FOTO Lăsată de izbelişte timp de 4 ani, Casa Memorială „Fănuş Neagu”a fost reamenajată de Muzeul Brăilei, iar acum poate primi vizitatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După patru ani în care a zăcut în uitare, ajungând până în stadiul de a fi deconectată de la reţeaua de electricitate din cauza neachitării facturilor, Casa Memorială „Fănuş Neagu” din comuna Gradiştea a reintrat în circuitul muzeal, prin implicarea directă a Muzeului „Carol I” Brăila.

Obiectivul a fost deschis pentru public în 2011, la scurt timp după moartea prolificului scriitor brăilean. Casa părintească a lui Fănuş Neagu fusese preluată şi renovată de Consiliul Judeţean Brăila care, după ce a finalizat lucrările, a încredinţat-o Primăriei Gradiştea pentru administrare. Autorităţile locale nu au reuşit, însă, să gestioneze prea bine situaţia, astfel că puţinii vizitatori interesaţi să vadă ce este înăuntru găseau mai mereu uşa închisă. Singurul care s-a ocupat, benevol, de îngrijirea casei a fost Nicu Negoiţă, un profesor de matematică pensionar. Neajutat de nicio instituţie a statului, acesta a menţinut curăţenia în interior atât cât a putut, prin forţe proprii şi ajutat uneori de o persoană trimisă de Primărie, din rândul celor care trebuie să încaseze ajutor social.

După ce situaţia a fost relatată în presă, Consiliul Judeţean Brăila a emis o hotărâre prin care atribuie Casa Memorială „Fănuş Neagu” în administrarea Muzeului Brăila. În ultimele săptămâni, specialiştii acestei instituţii au reamenajat exponatele din interior, astfel că acum casa memorială are într-adevăr un aspect demn de un obiectiv destinat circuitului cultural şi turistic.

Cei care îi trec pragul pot vedea atât exponate etnografice - ştergare, preşuri, război de cusut şi alte unelte tradiţionale - ce amintesc de lumea satului unde s-a născut şi copilărit Fănuş Neagu, cât şi exponate ce i-au aparţinut scriitorului - costumul său de academician, stilouri, cărţi şi numeroase fotografii din viaţa sa academică sau de familie. Totodată, curtea casei a fost eliberată de buruienile crescute sălbatic, iar acum are un aspect mult mai ordonat. Nici cu paza nu mai este o problemă, aceasta fiind asigurată non-stop de o firmă specializată.

Reinaugurarea Casei Memoriale „Fănuş Neagu” a avut loc miercuri, 16 septembrie. Din păcate, niciun reprezentant din conducerea Consiliului Judeţean, a Prefecturii şi nici măcar a Primăriei Gradiştea nu a fost prezent la redeschiderea obiectivului. Doar conducerea Muzeului şi specialiştii care au muncit pentru reamenajarea exponatelor au fost de faţă.

Ionel Cândea, directorul Muzeului "Carol I", a precizat că, deocamdată, casa memorială va putea fi vizitată doar de grupuri organizate. Astfel, programul de vizitare se stabileşte în funcţie de solicitările exprimate către Muzeul Brăilei de grupurile de vizitatori. Dacă există cereri, un reprezentant al muzeului va merge la Gradiştea, pentru a deschide uşile şi a le prezenta celor interesaţi colecţia de exponate găzduită de casa memorială.

"Vizitele neanunţate nu sunt posibile, deocamdată. Casa încă nu are un custode oficial, deoarece postul nu a fost aprobat oficial de Consiliul Judeţean. Urmează ca printr-o hotărâre de CJ să se înfiinţeze un post de custode, iar după ce va fi parcursă toată procedura necesară, va fi angajată o persoană, asfel încât să se poată face şi vizite neanunţate, nu doar prin grupuri organizate, care trebuie să îşi anunţe intenţia din timp", a spus directorul Cândea.

Managerul Muzeului Brăilei a ţinut să-i mulţumească fiicei scriitorului, Anita Neagu, care a donat muzeului întreg patrimoniul mobil al casei memoriale.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite