Amânare în dosarul retrocedărilor peşedintelui Iohannis, la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele „şase” case care figurează în declaraţia de avere a preşedintelui României, Klaus Iohannis, este un spaţiu comercial situat în centrul istoric al Sibiului, în apropiere de Piaţa Mare. Dobândirea acesteia a fost contestată în instanţă, iar procesul se află pe masa magistraţilor de la Curtea de Apel Braşov.

Magistraţii au amânat astăzi, pentru a treia oară, pronunţarea în acest dosar.

Soţii Iohannis  deţin în co-proprietate acest spaţiu, în cote egale, împreună cu familia Baştea. La sfârşitul anilor 1990, familiile Baştea şi Iohannis au fost protagonistele unui proces de retrocedare prin care au revendicat şi au obţinut de la stat două clădiri din centrul Sibiului.

Cele două clădiri retrocedate se aflaseră în proprietatea statului din 1962, respectiv din 1964, când au fost naţionalizate, până în 1999 – când au fost preluate de Baştea şi Iohannis. Baştea şi Iohannis au avut succes în acţiunea lor de revendicare pretinzând că sunt succesorii celui care le deţinuse înainte de naţionalizare.

În baza relaţiei care îi lega de proprietarul istoric al clădirilor, ar fi avut dreptul să revendice maximum o optime din averea lui, nu întregul – aşa cum procedaseră. După ce lipsa lor de legitimitate a fost descoperită, actul care le consifinţise dreptul de proprietate asupra imobilelor – un certificat de moştenitor, întocmit în 1999 – a fost anulat în justiţie, în 2005.

Mai mult decât atât, la mijlocul anilor 2000, ca beneficiari ilegitimi ai acestei moşteniri, Baştea şi Iohannis au fost cercetaţi penal, fiind acuzaţi de uz de fals – fără să fie, în cele din urmă, trimişi în judecată.

Întreaga poveste pe această temă o citiţi AICI!

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite