Cine au fost ideologii Mişcării Legionare, antisemiţii care au predicat mistica ultranaţionalismului. Unii au ajuns în anii comunismului să toarne la Securitate
0
Mişcarea legionară a fost susţinută, mai ales în anii '30, de o serie de intelectuali care s-au transformat în ideologi informali ai acestei organizaţii de extremă dreaptă în România interbelică. Printre aceştia s-au numărat filosofi, profesori universitari şi studenţi. Unii dintre ei au schimbat cu bucurie tabăra după 1945, transformându-se şi în ideologi marxişti.
Mişcarea Legionară a fost o organizaţie de extremă dreaptă din perioada interbelică, caracterizată de o ideologie ultra-naţionalistă, anti-semită, anti-liberală, anti-comunistă şi, de asemenea, mistic-ortodoxă. Deşi a fost interzisă în anii 30, Mişcarea Legionară s-a dovedit a fi destul de populară în România interbelică. Mai ales pe fondul crizei economice, discursul său ultra-naţionalist şi care identifica ”duşmanul naţional”, a prins la toate clasele sociale.
De la ţărani şi până la intelectuali renumiţi în epocă, mai precis profesori universitari sau importanţi jurnalişti. Bineînţeles, mişcarea legionară a fost îmbrăţişată de numeroşi preoţi, călugări şi absolvenţi de teologie, mai ales datorită caracterului său mistico-religios ortodox.
O parte a intelectualilor care fie s-au înscris, fie au orbitat doar în jurul Mişcării Legionare s-au transformat cu sau fără voia lor în adevărate ideologi ai legionarismului românesc. Fie prin articole, fie prin prelegeri sau discursuri aceşti intelectuali de elită ai României interbelice au susţinut şi promovat mişcarea de extremă dreaptă românească. O parte s-au dezis de ea, alţii chiar au ajuns să devină ideologi ai duşmanului declarat al mişcării, şi anume Partidul Comunist.
”Profesorul” radicalizat, un adevărat guru al tineretului legionar
Unul dintre cei mai importanţi intelectuali care pot fi consideraţi ideologi ai Mişcării Legionare a fost Nae Ionescu. Acesta a fost un renumit profesor de filosofie şi logică la Universitatea din Bucureşti şi se spune că a fost cel care a influenţat prin discursurile sale tipice Mişcării Legionare, numeroşi studenţi să se radicalizeze. De altfel din cauza prozelitismului legionar, Nae Ionescu este închis în repetate rânduri şi moare în cele din urmă în condiţii suspecte, după ce este bănuit că a fost implicat la nivel ideologic în asasinatele comise de legionari. Nae Ionescu s-a născut în 1890 la Brăila. În oraşul natal îşi termină studiile primare,gimnaziale şi liceale. Mai apoi se înscrie la Universitatea din Bucureşti, la Facultate de Litere şi Filosofie. Nae Ionescu de altfel îşi căuta o cauză încă din anii liceului. Culmea, primele sale simpatii s-au îndreptat către socialism.
După ce termină facultatea, Nae Ionescu pleacă în Germania pentru a continua studiile şi mai ales pentru a susţine doctoratul. După numai un an de stat la Gottingen în Germania, Nae Ionescu revine în ţară pentru a-şi satisface stagiul militar, mai ales că în 1914 începuse primul război mondial. În timp ce făcea armata la Brăila, o cunoaşte pe Margareta Fotino. Se căsătoreşte cu aceasta în 1915 iar un an mai târziu pleacă din nou în Germania la studii. În 1916 când România intră în război, Nae Ionescu şi soţia sunt închişi în lagărul de prizonieri de la Hanovara. Este eliberat în 1917. Rămâne în Germania şi în 1919 susţine doctoratul la Universitatea din Munchen. Revine în ţară şi se dedică carierei didactice. Era cunoscut ca un profesor carismatic şi foarte iubit de studenţi. Mai mult decât atât, devine şi un cunoscut jurnalist.
Până în 1933, Nae Ionescu nu a dat semne că ar simpatiza Mişcarea Legionară. Era un anti-liberal convins dar cocheta cu Partidul Ţărănesc şi chiar dispus la o apropiere de acesta. Mai mult decât atât erau un apropiat al regelui Carol al II lea, contribuind din plin la restaurarea acestuia pe tronul României. Anti-semitismul nu-l caracteriza. Din contră, s-a opus, iniţial, concepţiilor lui A.C. Cuza, un antisemit foarte cunoscut în epocă. La un moment dat însă, Nae Ionescu se radicalizează. Atât din punct de vedere politic dar şi religios, social. Se arată dezamăgit de regele Carol al II lea, pe care-l va ataca în ziarul său ”Cuvântul„ ori de câte ori va avea ocazia. Mai mult decât atât apropierea lui Iuliu Maniu de rege dar şi noua orientare a partidului îl vor distaţa ideologic şi de ţărănişti. Nae Ionescu profesor la Universitatea din Bucureşti devine, treptat, un ideolog al Mişcării Legionare şi un adevărat model pentru mulţi studenţi cu vederi naţionaliste.
El a fost profesorul lui Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran sau Mircea Vulcănescu. Toţi au ajuns să simpatizeze într-un fel sau altul Mişcarea Legionară, noua pasiune, din 1933, a profesorului Nae Ionescu. Încet, încet a devenit un adevărat apologet al fascismului românesc dar şi un susţinător intransigent al superiorităţii spirituale a ortodoxiei, o componentă estenţială a societăţii şi spiritului românesc, aşa cum ”predica” în anii 30, profesorul. ” România legionară nu este un fapt simplu, ci complex. Adică viziunea legionară a realităţii este o formulă care cuprinde întreaga manifestare de viaţă, aşa cum se încadrează ea în istorie. România legionară va fi o formă de viaţă politică, economică, spirituală, alta decât cea de astăzi.”, spunea Nae Ionescu în cadrul unor prelegeri în lagărul de la Miercurea Ciuc în anul 1938.
Pentru cuvântările, articolele şi mai ales pentru influenţa ultra-naţionalistă pe care o avea asupra studenţilor săi, Nae Ionescu este arestat în repetate rânduri. Este considerat din punct de vedere ideologic periculos, iar oamenii regimului monarhist absolutist al regelui Carol al II lea îl vedeau ca pe un individ care din punct de vedere moral alimenta fanatismul unor legionari, dispuşi inclusiv să comită asasinate pentru ”noua ordine” şi ”credinţa neamului” propovăduite de Nae Ionescu. Mai mult decât atât prin ziarul său, ”Cuvântul”, devenit închinat ideologiei legionare, îşi propaga ideile şi critica monarhia dar şi partidele politice. Tocmai de aceea după asasinarea lui I. G. Duca, din 1934, este arestat şi închis la Sinaia. Abia în 1934 este eliberat. Nu abdică la ideile sale prolegionare şi anti-semite. Deşi nu a fost oficial, membru al Mişcării Legionare, Nae Ionescu a fost un adevărat ideolog al fascismului românesc. Claudio Mutti spunea liderii legionari ”s-au sfătuit cu el, i-a cerut teme de reflecţie şi de luptă”. Din cauza propagandei pro-legionare şi a influenţei pe care o avea în rândul liderilor mişcării, Nae Ionescu a fost arestat la 8 mai 1938, alături de alţi conducători legionari.
A fost închis în lagărul de la Miercurea-Ciuc însă după numai câteva luni sănătatea sa este din ce în ce mai şubredă şi cere suspendarea detenţie. Mai precis, suferea de "astenie nervoasă cu tulburări gastro-intestinale, ameţeli, insomnii". Ministrul de Interne, Armand Calinescu, bănuit că a orchestreat la ordinele lui Carol al II lea asasinatele contra liderilor mişcării legionare refuză. Profesorul rămânea în lagăr. Este eliberat după un an, tocmai din cauza stării de sănătate şi este trimis cu domiciliu obligatoriu la Băneasa. Armand Călinescu este însă asasinat de legionari şi, la fel ca şi în cazul I. G. Duca, Profesorul este bănuit de instigare, mai ales că ministrul de interne îi refuzase suspendarea regimului de lagăr.
Umblau zvonuri că Nae Ionescu va fi din nou arestat sau executat. În aceste condiţii, ideologul legionar, suferă un infarct. În câteva luni şi-a revenit, mai ales că împotriva lui nu au mai fost luate măsuri. Mai mult decât atât, se zvonea că Nae Ionescu, după 1940 avea să ajungă prim-ministru în cadrul statului naţional legionar. Nu avea să mai apuce ziua, fiindcă pe 15 martie 1940 a murit în urma unui nou infarct. Aşa s-a stins unul dintre cei mai importanţi ideologi ai Mişcării Legionare, cel despre care se spunea în anii săi de glorie, adică anii 30, că a dat fascismului românesc numeroşi tineri adepţi, din lumea intelectuală.
Poetul legionar şi şpagatul ideologic
Un alt mare ideolog al Mişcării Legionare a fost Nichifor Crainic, un poet, jurnalist şi teolog român, renumit pentru forţa versurilor sale cu tentă propagandistică, menite să creeze o efervescenţă mistico-ortodoxă şi ultra-naţionalistă, în special în rândurile tinerilor. Deşi, către sfârşitul vieţii ”a reuşit” să ”împace” doctrina legionară cu cea comunistă, Nichifor Crainic a rămas un simbol al extremei drepte româneşti, un ideolog şi martir al fascismului mioritic. În realitate se numea Ion Dobre şi era născut la Bulbucata, zona Vlaşca, în anul 1889. După o copilărie petrecută pe meleagurile natale şi marcată de o educaţie religioasă, Ion Dobre pleacă la Bucureşti pentru a urma o carieră ecleziastică. Începe ca elev la Seminarul Teologic şi apoi continuă până în anul intrării României în Primul Război Mondial ca student al Facultăţii de Teologie.
După ce se termină războiul, teologul Ion Dobre pleacă la studii în Viena. Aici va studia filosofia şi îşi va cristaliza concepţia sa despre naţiune, religie şi societate. ”Pace Europei înseamnă : pământ naţional şi cer comun”, spunea Ion Dobre. La fel ca şi în cazul lui Nae Ionescu, radicalizarea celui care va deveni corifeul legionar Nichifor Crainic, avea să aibă loc ceva mai târziu. Tânărul teolog Ion Dobre, în anii 20, era un personaj moderat care ajunsese chiar să condamne rasismul ideologiei naziste în Germania. De altfel tânărul teolog şi filosof era şi un publicist talentat. Evident, încă din anii liceului dovedise însă tendinţe naţionaliste aparte. Din 1916, pe toată perioada războiului a fost redactor la ”Neamul românesc”, ziarul lui Nicolae Iorga, un adept fervent al românismului şi făclia naţionalistă în anii războiului. De altfel Iorga a fost un adevărat model pentru tânărul Dobre. Bineînţeles până să devină Nichifor Crainic şi să se radicalizeze. Anii 20 au însemnat o importantă activitate jurnalistică pentru tânărul Ion Dobre. Din 1921, chiar din perioada ”vieneză” a lui Dobre, începe colaborarea cu revista ”Gândirea” condusă pe atunci de Cezar Petrescu.
După revenirea în ţară este şi gazetar dar îşi găseşte şi diferite slujbe de consilier cultural sau editor. În general scria poezii dar şi articole cu temă religioasă. După 1926 a început să facă pagina religioasă în ziarul ”Cuvântul” a lui Nae Ionescu. Colaborează de altfel la diferite ziare şi reviste. Tot după 1926, devine director al revistei ”Gândirea” în locul lui Cezar Petrescu şi reuşeşte să adune în jurul acestei publicaţii nume mari ale literaturii române precum Ion Barbu, Lucian Blaga, Dan Botta, Mateiu Caragiale, Radu Gyr sau Gib. Mihăescu. Odată ce ultra-naţionalismul a început să ia amploare în România interbelică, a venit şi radicalizarea totală a lui Ion Dobre. Îşi luase pseudonimul de Nichifor Crainic, un joc de cuvinte care ar fi însemnat ”Vestitorul victoriei”. Bineînţeles a victoriei legionarismului în România. Din acel moment Nichifor Crainic a devenit un motor emoţional şi ideologic al Mişcării Legionare. Din tânărul teolog care combătea rasismul, Nichifor Crainic a ajuns directorul de revistă şi profesorul universitar de teologie care milita pentru fascism, susţinea anti-semitismul şi ultra-naţionalismul.
A ajuns până într-acolo încât să susţină în teze, considerate ştiinţifice că Iisus nu era evreu şi că Talmudul era o carte malefică îndreptată contra umanităţii. Mai mult decât atât după anii 30 a ajuns să fie un fervent susţinător al fascismului italian, elogiindu-l pe Benito Mussolini în numeroase articole. În 1932 fondează o publicaţie naţionalistă numită ”Calendar”, interzisă în cele din urmă. În articolele sale, Nichifor Crainic este un susţinător total al Mişcării Legionare.”Sporul nou, pe care l-a adus Corneliu Codreanu în viata publică nu stă în idei, pentru că idei poate avea oricine, ci într-o cruntă disciplină diametral opusă dezordinei democratice în mijlocul căreia apărea. O disciplină ale cărei elemente esentiale sunt două: renuntarea la sine şi creatia în folosul neamului."Ori învingem, ori murim" nu e numai un refren de cântec legionar, ci însuşi principiul acestei mişcări, care, în afară de aceea a lui Avram Iancu, e singura cu adevărat revolutionară din istoria noastră.
Revolutionarismul zăcea în fiinta întemeietorului ei. Moartea lui, care e un sacrificiu, consfinteste aceastã disciplinã si o ridicã la prestigiul unei scoli a eroismului moral.”, scria Nichifor Crainic în 1940. De altfel în concepţiile sale se îmbinau ortodoxismul-mistic, martirizant cu ultranaţionalistul şi anti-semitismul. Nichifor Crainic credea că statul şi societatea nu pot exista în afara tradiţiilor şi a credinţei ortodoxe, de factură bizantină. ” Ceea ce e divin nu e nici vechi, nici modern, ci actual. Cînd zic că revelaţia e modernă, adică actuală, nu înţeleg că ea se modifică după spiritul timpului, ci că ea modifică noile generaţii în sensul idealului creştin, adică ea modifică spiritul timpului, acordîndu-l cu spiritul lui Hristos”, preciza Nichifor Crainic. Implicarea sa ideologică în Mişcarea Legionară îl vor propulsa şi în sfera politică. A fost secretar general la Ministerul Cultelor în timpul guvernării legionare dar cel mai important devine şef al propagandei, la care de altfel se pricepea foarte bine, în perioada dictaturii lui Antonescu. A fost caracterizat ca un personaj cameleonic care a oscilat între legionari, Antonescu şi mai apoi va ajunge şi în zona comunistă.
După 1945, Nichifor Crainic ajunge fugar prin satele din Transilvania, fiind căutat de comunişti, evident pentru activitatea sa legionară şi mai apoi propagandistică pro antonesciană. Este inclus de comunişti în ”lotul ziariştilor fascişti” alături de Pamfil Şeicaru sau Radu Gyr şi este condamnat la detenţie pe viaţă pentru „dezastrul ţării, prin crime de război”. După mai bine de doi ani de pribegie şi viaţă dusă prin ascunzători, bolnav, Nichifor Crainic se predă în 1947. Este închis la Jilava şi Văcăreşti. A fost rejudecat în mod abuziv şi trimis pentru 15 ani în iadul de la Aiud. După calvarul închisorii a fost eliberat. După 1962 a ajuns să scrie pentru ziarele de propagandă comuniste. Mai mult decât atât a fost acuzat că a fosst turnător al Securităţii în detenţie.
„La închisoarea Aiud, cu ani în urmă, profetul ortodoxismului suferea atît de tare de foame, încît făcea lucruri de nefăcut. Talentul cu care scrisese ”Nostalgia Paradisului” îl folosea acum la delaţiuni împotriva camarazilor de celulă. Gardienii ştiau asta şi se distrau pe seama decăderii omului. Veneau la el cu cîte o gamelă de arpacaş şi îl întrebau dacă există Dumnezeu. ”Nu există”, răspundea Crainic, întinzînd mîna după suplimentul râvnit. Povestea aceasta cutremurătoare am auzit-o de la mai mulţi veterani ai Aiudului, martori ai întîmplării. De la ei ştiu şi justificarea flămândului: pe cînd deţinuţii de rînd nu aveau de pierdut decît viaţa, el, poetul, eseistul şi filosoful Nichifor Crainic, era ameninţat să îşi piardă opera”., preciza Florin Constantin Pavlovvici în ”Tortura pe înţelesul tuturor”. Nichifor Crainic a murit în 1972.
Vă mai recomandăm:
Cine au fost „Decemvirii“, asasinii sadici care au folosit o metodă neîntâlnită în crimele politice
Cine au fost „Nicadorii“, ucigaşii legionari care l-au asasinat pe prim-ministrul Ion Gh. Duca
Se încarcă comentariile...
