Sevastian Lobonţ, pictorul care a renunţat la o carieră de chimist ca să picteze frumuseţile Braşovului

A renunţat la Facultatea de chimie, unde era student în anul trei la Iaşi, ca să se ocupe de pasiunea sa: pictatul, care a ajuns să fie nu doar un hobby, ci o muncă extrem de plăcută care îi asigură necesarul de zi cu zi.

Dacă eşti braşovean, este imposibil să nu fi trecut măcar o dată pe lângă el şi să îţi arunci privirea pe pânzele sau acuarelele sale. Sevastian Lobonţiu are 60 de ani şi s-a născut în Ocna Mureş, judeţul Alba. Este divorţat şi are doi copii.

După Revoluţia din 1989, pictorul Sevastian Lobonţiu îşi expune creaţiile sale pe strada Republicii. Tot Braşovul i-a oferit şi posibilitatea de a studia această artă, la Şcoala Populară de Artă, cu Valdemar Mattis, nepotul celebrului pictor braşovean Hans Mattis Teutsch.

„Am absolvit Liceul de chimie din Truda. Eram fascinat de această materie. Aşa că nu a fost o surpriză că m-am dus la Facultatea de chimie la Iaşi. Acolo am ajuns să stau în gazdă cu un băiat, cu care m-am împrietenit rapid. El era la Arte Plastice. Cum toată lumea ştie că viaţa de student e scumpă, ca să ne rontunjim veniturile şi să nu mai depindem de părinţi, am început să vindem picturi. De fapt, el picta, iar eu îl ajutam. Pregăteam pânza sau pictam fondurile mari“, povesteşte cum a pus pentru prima dată mâna pe pensulă Sevastian Lobonţ.

Aşa a prins artistul de astăzi pasiunea pentru pictură. „Pe vremea aceea făceam reproduceri după pictori ruşi şi olandezi. Făcusem rost de albume şi pliante cu picturile acestor mari artişti şi încercam să le reproducem cât mai fidel. Bineînţeles că nu reuşeam, aşa că mereu adăugam o notă personală. Cu timpul am reuşit să trec la compoziţii proprii“, mărturiseşte pictorul.

Vacanţa la mare, perfectă pentru pictorul-student

Prin anul trei de facultate a renunţat la şcoală pentru a se dedica pasiunii care l-a cuprins şi l-a acaparat cu totul. Nu de epuţine ori miezul nopţii îl prindea cu pensula în mână. Chiar şi acum depozitează, în propria casă, o mulţime de lucrări semnate de el, pentru că nu se poate despărţi de ele.

Ca să câştige banii necesari traiului, pictorul si-a expus lucrările atât la mare cât şi la munte. „Plecam de la Iaşi spre litoral în luna iunie şi mă întorceam doar în septembrie. Aşa că am expus în Mamaia, Eforie Nord şi Costineşti. Pe vremea comuniştilor, ca să mă lase să pictez la mare, a trebuit să trec printr-o Comisie. M-au pus să desenez în faşa lor diferite obiecte, ca să vadă dacă ştiu să fac, în cărbune, umbele şi respect unghiurile. De atunci nu am mai avut probleme. Am avut expoziţii colective la Iaşi, Braşov, Bacău şi Bucureşti“, spune Sevastian.

Braşovul este locul unde pot să expun tot timpul anului

După Revoluţia din decembrie 1989, Sevastian Lobonţ s-a stabilit la Braşov. Primul motiv a fost frumuseţea oraşului. „Este ceva minunat, nu ai cum să nu iubeşti oraşul ăsta după ce l-ai văzut. Apoi, nu doream să am stăpân, să lucrez pentru nimeni şi să trăiesc din pictură. De aceea, aveam de gând să mă stabilesc într-o zonă turistică. Am avut trei alternative: Sibiu, Sinaia sau Braşov. În final am ales Braşovul“, mărturiseşte pictorul.

Lucrările lui sunt inspirate din zonele Bran, Moeciu, Săcele, Dâmbul Morii, dar şi alte zone din jurul Braşovului. Nicio lucrare nu seamănă una cu alta pentru că le schimbă culoarea, compoziţia sau unghiul de abordare. De asemenea, iubeşte foarte multe florile. Vazele cu flori îi reuşesc cel mai bine şi sunt şi cele mai vândute, recunoaşte artistul.

„Sunt  mai bine de 20 de ani de când expun lucrările pe strada Republicii. Pe vremea aceea eram printre primii care aveau la vânzare lucrări pe Republicii. Ştiu că la intrarea în Piaţa Sfatului, mai expunea, ca şi mine, pictorul Vasile Diviza“, îşi aminteşte pictorul.

Trebuie să facă şi compromisuri pentru a trăi

Sevastian Lobonţ este conştient că oamenii sunt săraci şi le este tot mai greu să bage mâna în buzunar ca să cumpere obiecte de artă. Rar, mai primeşte câte o comandă.

Recunoaşte că face compromisuri, în sensul că face impregnări pe lemn ale unor lucrări ale lui sau ale unor pictori celebre (un fel de xerox-are pe bucăţi de lemn, care apoi este lăcuit). APoi, la fel, pentru că chienezii au început să facă miniaturi cu locuri din Braşov, şi-a făcut şi el lucrările lui copiate pe canvas, pe care apoi le-a finisat în acuarelă şi le vinde la un preţ care să fie competitiv cu miniaturile de serie. Chiar şi „magneţii de frigider” sunt făcuţi după lucrările lui.

„Într-o zi am primit o comandă diferită de cele pe care le onorez de obicei. Cineva mi-a cerut o lucrare mare, de trei metri şi jumătate pe doi metri şi jumătate. era o lucrare în alb-negru care ilustra New York-ul seara. Majoritatea se opresc în faţa lucrărilor mele, privesc minute în şir, dar nu şi cumpără. Este păcat că la noi se percepe taxă artiştilor care îşi expun lucrările în stradă. Ar trebuie să fim scutiţi de taxe aşa cum se întâmplă cu artiştii din Timişoara şi Iaşi. Dacă aş fi primar, aş da drumul exact la acest lucru. Centrul istoric al Braşovului, pe toate străduţele, artiştii autentici să fie lăsaţi să expună operele lor, indiferent că e vorba de picturi, acuarele, grafică, sculpturi etc. Când vine un turist şi intră în Centrul Istoric, să simtă că respiră cultura prin toţi porii. Toată lumea deplânge cultura Braşovului, pe motiv că a fost oraş industrial pe vremea comuniştilor. Este total fals. Braşovul are tradiţii multiculturale incredibile, pe care şi le-ar dori alţii, oriunde în lume. Trebuie să ştim, să vrem să le arătăm lumii întregi”, spune artistul.

Cel mai mare regret pe care îl are este că grupul lui boem se împuţinează: actorii Jean Georgescu, Andrei Ralea, Radu Negoescu au plecat în lumea celor drepţi. Se mai întâlneşte cu sculptorul Tudor Şerban cu care mai deapănă amintirile petrecute cu cei dragi...