Când a devenit de fapt mămăliga preparatul tradiţional al românilor. Cine l-a gătit prima dată
0Deşi mămăliga pare un preparat tradiţional românesc de când lumea, istoria arată că de fapt acest mod de preparare este relativ recent. Şi nici nu este singurul loc de pe Glob unde se prepară. Din contră, există zone unde mămăliga era făcută de câteva mii de ani. Cartoful, de asemenea, a intrat târziu în alimentaţia românilor.
Mămăliguţa este unul dintre preparatele de căpătăi ale bucătăriei tradiţionale româneşti. Se foloseşte ca un soi de garnitură la o mulţime de preparate tradiţionale. Totodată, chiar şi în imaginariul actual al poporului român, mămăliga pare prin excelenţă o mâncare tradiţională a strămoşilor, veche de când lumea. În realitate, însă, românii au început să cultive porumb abia acum aproximativ 300 de ani, cu intermitenţe, cultivarea acestuia fiind abandonată o perioadă. Cât despre mămăliga din mălai de porumb, aceasta nu este o invenţie exclusiv românească şi la fel are o vechime de cel mult 300 de ani pe teritoriul ţării noastre.
Porumbul, cultivat peste ocean de peste 7 milenii
Porumbul a fost pentru prima dată cultivat în America Centrală, mai precis în zona Mexicului de astăzi, încă de acum 7000 de ani. Există supoziţii care spun că de fapt indigenii din zona Golfului Mexic au început să ”domesticească” o iarbă sălbatică, porumbul primitiv, încă de acum 10.000 de ani. Dar primele dovezi ale cultivării şi stocării porumbului sunt de acum 7000 de ani. Iniţial, porumbul de acum câteva milenii era diferit de ceea ce cunoaştem astăzi. Se numea teosinte în graiul populaţiilor central-europene. Odată cu migraţiile din zona Americii Centrale şi de Nord, cultura porumbului a pătruns şi pe teritoriul de astăzi al Statelor Unite, dar şi în America Latină. Acum 3000 de ani, populaţiile din sudul Americii de Nord, au început la rândul lor să cultive porumb, iar mai apoi s-a răspândit în zonele de coastă. Marile civilizaţii ale mayaşilor, olmecilor şi aztecilor considerau porumbul un produs de bază al alimentaţiei lor, datorită productivităţiii mari, dar şi a multitudinii de preparate ce se puteau obţine din acesta.
Totodată triburile pueblo sau lenape au fost printre primele care au cultivat porumb în America de Nord, urmând mai apoi o bună parte a triburilor de ameridieni de pe coasta de est a Americii de Nord, în special triburile delaware. Porumbul a ajuns până în Peru, fiind cultivat şi de incaşi. Erau cultivate mai multe tipuri de porumb, fiind documentare numeroase soiuri în funcţie de regiunea în care era cultivat. Totodată s-a constatat că de-a lungul timpului, atât populaţiile din America Centrală şi Latină, cât şi triburile ameridienilor nord-americani au îmbunătăţit porumbul, dezvoltând hibrizi cu productivitatea mai mare şi mai adaptabili la diferite schimbări climatice.
O plantă revoluţionară în Europa
La sfârşitul secolului al XV lea, Cristofor Columb ajungea pe insulele Americii Centrale, descoperind cumva continentul American. Evident, nu a ştiut iniţial că a ajuns pe un continent nou. Exploratorii de mai târziu, din secolul al XVI lea, în special conquistadorii, plecaţi să găsească aur şi pământuri noi de cucerit, au descoperit cu adevărat porumbul şi i-au văzut beneficiile. Mai precis este vorba despre celebrul Hernan Cortes. Acesta a explorat şi apoi a cucerit Yucatan-ul dar şi capitala faimosului rege aztec Montezuma. Cu ocazia şederii în zona Mexicului a descoperit porumbul şi preparatele făcute din acesta. Şi-a dat seama că era nelipsit din meniul aztecilor. Hernan Cortes ar fi trimis în Europa primele mostre de porumb pentru a fi analizat şi cultivat. O altă rută pe care porumbul va pătrunde în Europa este America de Nord. Aici primii colonişti englezi din secolul al XVII lea au descoperit porumbul la ameridieni şi au început să-l cultive, urmând ca mai apoi să extindă această tradiţie în Europa. Porumbul a însemnat o adevărată revoluţie în domeniul agriculturii în Europa.
Era o plantă nouă, cu productivitatea şi adaptabilitate ridicată, dar şi cu multiple beneficii, atât ca furaj, dar şi ca aliment. Prima reprezentare a porumbului în artă este o încrustaţie în coperta cu decoraţiuni din lemn a unui savant elveţian Leonhard Fuchs numită ”De Historias Stirpium”. Cartea a fost publicată în anul 1542 în Basel. Acest lucru demonstrează că porumbul a început să fie cultivat aproape imediat ce a fost descoperit în America Centrală. Încă de la începutul secolului al XVI lea, pe baza unor plante aduse de Cristofor Columb în primele sale călători, porumbul a început să cultivat în Spania şi Portugalia. Mai mult decât atât, portughezii l-au dus şi în coloniilor lor din Africa. În scurt timp s-a răspândit în aproape toată Europa. În China, porumbul a început să fie cultivat încă din secolul al XVIII lea şi a ajuns foarte rapid în Japonia şi Coreea.
Voievozii, românii, turcii şi porumbul
La români, porumbul va ajunge să fie cultivat abia la două sute de ani de la descoperirea şi aducerea acestuia în Spania şi Portugalia. A reprezentat însă o revoluţie alimentară mai ales în lumea satelor. Prima dată porumbul, cel mai aproape de Ţările Române, a ajuns în Timişoara, în anul 1690, spune istoricul Nicolae Iorga. Timişoara la aceea dată făcea parte însă din Imperiul Habsburgic. În Principatele Române a fost introdus, un deceniu mai târziu, pe valea Dunării şi a fost cultivat pe câmpiile mănoase din sud. Anterior ţăranul român consuma mei şi alte cerealele cultivate până la introducerea porumbului, sub formă de terci. Aproape imediat făina de porumb a înlocuit cea de mei, fiind mai gustoasă. La scurt timp plantaţiile de mei au fost imediat înlocuite cu cele de porumb, iar voievozi iluminaţi precum Constantin Brâncoveanu sau cei din familia fanariotă Mavrocordat au încurajat cultivarea porumbului pe suprafeţe mari. De altfel voievozii din familia Mavrocordat l-au răspândit din Ţara Românească până în Moldova, unde la fel a fost cultival pe suprafeţe mari.
Cultivarea porumbului era încurajată şi de faptul că turcii nu era interesaţi de această plantă. Nu o cunoşteau şi în aceste condiţii nu o cereau ca tribut. Era un alt motiv important pentru cultivatea lui masivă. Cu toate acestea la un moment dat consumul de mălai a fost redus drastic şi chiar în anumite zone a fost întreruptă cultivarea porumbului în Ţările Române. Motivul era simplu. Fără spaţii de stocare eficiente şi uneori insalubre, dar şi a dietei bazată pe un consum exagerat de porumb, pelagra făcea ravagii în satele româneşti. Practic era o boală cauzată de o dietă deficitară bazată prea mult pe porumb, prin incapacitatea organismului de absorbi niacina sau triptofanul. Interesant este faptul că românii au denumit noua plantă, cunoscută mai ales în engleză ca maize sau corn, porumb. I-au spus porumb fiindcă ştiuletele semăna cu o pasăre. Totodată în Moldova a primit numele de păpuşoi, asemănarea ştiuletelui încărcat cu ”mătasea” specifică, cu o păpuşă, fiind evidentă.
Mămăliga din făină de porumb, un preparat culinar relativ recent
Românii mâncau un fel de mămăligă de mult timp. Poate de la începutul istoriei lor. Nu era făcută însă din făină de porumb. Era mai mult un terci din mei sau hrişcă. Cultivarea porumbului a făcut ca terciul din mei sau hrişcă să dispară aproape din meniul săteanului român. Mămăliga din făină de porumb era mai delicioasă. De altfel porumbul era ieftin, uşor de cultivat, fără miză pentru turci, adică produs la discreţie. În aceste condiţii mămăliga era mâncarea de bază a ţăranului sărac, mai ales că putea fi consumată şi caldă, dar şi rece, dovedindu-se săţioasă. Nu se ştie exact când au început românii să facă mămăligă din făină de porumb, dar cel mai devreme în secolul al XVIII lea, adică acum aproape 300 de ani. Mămăliga a fost atestată documentar abia în secolul al XIX lea, când este descrisă în surse franţuzeşti, în anul 1873, ca un preparat din fulgi de porumb.
După o legendă, mămăliga a fost prima dată făcută în Vaslui, de o ţărancă, care a înlocuit meiul cu făina de porumb în prepararea ei, la începutul secolului XIX. În ceea ce priveşte etimologia cuvântului există numeroase opinii. Unele teorii arată că ea vine din macedo-română, ”mumalig” însemnând ”mama”. Ea are denumiri asemnănătoare în sârbă, croată, ucraineană, slovacă şi poloneză. Totodată, se pare că primii care au făcut o formă de mămăligă au fost populaţiile din America Centrală, cei care de altfel au cultivat primii porumbul.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Cel mai bogat an agricol. România a înregistrat producţii record în 2018
Se încarcă comentariile...
