Crezi că ştii să faci zacuscă? Secretele şi ingredientele unor reţete vechi, care fac minuni cu zacusca de vinete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zacusca nu lipseşte aproape din nicio cămară românească şi este unul dintre preparatele tradiţionale în ceea ce priveşte conservele de toamnă.

Pentru o zacuscă delicioasă, dar şi care să nu ne ”ardă”, pe cei mai sensibili, la stomac, gospodinele au câteva secrete. Pentru zacusca de vinete aveţi nevoie de ceapă, vinete, ardei capia şi/sau gogoşari, suc de roşii, foi de dafin, sare şi piper după gust.

„Cu toţii cunoaştem ingredientele pentru zacuscă, dar există câteva secrete. De exemplu, dacă şi ardeii şi gogoşarii se coc înainte de preparare, zacusca se face mai repede, dar este şi mai uşoară pentru stomac, deoarece se elimină pielea ardeilor sau a gogoşarilor. Eu prefer să aleg doar gogoşari pentru zacuscă, deoarece sunt mai dulci. Vinetele au şi ele secretul lor. Trebuie alese cele negre la culoare, potrivite ca mărime, ca să nu aibă mulţi sâmburi şi să fie puţin pufoase la atingere. De asemenea, oala în care se va prepara zacusca trebuie să aibă fundul dublu. Cel mai bine este ca zacusca să fie gătită la fos mic, iar peste flacără este bine să fie aşezată o plită, ca să evitaţi ca zacusca să nu se prindă“, spune Maria Tudoroiu, gospodină.

Cum facem zacusca de vinete

Pentru o porţie mare de zacuscă, din care ies cam 20 de borcane, aveţi nevoie de 5 kilograme de vinete, 6 kilograme de ardei capia sau gogoşari (pot fi şi combinaţi 3 şi 3 kilograme), un kilogram de ceapă, şi cam 3 litri de suc de roşii. Se mai pus câteva foi de dafin, boabe de piper şi şare. Prima dată se căleşte ceapa câteva minute, până când se înmoaie, apoi se adaugă ardeii tocaţi, vinetele şi se lasă să dea în fiert. Se adaugă apoi sucul de roşii, boabele de piper, sarea şi spre final foile de dafin. Dacă ingredientele au fost coapte în prealabil zacusca este gata într-o oră, dacă nu poate dura şi două ore la foc mic.

„Zacusca este gata când are o compoziţie păstoasă. Se aşezează în borcane, iar apoi cu tot cu borcane se ţine în cuptorul încălzit timp o oră sau două. Eu acopăr apoi zacusca cu o pătură pe care o las două zile. Această metodă este de fapt o pasteurizare autohtonă şi ajută la dezinfectarea borcanelor“, mai spune gospodina.

image

Zacuscă de ciuperci sau de fasole

Zacusca de ciuperci este o altă delicatesă numai bună toamna. „Cele mai bune ciuperci pentru zacuscă sunt ghebele sau hribii, dar sunt mai greu de găsit pentru că de multe ori se culeg direct din pădure. Există însă riscuri atunci când cumperi ciuperci de la vânzătorii ambulanţi, aşa că putem apela cu încredere la ciupercile champion care sunt peste tot“, mai spune Maria Tudoroiu.

Pentru o porţie mare de zacuscă de ciuperci aveţi de de 1 kilogram de ceapă, 1 kilogram de morcov dacă vreţi să fie mai dulce (nu este obligatoriu), 4-5 kilograme de gogoşari sau capia, 500 de ml de suc de roşii, 1 kilogram de vinete şi bineînţeles 3 kilograme de ciuperci. La fel ca şi zacusca de vinete se prepară la foc mic. Întâi se căleşte ceapa, se adaugă apoi morcovul dacă aţi decis să-l folosiţi. După 30 minute, se pun goloşarii şi ardeii care se mai lasă o oră dacă sunt cruzi sau 30 de minute dacă au fost copţi în prealabil. Se pune apoi sucul de roşii, vinetele şi ciupercile tocate, călite şi scurse în prealabil. Se mai lasă la foc mic cam 30 de minute.

image

O altă zacuscă delicioasă este cea de fasole, care se preparată uşor. Aveţi nevoie de 1 kilogram de fasole uscată, 1 kilogram de ceapă, 2 kilograme de gogoşari, 500 de grame de morcov, suc de soşii, foi de dafin şi sare şi piper după gust. Înainte de prepapare fasolea se fierbe bine. Se căleşte mai întâi ceapa, apoi se adaugă gogoşarii şi morcovii tocaţi mărunt şi se lasă să fiarbă cam o oră. Se spune apoi sucul de roşii şi fasolea, se drege de gust şi se mai lasă la fiert cam 30 de minute. „Zacusca de fasole este foarte delicioasă, dar trebuie avut grijă cu ea. Fasolea are tendinţa să înceapă să fiarbă după o perioadă şi se poate strica. Nu sunt adepta conservantului, dar dacă vreţi ca zacusca să ţină peste iarnă este bine să adăugaţi conservant. Eu nu pun, dar fac porţie mică şi o mâncăm în maxim două luni. De asemenea este bine să alegeţi o fasole cu bobul mic“, mai spune gospodina.

Vă mai recomandăm:

Reţete de murături ca la mama acasă. Cum prepară Sanda Olteanu salata de gogoşari fără egal în România

Trucuri profesioniste pentru o friptură de vis. Care sunt timpii perfecţi de gătire pentru carnea de porc, vită sau pui

Povestea delicioaselor sarmale: ce conţinea reţeta lor acum 120 de ani şi cum s-a ajuns de acolo la gustoasele variante cu urdă sau stafide

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite