FOTO Fabuloasa poveste a „preotului Ninja”, colonelul chemat să se înroleze în Oastea Domnului

Părintele Ioan Epaminond Boroş, cum îi spun jandarmii braşoveni, s-a născut în anul 1969, în localitatea Breţcu, din judeţul Covasna, la poalele munţilor Nemira, într-o familie cu doi copii, „din părinţii Maria şi Ioan, oameni cucernici, români cu frică de Dumenzeu”.

Poate nu întâmplător a fost botezat chiar în ziua de Paşti. Ce spune despre munca lui ca preot şi jandarm? „N-am spus-o eu, ci Confucius: «Fă  ce îţi place şi nu mai munceşti toată viaţa»“.

Poreclit „preotul ninja”

De mic i-a plăcut sportul, motiv pentru care în 1986 a obţinut locul I la campionatul naţional de biatlon, în Maramureş. A absolvit Liceul agroindustrial, secţia veterinară, din Târgu Secuiesc, o promoţie cu patru români şi 140 de maghiari. „La mine în familie, de trei generaţii, bărbaţii au fost veterinari, iar femeile telefoniste, la oficiile poştale”.

După Liceu, a plecat la unitatea de rachete de la Tecuci, unde „mi-am servit” ţara în conformitate cu prevederile Tratatului de la Varşovia. Adică, a fost în poligonul de trageri din Kazahstan, unde a activat opt luni. „Aici am depins şi tehnicile de luptă corp la corp, iar în urma antenamentelor asidue şi a concursurilor, am obţinut rangul de maestru – centură neagră doi dani. Este drept, atunci eram mult mai tânăr”.

„De aici începe poveştea vieţii mele“

„Creştin ortodox eram, sportiv eram, dar Dumnezeu a întins o mână spre mine şi m-a chemat. Când eram în Kazahstan, am visat într-o noapte că mă găseam, în vis, în catedrala metropolitană din Sibiu, în noaptea de Înviere. La un moment dat, a coborât un călugăr de undeva din eter, m-a prins după cap şi m-a tras în faţa uşilor împărăteşti şi mi-a spus: Locul tău este aici! Iar visul s-a repetetat încă două seri. După cele trei nopţi, m-am dus la părintele Toma Sâmărtean, ardelean din Cluj, care m-a sfătuit: «Du-te, mă, şi dă la Teologie». M-a sprijinit cu cărţi, cu tot ce îmi trebuia pentru facultatea de Teologie. Am fost admis al doilea la Sibiu şi am absolvit cu nota 10 la licenţă“, povesteşe colonelul preot Boroş.

În 1993 s-a căsătorit cu Mihaela (ofiţer psiholog la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi), cu care are o fată, Andrada. Tot în 1993, tot în ziua de Paşti, când a fost botezat când era copil, a fost şi hirotonisit, coincidenţă sau nu, tot în catedrala din Sibiu, aşa cum a visat: „Prea multe conicidenţe au fost ca să nu existe ceva divin în această lucrare a Domnului”.

A slujit în cea mai veche biserică din Ţara Bârsei

„Mi-a fot hărăzit să-l slujesc pe Dumnezeu la parohie la Satu Nou (comuna Hălchiu – judeţul Braşov). Timp de 15 ani am păstorit comunitatea de aici. La Satu Nou nu mai fusese preot din 1940. Biserica de la Satu Nou este cea mai veche din Ţara Bârsei, sfinţită la 1608, cu hramul Sf. Dumitru. Este cea mai mică parohie din Protopopiatul Braşov. Am lucrat pământul, am crescut animale, aşa cum am învăţat de la bunicii mei, care au fost mari crescători de oi (la noi, la Covasna, se spune că dacă nu ai oi, eşti nimeni)“, povesteşte Boroş începuturile ca preot.

În numele Domnului, la Kosovo

În 2007, de Ziua Jandarmeriei, pe 3 aprilie, a fost numit preot militar în urma unui concurs desfăşurat la Patriarhie, la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Braşov. „Am început activitatea de pastoraţie precum făcea odinioară Zamolxe cu Decebal sau Daniil Sihastru cu Ştefan cel Mare… Am încercat să las ceva în urma mea şi am ridicat şase troiţe în curtea IJJ şi a subunităţilor dislocate. Pentru că troiţa este simbolul dăinuirii noastre pe pământ. Participăm la toate ceremonialurile militare şi religioase, m-am implicat în activităţile religioase şi în teatrul de operaţiuni din Kosovo, unde am dus la închinare o icoană cu Sf. Apostul Andrei, ocrotitorul României. Iar de atunci Jandarmeria Română nu a mai avut acolo nici pierderi umane nici materiale“.

Care este rolul preotului în armată?

L-am întrebat pe colonelul Ion Epaminond Boroş de ce este nevoie de un slujitor al Domnului în unităţile militare. Răspunsul a venit imediat.

„Pornind de la versurile imnului naţional, «preoţi cu crucea în frunte», Armatei Române, indiferent de armă, i s-a asigurat asistenţa religioasă atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război. Ce poate fi mai înălţător decât atunci când un jandarm, care este simbolul forţei, vine să-şi plece genunchiul la rugăciune sau primind sfintele taine în faţa simbolului suprem al forţei, care este Dumnezeu. Să nu uităm că şi jandarmii au familii, au părinţi, au copii, la care se gândesc în permanenţă, chiar dacă el, jandarmul român, asigură prin nesomnul său somnul românilor“, ne spune Boroş.

„Când Dumnezeu ne va cere numele să fim găsiţi la datorie!”

Un subiect care i-a adus amărăciune pe chip este imaginea negativă de care are parte Biserica Ortodoxă în ultima perioadă. Dar şi pentru acest lucru are o explicaţie.

„Pornind de la cuvintele Mântuitorului «Dacă pe Mine M-au urât, vă vor urî şi pe voi…», nu trebuie să facem altceva decât să nădăjduim într-o reaşezare a lucrurilor în făgaşul firesc al lor şi să nu uităm că Biserica lui Dumnezeu nu va fi buriuită nici de porţile Iadului, darămite de unii oameni. Rostim în biserici, la fiecare sfântă liturghie: «Să ne rugăm pentru pacea lumii. Hristos este pacea, iar noi nu trebuie să cădem pradă deznădejdii. Hristos este şi va fi în veci capul Bisericii şi piatra cea din capul unghiului”.

El psune că Biserica Ortodoxă, ca instituţie, nu doreşte răul niciunui vrăşmaş: „doreşte doar ca acesta să revină la calea cea dreaptă şi să dobândească şi el Împărăţia lui Dumnezeu. Tot ce îmi doresc este să spun fiecărui român să fie pregătit în permanenţă pentru a-şi apăra ţara, neamul şi valorile, aşa cum străbunii noştri au făcut-o de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, iar când Dumnezeu ne va cere numele să fim găsiţi la datorie”.