Dan Grigorescu: „Chirurgia plastică este o adevărată artă“
0A făcut chirurgie din pasiune şi a ales să se perfecţioneze într-un domeniu extrem de complex. Medicul realizează, cu success, intervenţii de fineţe şi se declară total satisfăcut de alegerea sa.
Dan Grigorescu şi-a ales meseria încă din copilărie. „De la nouă ani am ştiut că vreau să ajung chirurg. Am ştiut de la început că vreau această specializare, după ce am fost operat apendicită de un medic renumit. Mi-a plăcut atât de mult ceea ce făcea, încât mi-am dorit să fac şi eu acelaşi lucru", îşi aminteşte medicul.
Stimulat de părinţi să înveţe la toate materiile, elevul şi, mai apoi, studentul Dan Grigorescu a avut un parcurs de succes. „Am intrat din prima la Facultatea de Medicină din Cluj şi am multe amintiri plăcute. Studenţia mi-a fost marcată de un profesor deosebit pe care l-am avut, fiul academicianului Victor Papilian. Acest om era o combinaţie între fizicul Baronului Munchausen şi caracterul lui Ludovic al XIV-lea. De la profesorul meu am învăţat justa măsură", povesteşte Dan Grigorescu.
Medicul şi-a făcut stagiatura la Cluj şi a lucrat benevol la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină de acolo. În vara lui ׳89 a fost repartizat în orăşelul Vlăhiţa din Harghita, iar după revoluţie a profesat în Vama Buzăului. A urmat un concurs naţional în urma căruia medicul a ales să practice chirurgia la Braşov. Pregătirea lui Dan Grigorescu a avut loc la Bucureşti, a continuat la Braşov, dar şi în străinătate pe parcursul a trei stagii. În Spitalul Judeţean Braşov, medicul a efectuat sute de intervenţii, extrem de complicate. „Un chirurg plastician trebuie să aibă imaginaţie şi simţ geometric, mai ales spaţial, dar şi plăcerea de a construi ca la un lego. Trebuie să refaci din bucăţi, să reconstruieşti. Chirurgia plastică nu înseamnă doar estetică, e artă plastică chirurgicală", explică Dan Grigorescu.
Operaţii de fineţe
Medicul spune că cele mai mari satisfacţii profesionale le are atunci când intervenţia sa reuşeşte să salveze chiar şi viaţa pacientului. „Există pacienţi care vin cu diagniosticul de cancer, cancerul de piele e tot mai des, iar la unele cazuri nici măcar medicul nu crede că există şanse reale. După intervenţie însă, se întâmplă de multe ori ca pacientul să scape complet de boală şi să revină să îl vezi atunci când este sănătos. Este cea mai mare satisfacţie", spune medicul.
Dan Grigorescu a realizat, în premieră la Braşov, o operaţie de reconstrucţie a degetului mare de la mână. „Nu mai făcusem niciodată o astfel de intervenţie şi am folosit, cu succes, cel mai modern procedeu de atunci. Degetul mare de la mână reprezintă jumătate din valoarea şi funcţia membrului superior", explică medicul.
Chiar dacă viaţa de chirurg i-a oferit foarte multe provocări, Dan Grigorescu nu s-a limitat la acest domeniu. A urmat Dreptul, iar acum face un master de profil. „Aş vrea să fac cândva avocatură de malpraxis sau să ofer consultanţă la o firmă de avocatură. Cred că profesia de medic combinată cu studiile de Drept mă pot ajuta să realizez acest lucru", mai spune Dan Grigorescu.
Întrebări şi răspunsuri
Care sunt trăirile unui medic plastician când are un caz complicat?
Emoţia se manifestă în două momente: când trebuie să identifici porţiunile pe care urmează să le foloseşti pentru a face reconstrucţia şi, mai târziu, când vezi rezultatul. Se întâmplă ca noaptea să te întrebi dacă ai făcut tot ce era de făcut.
Care este ponderea cazurilor pe care le trataţi în spital?
În spitalul public, chirurgia estetică este foarte rară. Aceasta se face, de obicei, în clinici specializate. În rest, este vorba de chirurgia marilor traumatisme, chirurgia defectelor, a malformaţiilor, chirurgia tumorilor de suprafaţă sau de reconstrucţie a sânului.
Ce-i place
„Îmi place foarte mult sportul: schiul, fotbalul, voleiul. De câţiva ani, de altfel, merg la fotbal de trei ori pe săptămână. Mai sunt pasionat şi de fotografie, atât medicală, cât şi artistică. Sunt amator de literatură SF şi îmi plac limbile străine".
Ce nu-i place
„Nu suport minciuna sau impostura. Cei care mă cunosc ştiu acest lucru, iar cei care fac uz de astfel de practici se feresc să ia contact cu mine. Aşa că nu pot să spun că întâlnesc foarte des aceste lucruri pe care le detest".
Profil
Născut. 16 martie 1960, Braşov
Studii. Facultatea de Medicină
Familie. Căsătorit, doi copii
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:
