FOTO: Parcul Monument cu arbori seculari şi Grădina Mare a lui Panait Istrati, cele mai frumoase zone din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceasul din Flori din Grădina Mare. FOTO: N.Butnaru
Ceasul din Flori din Grădina Mare. FOTO: N.Butnaru

Parcul Monument şi Grădina Mare, sau Publică, în care se află şi Casa Memorială Panait Istrati, au fost şi au rămas cele mai frumoase spaţii înverzite din Brăila, locuri preferate de brăileni atunci când vine vorba despre plimbare.

Cu o suprafaţă de 90 de hectare, Parcul Monument este unul dintre cele mai mari parcuri aflate în interiorul oraşelor româneşti

Parcul Monument are aceeaşi vechime cu Grădina Mare, fiind menţionat pentru prima oară în 1833 cu ocazia construirii unui pod pe drumul Călăraşilor pentru legătura cu Monumentul Eroilor de la 1828. Deşi monumentul nu mai există, denumirea parcului a rămas legată de acesta. 

Se ştie că monumentul amintit a fost realizat de arhitectul francez Villaye în 1833 şi înfăţişa o spadă cu două tăişuri aflată pe un soclu lângă care se găseau doi lei. Monumentul a fost distrus în 1916 de către ocupanţii turci. O perioadă a purtat denumirea de Parcul Kiseleff în amintirea guvernatorului rus din perioada Regulamentelor Organice care se află la originile Brăilei moderne. 

image
În ultimii ani Parcul a început să arate din ce în ce mai rău şi fiindcă până acum locaţia nu a suferit decât o reabilitare parţială, iar Municipalitatea s-a gândit să cuprindă în proiectele cu finanţare europeană pe Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) şi o reabilitare a celui mai mare parc. Suma alocată se ridică la puţin peste şapte milioane de lei. Documentaţia de avizare a lucrărilor a fost aprobată în şedinţa Consiliului Local Municipal din luna iunie. „Sunt prevăzute lucrări de refacere a aleilor dar şi amenajarea unora noi, realizarea unui sistem de irigaţii, montarea de bănci, amenajarea unor noi spaţii de agrement, a unor noi spaţii verzi şi toaletarea copacilor”, a declarat primarul Aurel Simionescu. Întregul proiect este programat a se finaliza în 12 luni. 
parc
„Vrem neapărat să reabilităm acest parc care reprezintă cea mai întinsă zonă verde a municipiului nostru. Ideea este ca noul parc să fie un adevărat loc de promenadă care să arate extrem de bine”, declara şi viceprimarul Doiniţa Ciocan. 

Refacerea Parcului Monument va duce şi la creşterea cantităţii de spaţiu verde pe cap de locuitor.

image

„Potrivit legislaţiei din domeniul protecţiei mediului, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura, din terenul intravilan, o suprafaţă de spaţiu verde de minimum 26 de metri pătraţi pe cap de locuitor până la sfârşitul anului 2013”, ne-a declarat Dumitru Bîja, purtător de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului. În cazul municipiului Brăila, Primăria a inventariat 4.714.634 metri pătraţi suprafaţă totală de spaţii verzi la o populaţie de 210.245 locuitori. 

Invitaţie la reverie în Grădina Mare

parc

Grădina Publică şi-a recăpătat strălucirea de odinioară. Aleile, băncile, spaţiile verzi, fântânile, statuile şi ceasul de flori au fost refăcute. 

Spre bucuria celor trecuţi de prima tinereţe, şi nu numai, Grădina Mare s-a transformat spectaculos. Spaţiile verzi bine delimitate şi îngrijite, aleile asfaltate, băncile şi spaţiul de joacă pentru cei mici sunt ingredientele unei zile perfecte pentru copii şi adulţi. 

“După ce s-a făcut ordine şi curăţenie aici îţi este mai mare dragul să te plimbi prin Grădină. Este aproape la fel de frumos ca pe vremea când eram eu tânără. A fost o perioadă în care nu te puteai apropia de locul acesta. Acum totul este ca nou, poliţia mai face un rond pe aici şi mă simt în siguranţă. Parcă nu mai sunt nici aşa de mulţi câini şi se poate juca şi nepotul meu cu alţi copii”, spune Maria, o pensionară de 70 ani, ieşită la plimbare cu nepoţelul. 
image

Şi adolescenţii au observat schimbarea din Grădina Mare. 

“Sunt fostă elevă a Liceului «Economic». Când eram la liceu nu ne puteam apropria de Grădină prea mult. Era multă mizerie, câini cu duiumul şi feţe dubioase. Acum s-a transformat şi schimbarea asta era necesară”, spune Anca, 29 ani. 

Frumuseţea de odinioară în viaţa de astăzi

parc

Dacă până mai ieri Grădina Mare, aşa cum i se mai spune, era doar locul în care se găseau urme ale clădirilor despre care a scris Panait Istrati, iar plimbarea pe aici era riscantă, tocmai fiindcă devenise raiul vagabonyilor şi al câinilor comunitari, acum, lucrurile s-au schimbat.

Grădina a fost reabilitată şi redată publicului la sfârşitul anului 2008, fiind de atunci locul în care se organizează diverse evenimente şi festivaluri. Primarul Aurel Simionescu spunea la acea dată că începe o nouă etapă în istoria acestui spaţiu, fără a uita însă că în această grădină aveau loc activităţi diverse, periodic. 

Şi pentru ca amintirea acestui spaţiu să fie întocmai pentru cei de vârsta a doua, chioşcul din centrul grădinii a fost reamenajat, iar Muzica Militară a Garnizoanei Brăila sub bagheta lt. col Gogu Petrea poate fi din nou ascultată.

parcul sub arini sibiu17

Nici ceasul de flori nu a fost uitat, el fiind reamenajat pentru a indica ora exactă. Primarul a spus că va face demersuri astfel încât Castelul de apă din Grădina Publică să fie reabilitat şi să se redeschidă un restaurant unde brăilenii să poată savura mâncăruri tradiţionale româneşti, dar şi să deguste o bere bună. 

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite