Record mondial stabilit de zborul inaugural al aeroportului de la Brașov. Ce spun oamenii de afaceri că vor face

0
Publicat:

Primul avion care a aterizat pe Aeroportul Internațional Brașov a fost cel mai urmărit zbor din lume pe aplicația flightradar, în 15 iunie. George Copos spune că acum trebuie mărit domeniul schiabil.

Primul zbor spre Brașov a fost cel mai urmărit de pe planetă în data de 15 iunie FOTO Ioan Buciumar
Primul zbor spre Brașov a fost cel mai urmărit de pe planetă în data de 15 iunie FOTO Ioan Buciumar

Primul zbor cu destinația Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav a stabilit un record. Acesta a fost cel mai urmărit zbor la nivel mondial din data de 15 iunie. Aplicația flightradar permite oricui să urmărească în timp real cum decurge un anumit zbor. De obicei, un avion este urmărit în aer de cei apropiați pasagerilor, dar zborul dintre București și Brașov a fost urmărit de peste 2.900 de persoane.

Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav a fost inaugurat în 15 iunie 2023, cu un zbor de la București Otopeni, cu care au sosit în orașul de la poalele Tâmpei mai mulți reprezentanți ai administrațiilor locale, dar și reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului României și chiar ambasadorii Regatului Unit și Franței.

Ce spun oamenii de afaceri

Nu au lipsit nici oamenii de afaceri de la inaugurarea aeroportului. Între cei prezenți se număra și Marcel Butuza, cel a cărui firmă a construit pista aeroportului și care a făcut primele lucrări la aeroport. Brașoveanul a amintit că a făcut și alte lucrări importante la Brașov, dar a considerat că este momentul politicienilor pentru declarații.

Marcel Butuza era alături de George Copos, cel care deține un lanț hotelier în Poiana Brașov și care gestionează transportul pe cablu.

Noi avem altele de făcut. Trebuie să mărim domeniul schiabil până la Râșnov pentru că, acum, că avem aeroport, vor veni mult mai mulți turiști. Am stat 20 de minute în aer, gândiți-vă ce înseamnă pentru bucureșteni să ajungă atât de repede la Brașov”, a spus George Copos.

Situate la numai 120 de kilometri în linie dreaptă unul de altul, Bucureștiul și Brașovul nu sunt indicate să fie legate aerian. Totuși, traficul infernal de pe DN 1, în lipsa unei autostrăzi, ar putea duce la existența unor zboruri între cele două orașe. De altfel, deja circulă o glumă pe rețelele sociale: „Din cauza aglomerației pe DN1, zborul dintre București și Brașov a fost deviat pe Cheia”.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite