprafaţa ei fire de mărţişor.
Muzeul poate fi vizitat în fiecare zi de marţi până duminică, iar preţul unui bilet de intrare pentru adulţi este de patru lei, în timp ce pentru elevi şi studenţi biletul de intrare costă doi lei. Casa memorială poate fi vizitată de la ora 10.00 la ora 18.00.
După o vizită la frumoasa reşedinţă argheziană, merită să revenim la palatele domneşti, somptuoase şi mândre. Vă propunem Palatul Ghika.
Palatul Ghika, rafinament şi eleganţă
Domeniul Palatului Ghika se întinde pe o suprafaţă vastă, pe strada Doamna Ghica, în cartierul Tei, iar curtea clădirii impresionează vizitatorii prin impozanţa teilor seculari care străjuiesc aleile. O imagine de poveste şi demnă şi care te impresionează de la primul pas pe care îl face pe domeniul Ghika. Poarta este păzită de doi vulturi impetuoşi, realizaţi din piatră, iar faţada clădirii este de o eleganţă desăvârşită. Întregul palat este ornat cu decoraţiuni specifice, iar în interiorul încăperilor spaţioase şi-a lăsat amprenta pictorul italian Giacometti.
Cum au rezistat de-a lungul vremii casele şi palatele din Bucureşti. Tudor Arghezi, poetul care se odihneşte într-o curte din Capitală
În jur de 1.000 de metri pătraţi, atât ocupă palatul, iar aleile, grădinile şi anexele acestuia se întind pe o suprafaţă impresionantă, de 11.000 de metri pătraţi. Este unul dintre cele mai vechi palate bucureştene şi se întinde vertical pe patru nivele.
Construcţia Palatului Ghika a început în anul 1822 şi s-a încheiat în 1833, fiind ctitorit de către domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica, primul domn pământean după domniile fanariote, chiar pe locul fostei case părinteşti.
Pe locul construcţiei actuale se găsea o alta casă veche, aparţinând Banului Dumitrache Ghica. Casa a avut o istorie zbuciumată, fiind devastată de austrieci în timpul războiului turco-austriac. Istoria construcţiei a continuat cu o întâlnire extrem de importantă, atunci când în anul 1821 s-a întâlnit Tudor Vladimirescu cu Alexandru Ipsilanti, care-şi stabilise cartierul general în această clădire.
De-a lungul timpului, Palatul Ghika şi-a păstrat forma iniţială, iar periodic au fost realizate lucrări de întreţinere şi restaurare, cele mai ample având loc în anul 1978.
În prezent, împresionanta constucţie îmbină elemente de istorie şi modernitate, iar deosebirea dintre Palatul Ghika şi alte construcţii din aceeaşi perioadă este suprafaţa impresionantă de verdeaţă ce înconjoară clădirea. Monumentul este un exemplar arhitectonic reprezentativ al unei epoci trecute, cu un istoric tumultuos, şi în acelaşi timp o mărturie extrem de vie a tradiţiei si culturii naţionale.
În mansarda palatului este deschis un magazin de rochii de mireasă, care funcţionează de la ora 12.00 la ora 21.00. De asemenea, Palatul Ghika găzduieşte evenimente de tot felul, iar cine doreşte să-l închirieze trebuie să aibă până la 5.000 de euro, în funcţie de numărul de invitaţi sau de încăperea aleasă.
Păstrând linia palatelor şi reşedinţelor „domneşti“ vă ducem într-o plimbare în frumosul cartier Cotroceni, la palatul cu acelaşi nume.
Cotroceni, cea mai longevivă reşedinţă românească
La vest de Bucureştiul de atunci, domnitorul Şerban Cantacuzino a ridicat, între anii 1679-1681, cea mai importantă ctitorie a sa: Ansamblul Cotroceni. În cadrul acestuia se remarcau Biserica „Maicii Domnului“, care se asemăna cu biserica episcopală din Curtea de Argeş, precum şi grandiosul palat domnesc, edificat în stil baroc, specific civilizaţiei occidentale europene din acele vremuri.
Barbu Dimitrie Ştirbei reface şi modernizează o parte din ansamblu, iar în anul 1852 înfiinţează grădina de la Cotroceni, una dintre cele mai mari din Capitală. Cutremurul din anul 1977 afectează grav complexul, iar o mare parte a palatului a fost refăcută. Tot atunci a fost construită şi o nouă aripă, cea care adăposteşte sediul Preşedinţiei României.
Cotrocenii au servit de-a lungul vremii drept reşedinţă domnească, iar din anul 1895, noul palat, ridicat de statul român, era destinat prinţului moştenitor Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. După Marea Unire, palatul a cunoscut modificari importante, efectuate de arhitectul Grigore Cerchez, iar Regina Maria şi-a lăsat la Cotroceni o amprentă inconfundabilă, dovadă clară a spiritului artistic pe care îl avea.
Pagini întregi de istorie au fost scrise în Palatul Cotroceni, iar în anul 1821, conducătorul Revoluţiei, Tudor Vladimirescu, a decis să-şi aşeze tabăra aici, iar Cotrocenii au devenit centrul conflictului.
Cotroceni este singura reşedinţă din teritoriul românesc care s-a bucurat de longevitate, de la sfârşitul secolului al XVII-lea până în prezent. În anul 1991, corpul istoric al ansamblului a devenit instituţie muzeală.
Muzeul Naţional Cotroceni se poate vizita de marţi până duminică, de la ora 9.30 la 17.00, iar preţul unui bilet pentru vizitatorii români este de 12 lei, cu o reducere de şase lei pentru elevii din clasele V-XII. De asemenea, biletul de intrare pentru elevii din clasele I-IV costă patru lei, în timp ce vizitatorii străini trebuie să plătească 27 de lei, în timp ce elevii şi studenţii străini au reducere şase lei.
Palatul Regal, casa Muzeului de Artă al României
În anul 1837, domnitorul Alexandru Ghica transformă în palat de ceremonie casa construită în 1820 de Dinicu Golescu pe Podul Mogoşoaiei, pe locul ocupat acum de aripa de sud a clădirii Muzeul Naţional de Artă al României, în Piaţa Revoluţiei.
Între anii 1859-1866, clădirea, modestă ca dimensiuni şi aspect, continuă să îndeplinească rolul de palat domnesc, fiind locuită de Alexandru Ioan Cuza.
În clădirea care astăzi găzduieşte Muzeul de Artă a locuit şi principele Carol de Hohenzollern, care o va modifica, amplificând-o substanţial în timpul domniei sale.
La începutul anului 1882, Palatul Regal din Bucureşti a beneficiat de prima instalaţie de iluminat electrică şi astăzi a rămas una dintre clădire bucureştene încărcate de istorie. Încă din acea vreme, Carol I angajează mai mulţi arhitecţi pentru a extinde palatul, iar după lucrări, palatul a căpătat o dispunere spaţială asemănătoare cu cea actuală.
În anul 1914, Regele Carol I moare, lăsând în testamentul său dispoziţii speciale privind palatul şi colecţia sa de artă: „...Sper că apartamentele din Palatul Regal de la Bucureşti, ocupate astăzi de Regină, vor rămâne la dispoziţia sa. [...] Galeria mea de tablouri, tocmai cum este descrisă în catalogul ilustrat al bibliotecarului meu Bachelin, va rămâne pentru totdeauna şi în întregul său în ţară, ca proprietate a Coroanei României“, nota Carol în acea vreme.
După ce Carol II se instalează în Palatul Regal, încep lucrările de reconstrucţie şi amplificare a construcţiei, iar vechea casă a lui Dinicu Golescu este demolată. Pe locul ei a fost construită aripa de sud a palatului, aici unde s-a organizat pentru prima oară o expunere muzeală, pentru prezentarea colecţiei de artă a Coroanei României.
În anul 1950 este inaugurată prima galerie a muzeului, cea de de artă naţională, iar în anii următori vor fi inaugurate succesiv galeria de artă universală şi cea de artă veche românească.
În muzeu poate fi vizitată expoziţia „Fragmente de memorie – Portrete regale. Palatul regal“, care îşi propune să reconstituie momente din istoria familiei regale şi a Palatului Regal.
„Fotografii de epocă, planuri ale clădirii, piese de mobilier, portrete regale şi obiecte disparate ajunse până la noi sunt astăzi expuse în calitatea lor de supravieţuitori ai unor vremuri apuse şi care aşteaptă încă să-şi reia locul în memoria afectivă a contemporaneităţii“ , spun reprezentanţii muzeului.
Tarifele pentru expoziţii temporare sunt cuprinse între patru şi zece lei.
Dacă ai fost în aceste locuri minunate şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem, ne poţi poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Pe aceeaşi temă:
FOTO VIDEO Valea Frumoasei, raiul descris în povestirile lui Mihail Sadoveanu
Se încarcă comentariile...
