Parteneriat cu Federaţia Hotelierilor din Turcia pentru promovare noilor concepte eco şi bio din domeniu
0Protocolul de colaborare va fi semnat săptămâna viitoare de Casa de Comerţ Balcanică, care are sediul la Braşov, cu preşedintele Federaţiei Hotelierilor din Turcia Turofes, Osman Ayik.
Săptămâna viitoare, în oraşul Kemer din provincia turcă Antalya, va fi semnat protocolul de colaborare dintre Federaţia Hotelierilor din Turcia, Turofed, şi Casa de Comerţ Balcanică, care îşi are sediul în Braşov. Acest parteneriat are drept scop promovarea reciprocă a noilor concepte în ceea ce priveşte serviciile eco şi bio din domeniul hotelier şi nu numai.
Reuniunea, la care vor participa şi reprezentanţi ai principalelor trusturi mass media din Transilvania, va avea loc în staţiunea Antalya, unde este cel mai important resort al omului de afaceri Osman Ayik, preşedintelui Turofes, care este şi una dintre legendele lumii sportive internaţionale.
„O cooperare cu Casa de Comerţ Balcanică va fi benefică pentru ambele părţi, astfel că suntem încântaţi să încheiem acest protocol de colaborare între România şi Turcia pentru a avea relaţii mai strânse de cooperare”, a menţionat Osman Ayik, care a fost decorat de mai multe ori de preşedintele Turciei pentru dezvoltarea economică pe care a adus-o ţării.
Parteneriatul cu Casa de Comerţ Balcanică, al cărei preşedinte este dr. Liviu Pandele, se încheie în vederea dezvoltării, susţinerii şi diversificării serviciilor din turismul celor două ţări, în vederea menţinerii şi creşterii numărului locurilor de muncă dintre cele două naţiuni, precum şi a dezvoltării relaţiilor economice şi culturale.
Promovare reciprocă a ofertelor turistice vară-iarnă
Odată cu semnarea acestui protocol, vor demara campanii pentru promovarea în Turcia a ofertelor şi facilităţilor turistice din zona Braşovului, Văii Prahovei pe timpul sezonului de iarnă, la noi în ţară urmând să fie promovate ofertele pentru sezonul estival ale hotelierilor din regiunea Antalya.
De asemenea, Casa de Comerţ Balcanică a conceput şi un proiect de „partner hotel” prin care hoteluri din Antalya să se înfrăţească cu hoteluri din zona Transilvaniei, pentru promovarea turismului vară-iarnă prin campanii media şi de marketing comune.
„Prin semnarea acestui protocol de colaborare va exista şi posibilitatea demarării certificării de către Casa de Comerţ Balcanică, în calitate de membru IFOAM (federaţia Internaţională pentru Agricultură Eco şi Bio – n.r.), a unor capacităţi hoteliere cu «timbru bio» pentru servicii de cazare sau hrana şi susţinerea dezvoltării serviciilor ecologice sau bio în mediul HORECA, numai cu recomandarea Turofed”, a explicat Liviu Pandele, preşedintele Casei de Comerţ Balcanice.
Prin acest protocol se va face şi o înfrăţire între American Hotel Academy Braşov cu o unitate educaţională în domeniul turismului din Turcia în vederea facilitării schimburilor de studenţi şi perfecţionarea acestora.
La aceste proiecte privind promovarea turismului eco şi bio alături de factorii interesaţi din Transilvania se alătură şi reprezentanţi ai Bulgariei, ai Serbiei, ai Macedoniei şi, nu în ultimul rând, şi ai Turciei, creându-se pentru prima dată premisele unui mecanism de complementaritate economică în Sud – Estul Balcanilor, având ca axă strategică România – Turcia. De altfel, o delegaţie a Caseo de Comerţ Balcanice s-a întors recent de la Sofia, unde au fost primiţi de reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai Guvernului bulgar.
Braşovul, precursor pentru noile servicii şi certificări în industria hotelieră
Casa de Comerţ Balcanică a obţinut prin intermediul Institutului de Cercetări Bio-Balcanice toate certificările din partea foruruilor internaţionale: IFOAM, OTA (Organic Trade Association SUA), Consumers International.
Astfel, Braşovul alături de Clusterul Bio Carpathia a devenit în acest fel avangarda viitoarelor servicii şi certificări pentru industria hotelieră şi de servicii din România. Nu în ultimul rând, Casa de Comerţ Balcanică a fost acceptată cu drepturi depline în World Chamber of Commerce, cu sediul la Washington, şi este prima instituţie de acest gen relativ tânără, care într-o scurtă perioadă de timp, datorită proiectelor sale, devine membru al acestui for internaţional.